- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sergiu Nicolaescu şi-a dat demisia din PSD şi din grupul parlamentar din Senat. Vezi de ce
Regizorul Sergiu Nicolaescu a demisionat, luni, din PSD, după ce conducerea formaţiunii i-a reproşat atitudinea "îngăduitoare" faţă de legea TVR promovată de deputatul PDL Raluca Turcan.
Sergiu Nicolaescu şi-a dat demisia din PSD şi din grupul parlamentar din Senat (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Surse din conducerea PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că lui Sergiu Nicolaescu i se reproşase, în Biroul Permanent Naţional, faptul că a lipsit de la o şedinţă a Comisiei de cultură a Senatului, permiţând astfel adoptarea legii TVR a Ralucăi Turcan.
Aceleaşi surse au arătat că lui Nicolescu i se imputa şi faptul că a condus "prea moale" o şedinţă în care conducerea TVR ar fi trebuit să fie audiată legat de modul în care a fost reflectată moartea lui Adrian Păunescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Sergiu Nicolescu fusese convocat, la începutul lui februarie, la BPN al PSD, Victor Ponta afirmând, atunci, că ar fi fost nevoie "de mai mult curaj" în ceea ce priveşte promovarea iniţiativei PSD de eliminare a obligativităţii plăţii abonamentului la SRTv.
Aceleaşi surse au mai relatat că Nicolaescu era pe punctul de a fi înlocuit de la preşedinţia comisiei de cultură a Senatului, după ce, în februarie, Victor Ponta mai încercase schimbarea lui, însă o amânase în urma obiecţiilor formulate, atunci, de preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu.
Senatorul Sergiu Nicolaescu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că a demisionat din PSD pentru că între el şi "anumite persoane" din conducerea formaţiunii există "o nepotrivire de caracter".
După 1989, Sergiu Nicolaescu a susţinut Frontul Salvării Naţionale, fiind ales în repetate rânduri senator al acestei formaţiuni. Nicolaescu a fost apoi parlamentar PDSR şi PSD.
El a fost parlamentar în legislaturile 1990 - 1992, 1992 - 1996, 1996 - 2000, 2000 - 2004, şi este senator din 2008 până în prezent.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO