Sfatul pe care îl dă Liviu Pop celor din Opoziţie: Mai bine sesizaţi CCR pentru că Iohannis refuză două demisii din Guvern

Senatorul PSD Liviu Pop a transmis Opoziţiei, în cadrul dezbaterii moţiunii simple împotriva lui Bogdan Trif, respinsă luni de senatori, că mai bine ar sesiza CCR cu privire la amânarea revocării de către preşedintele Klaus Iohannis a miniştrilor, decât să ceară demisia ministrului Turismului.

Urmărește
571 afișări
Imaginea articolului Sfatul pe care îl dă Liviu Pop celor din Opoziţie: Mai bine sesizaţi CCR pentru că Iohannis refuză două demisii din Guvern

Sfatul pe care îl dă Liviu Pop celor din Opoziţie: Mai bine sesizaţi CCR pentru că Iohannis refuză două demisii din Guvern

„Am rămas puţin bulversat de intenţia dumneavoastră pentru că sau aţi fost manipulaţi sau aţi fost dezinformaţi sau încercaţi să aflaţi în următorul concediu ce aţi făcut. Să depuneţi o moţiune simplă împotriva unei legi pe care aţi votat-o, să depuneţi o moţiune şi să cereţi demisia unui ministru cerându-i demisia, în condiţiile în care preşedintele dumneavoastră are două demisii de miniştri şi nu este capabil să facă ceva cu ele. Poate trebuia miercuri când aţi depus moţiunea simplă să faceţi o sesizare la CCR să îl întrebaţi pe domnul preşedinte Iohannis de ce nu acceptă două demisii de miniştri din Guvernul Dăncilă”, a declarat Liviu Pop, luni în plenul Senatului.

Social-democratul a susţinut că Opoziţia e bântuită de numărul 19.

„Am înţeles că sunteţi bântuiţi de numărul 19. În ianuarie 2010 cei care aţi susţinut moţiunea simplă şi Guvernul din ianuarie 2010 aţi votat un TVA de 24% pentru turism. Noi l-am dus la 5 %, exact cu 19 procente . În 2016 când aţi guvernat cei din alt partid care a semnat moţiunea simplă aţi avut un număr de contracte de certificări în turism exact cu 19% mai mic decât acum, iar la pachet cele două grupuri au constatat că voucherele de vacanţă au dus în bugetul turismului exact 19% din bugetul anului trecut. Cifra 19 a fost pentru dvs. Un număr cu ghinion. Eu cred că trebuie să ne concentrăm pe lucruri serioase în Parlamentul României. Dacă veţi merge în continuare cu lucruri pe care le susţineţi în plen sau în comisii, iar după aceea le atacaţi, ar trebui să răsoundeţi tuturor operatorilor de turism şi tuturor turiştilor din România, dacă doamne fereşte veţi lua înapoi guvernarea veţi duce la 24% TVA-ul în turism? Dacă acesta este obiectivul pentru care aţi făcut această moţiune simplă, neluând în calcul celelalte puncte din programul de guvernare, înseamnă că nu sunteţi serioşi. Fiind anul centenarului, fiinc luna decembrie, toţi cetăţenii din România pot pleca liniştiţi la munte, iar la vară să plece la mare, pentru că se dau şi voucherele de vacanţă, iar facilităţile vor rămâne în continuare pentru toţi. PSD nu va vota această moţiune simplă”, a completat Pop.

Senatorul UDMR Cseke Attila a anunţat, în plen, că partidul nu susţine moţiunea simplă împotriva lui Bogdan Trif.

„Dacă într-un anumit domeniu sau altul avem probleme sau neajunsuri nu putem să spunem că e vina numai a unui ministru sau a unui Guvern sau a altuia, ci înseamnă că avem neajunsuri care se perpetuează pe mai multe mandate. Grupul UDMR nu contestă că pe domeniul turismului nu am putea să fim mult mai buni. În mod evident că trebuie să fim mult mai buni şi această ţară poate să ofere mult mai mult în domeniul turismului. Ceea ce însă ţinem să salutăm este aceea a aplicării acestor vouchere de vacanţă care au dat o accesibilitate şi o acoperire pentru cei care beneficiază de aceste vouchere şi în mod direct au produs consecinţe în economia care deserveşte domeniul turismului. Susţinem necesitatea implementării şi continuării acestei măsuri de acordare a voucherelor de vacanţă având în vedere consecinţele extrem de pozitive pe care le-am văzut în acest domeniu. Grupul parlamentar UDMR va vota împotriva moţiunii simple”, a afirmat Cseke Attila.

Senatorul PNL Romulus Bulacu a atras atenţia că, potrivit unui studiu, 40 % dintre agenţiile de turism au un grad de îndatorare de peste 80%, "51% fiind un turism de insolvenţă".

"O treime dintre companii se confruntă cu probleme de lichiditate.(...) Sunt mai turişti români plecaţi în străinătate, decât turişti străini care ne-au ţara.În yadar ne dorim mai mulţi turişti dacă România nu are parte de o promovare serioasă pe pieţele ţintă de profil. Legea turismulului este un eşec (...) Prezenţa dvs în continuare în fruntea acestui minister aduce mari deservicii turismului românesc. Noi am sperat într+o remaniere. Ulterior într+o erată la remaniere. Acum sperăm la un gest de demnitate", a declarat Romulus Bulacu, în plen.

La rândul ei, senatoarea USR Silvia Dinică a acuzat că Bogdan Trif nu şi-a îndeplinit atribuţiile de ministru al Turismului.

„Ministrul Bogdan Trif nu a onorat promisiunea de PSD în programul de guvernare privind infinţaterea scolilor de meserii pentru formarea profesională a forţei de muncă în domeniul turismului. Ne confruntăm în turism cu o criyă majoră a forţei de muncă , cea mai gravă în ultimii 28 de ani,. Sunt peste 26.000 de şomeri tineri. Adevărul e că nu aţi făcut nimic concret pentru turism. Turismul nu se construieşte cu vorbe goale, turismul se construieşte cu autostrăyi cu trenuri moderne, cu hoteluri şi restaurante primitoare, cu plaje curate, cu pârtii de schi, cu perosnal calificat. Un brand turistic nesusţinut de realitate este o doar o minciună scurtă”, a declarat Dinică.

În schimb, senatorul ALDE Ionuţ Sibinescu a afirmat că opoziţia nu are nicio viziune, moţiunea fiind doar „o serie de declaraţii politice”.

„Avem în faţa noastră o opoziţie plină de lozinci, fără niciun fel de viziune, Moţiunea de astăzi nu e nimic altceva decât o serie de declaraţii politice , acuxaţii fără fond, toate puse într-un document”, a spus Sibinescu.

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a răspuns, la finalul dezbaterii, acuzaţiilor opoziţiei, susţinând că România apare în catalogul electronic de turism al Germaniei, urmând să apară şi în cel tipărit.

„Am să răspund punctual întrebărilot dvs. Un reprezentant al PNL spunea că între 40 şi 80% din agenţiile de turism sunt în pericol, probabil se referea că sunt în pericol de insolvenţă. Tocmai pentru acest fapt am adoptat ordonanţa privind garantarea pachetelor de servicii turistice, astfel încât o astfel de firmă, de societate intră în insolvenţă, turiştii să fie despăgubiţi şi să îşi recupereze sumele. Spuneaţi că am fost excluşi din cataloage. Într-adevăr, înainte să vin eu am fost excluşi din mai multe cataloage de promovare. Referitor la catalogul de tur, am fost în Germania cu reprezentantul de tur, m-am întâlnit cu vicepreşedintele, cu preşedintele de tur, suntem încă în catalogul electronic, iar de anul viitor o să revenim din nou pe catalogul tipărit. Legea turismului vă invit să o citiţi. Sunt foarte multe lucruri bune care urmează să se întâmple în domeniul turismului”, a conchis Bogdan Trif.

Senatul a respins, în plenul de luni, moţiunea simplă prin care PNL şi USR au cerut demisia din funcţie a ministrului Turismului, Bogdan Trif. Acesta a spus, în cadrul dezbaterilor, că a fost investită în domeniu, până la începutul anului 2018, suma de un miliard de lei.

Au fost înregistrate 40 voturi "pentru" şi 76 "împotrivă". Votul electronic a fost secret.

Moţiunea simplă împotriva lui Bogdan Trif a fost depusă de PNL şi USR pe data de 28 noiembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici