- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (13.10.2015, 11:33)
- Adelina Dragomir
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Senatul RESPINGE proiectul legii privind Agenţia Bunurilor Sechestrate. PNL: Guvernul nu mai are susţinere/ Cum au votat senatorii
Proiectul de lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate a fost respins, marţi, de Senat, fiind înregistrate 66 de voturi "pentru", 6 abţineri şi 36 de voturi "împotrivă". Senatorul PNL Dumitru Oprea a declarat că liberalii au votat împotriva propunerii legislative pentru că nu s-a ţinut cont de modificările pe care liberalii le-au propus în şedinţa de plen anterioară.
Urmărește
2609 afișări
Senatul respinge proiectul legii privind Agenţia Bunurilor Sechestrate (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
UPDATE 16:37 - PNL: Votul privind Agenţia Bunurilor Sechestrate arată că Guvernul nu mai are susţinerea senatorilor
Liderul grupului senatorilor PNL, Ion Popa, afirmă că respingerea de către Senat a proiectului Guvernului privind înfiinţarea Agenţiei Bunurilor Sechestrate dovedeşte că actualul Executiv nu mai are nici măcar susţinerea propriilor parlamentari.
"Nemulţumirea senatorilor din actuala coaliţie formată din PSD, UNPR şi ALDE a ieşit la iveală când mai multe proiecte de legi aflate pe ordinea de zi a şedinţei Senatului nu au putut fi adoptate. În opinia noastră, a senatorilor liberali, absenţa colegilor care susţin Guvernul dovedeşte că nici măcar ministrul Justiţiei nu a reuşit să-i convingă pe membrii PSD, UNPR şi ALDE să voteze un proiect important venit din partea puterii", a declarat Ion Popa, liderul grupului PNL din Senat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău – suprema ta investiție – după 12 ani de școală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu știi și te enervezi. Sau știi și te enervezi
-
Thailanda se alătură BRICS ca stat partener
-
Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău - suprema ta investiţie - după 12 ani de şcoală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu ştii şi te enervezi. Sau ştii şi te enervezi
-
Cum a evoluat rata de neperformanţă în 2024? Presiunea creditelor neperformante a continuat să rămână scăzută, rata NPL oscilând în jurul nivelului de 2,5%
Potrivit acestuia, "neîncrederea actualilor parlamentari în propriul Guvern se vede şi mai clar din rezultatul votului dat în plen la punctul care se referea la înfiinţarea Agenţiei Bunurilor Sechestrate, 6 voturi împotrivă şi 4 abţineri aparţinând senatorilor puterii şi dovedind clar că Executivul nu mai are susţinere".
"De altfel, Guvernul nu a reuşit să explice într-un mod convingător cum va putea o asemenea agenţie să recupereze prejudiciile câtă vreme ANAF nu reuşeşte să facă acest lucru acum. Pe de altă parte, atribuţiile agenţiei se suprapun cu multe dintre obiectele de activitate ale altor instituţii ale statului cu rol în recuperarea creanţelor. În consecinţă, este din ce în ce mai evident faptul că Guvernul PSD a pierdut susţinerea propriilor senatori", mai spune Ion Popa.
Potrivit listei de vot obţinute de MEDIAFAX, împotriva proiectului au votat, pe lângă 29 de parlamentari PNL, senatorii Florinel Butnaru (PSD), Ioan Iovescu (UNPR), Marius Ovidiu Isăilă (UNPR), Mihai Neagu (UNPR) şi Victor Mocanu (PSD), în timp ce Doina Elena Federovici (PSD), Gabriela Firea (PSD), Şerban Nicolae (PSD) şi Florian Popa (PSD) s-au abţinut. De asemenea, un vot ”împotrivă” a fost dat de reprezentantul ALDE Mihai Niţă, iar un altul de senatorul independent Dan Tătaru. Toţi cei şapte senatori UDMR au votat pentru acest proiect.
UPDATE 14:35 - Senatorul PNL Dumitru Oprea: PSD şi-a "trântit poiectul de lege", nu era la prima apariţie în plen
"Am cerut în şedinţa de plen anterioară să se aducă unele modificări, prin oameni din PNL, chiar şi UNPR a avut câteva intervenţii. Proiectul s-a întors la comisie, a venit cu un alt raport, dar ca la Nenea Iancu, cu schimbările cerute nu s-a întâmplat nimic, a venit acelaşi proiect de lege", a declarat senatorul PNL Dumitru Oprea, adăugând că PNL s-a comportat "normal" menţinându-şi punctul de vedere, "întrucât la obiecţiile aduse de UNPR şi PNL nu s-a întâmplat nimic".
Oprea a afirmat că intenţiile liberalilor erau "foarte bune, pentru că o astfel de modalitate de administrare a bunurilor sechestrate trebuia să aibă loc", însă au cerut ca din proiect "să se elimine tot ce ţine de partea justiţiei", lucru care nu s-a întâmplat.
Liberalul a mai spus că senatorii PSD "şi-au trântit proiectul de lege, pentru că nu era prima apariţie în plenul Senatului (a proiectului de lege - n.r)", afirmând că PSD ar fi trebuit să asigure cvorumul necesar pentru şedinţa de plen.
"Cei care ar fi trebuit să voteze trebuia să asigure cvorumul de şedinţă, pentru că noi ne-am exprimat un punct de vedere. Ministrul a fost în sală, dar nu putea să voteze în numele celor care au absentat", a spus Dumitru Oprea.
Oprea a adăugat că respingerea proiectului privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate "nu este o tragedie", pentru că Senatul este prima Cameră sesizată.
"Camera decizională este Camera Deputaţilor, dar cu această ocazie adresăm rugămintea colegilor deputaţi să încerce să rezolve şi ceea ce PNL a cerut, mici corecţii, la legea privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate", a mai spus senatorul Dumitru Oprea.
UPDATE 14:10 - Vochiţoiu (UNPR): Împotriva înfiinţării Agenţiei Bunurilor Sechestrate - 32 de senatori PNL şi 4 PSD
"Lista de vot care nu minte - 32 de membri ai marelui PNL s-au opus prin votul lor, explicit, la recuperarea bunurilor confiscate de la infractorii României (...), 4 senatori PSD s-au abţinut şi 4 au votat împotrivă, dar la PNL a fost o politică, s-a ridicat degetul liderului de grup şi au votat toţi, în grup, împotriva acestei chestiuni", a susţinut senatorul UNPR Haralambie Vochiţiu.
Vochiţiu a afirmat că în PSD se vor purta discuţii cu cele "4 oi rătăcite, negre", care s-au opus înfiinţării Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate.
"Că 4 oi rătăcite, oi negre, au fost în marea turmă albă a PSD este adevărat, vom discuta cu aceştia", a spus Vochiţoiu.
Întrebat de ce PSD nu a asigurat majoritatea parlamentară necesară adoptării proiectului de înfiinţare a Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate, senatorul Haralambie Vochițoiu le-a răspuns jurnaliştilor că nu el este cel care trebuie să fie certat, întrucât s-a mobilizat şi a susţinut în plenul Senatului proiectul Guvernului.
Vochiţoiu a mai afirmat că fiecare senator UNPR care a lipsit marţi de la şedinţa plenului Senatului a explicat absenţa sa, adăugând că UNPR are doi senatori bolnavi şi doi care sunt plecaţi în delegaţie.
Senatorul UNPR a refuzat să comenteze măsurile organizatorice care ar fi trebuit să fie luate de PSD pentru a se asigura că proiectul pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate va fi adoptat de plenul Senatului.
Haralambie Vochiţoiu a ţinut să îl felicite pe senatorul PNL Vlad Popa pentru votul în favoarea proiectului.
Numărul voturilor favorabile înregistrate în Senat a fost insuficient pentru adoptarea unei legi cu caracter organic. Pentru aprobare, proiectul de lege ar fi trebuit să fie votat de minimum 84 de senatori.
Dintre cei 85 de senatori care şi-au întregistrat prezenţa la şedinţa de plen a Senatului de marţi, 66 au votat în favoarea proiectului de lege, 36 au votat "împotrivă", iar 6 s-au abţinut.
Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect de lege.
Proiectul de lege prevede că Agenţia facilitează urmărirea şi identificarea bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi a altor bunuri având legătură cu infracţiunile şi care ar putea face obiectul unei dispoziţii de indisponibilizare, sechestru sau confiscare emise de o autoritate judiciară competentă în cursul unor proceduri penale. De asemenea, administrează, în unele cazuri, bunurile mobile sechestrate în cadrul procesului penal, valorifică bunurile mobile sechestrate în cadrul procesului penal, gestionează sistemul informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni.
De asemenea, se stipulează că agenţia gestionează şi ţine evidenţa sumelor de bani care fac obiectul sechestrului, a sumelor de bani rezultate din valorificarea bunurilor perisabile, a sumelor de bani rezultate din cazurile speciale de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, precum şi a sumelor de bani datorate cu orice titlu suspectului, inculpatului ori părţii responsabile civilmente, care fac obiectul popririi.
Luni, după participarea la şedinţa grupului PSD din Senat, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, declara că a discutat cu preşedintele Camerei Deputaţilor pentru introducerea legii pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate în "procedură accelerată", dacă va fi adoptată marţi în plenul Senatului.
"Am discutat deja cu preşedintele Camerei Deputaţilor şi l-am rugat ca în situaţia în care vom primi mâine (marţi – n.r.) un vot favorabil, să mergem într-o procedură accelerată", a spus Cazanciuc. De asemenea, ministrul spunea că un termen rezonabil până când Agenţia va deveni operaţională ar fi sfârşitul acestui an.
"Am continuat astăzi (luni - n.r.) seria discuţiilor cu grupurile parlamentare pe marginea acestui proiect de lege în speranţa unui vot favorabil mâine. Am avut discuţii la grupul PNL şi la grupul UDMR şi astăzi am încercat să explic grupului PSD principiile acestei legi şi am primit destul de multe întrebări referitoare la textul propus. Sper că am răspuns tuturor întrebărilor şi sper ca mâine să am un vot favorabil din partea grupului PSD", a mai spus Robert Cazanciuc.
Întrebat dacă au fost discutate şi probleme de constituţionalitate cu parlamentarii PSD, ministrul Justiţiei a spus că au fost discuţii referitoare la valorificarea anticipată a unor bunuri, dacă această procedură nu ar afecta cumva dreptul de proprietate.
"Acest lucru a fost deja tranşat în 2012, când s-a transpus în dreptul intern o directivă europeană din 2005. Din păcate, au trecut şapte ani până la transpunerea ei, dar este o procedură prevăzută deja în lege în momentul de faţă, cu garanţii prevăzute de lege. Agenţia nu vine cu proceduri noi, încearcă să vină doar cu expertiză, să-i sprijine pe cei care, în baza Codului de procedură penală, pot să ia asemenea decizii", a explicat ministrul.
Robert Cazanciuc a mai spus, referitor la eliminarea din textul legii a unei condiţii, potrivit căreia cei din conducerea agenţiei să nu fi făcut parte niciodată dintr-un partid politic, că ar fi fost mai bine să fie păstrat acest criteriu, dar că sunt suficiente alte garanţii pentru a nu fi nicio formă de interferenţă.
"Din perspectiva noastră, în această structură vor fi în principal magistraţi, care oricum au aceste garanţii, n-au voie să facă parte din nicio structură politică. E o formă de garanţie pe care noi am vrut la vremea respectivă să o avem la nivelul textului de lege", a spus ministrul.
Citește pe alephnews.ro: Beyoncé a făcut show de Crăciun în orașul ei natal, Houston, în timpul pauzei meciului NFL. „Beyoncé Bowl” a fost prima reprezentație televizată în direct din ultimii patru ani
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Harbin Ice-Snow World te așteaptă cu peste 300.000 de metri cubi de gheață și zăpadă. Tema din acest an este „Vis de iarnă, dragoste în inima Asiei”
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Măsurile disperate pe care le iau chinezii ca să încurajeze natalitatea. Îi învaţă pe tineri chiar şi cum să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe