Silaghi se va înscrie în PSD şi va candida la Camera Deputaţilor din partea acestui partid - surse

Preşedintele PNL Satu Mare, europarlamentarul Ovidiu Silaghi, anunţat, duminică de liderul PSD, Victor Ponta, drept candidatul USL pentru un post de deputat la alegerile parţiale parlamentare din 25 mai, ar urma să se înscrie în PSD, spun surse din conducerea social-democraţilor.

Urmărește
751 afișări
Imaginea articolului Silaghi se va înscrie în PSD şi va candida la Camera Deputaţilor din partea acestui partid - surse

Silaghi se va înscrie în PSD şi va candida la Camera Deputaţilor din partea acestui partid - surse

Sursele citate au declarat pentru MEDIAFAX că duminică Ovidiu Silaghi a avut o discuţie cu liderii social-democraţi prezenţi în judeţul Satu Mare, stabilindu-se ca Silaghi să semneze adeziunea la PSD şi să o înainteze către organizaţia locală a social-democraţilor.

Aceleaşi surse din conducerea PSD au mai spus că după adeziunea la PSD Ovidiu Silaghi va candida pentru un post de deputat în Colegiul 2 Satu Mare din partea PSD, susţinut de alianţa PSD-UNPR-PC.

Prin semnarea adeziunii la PSD, potrivit reglementărilor legale, Silaghi îşi va pierde automat calitatea de membru al PNL, au mai precizat sursele citate.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă la Negreşti Oaş, că preşedintele PNL Satu Mare, Ovidiu Silaghi, va fi candidatul USL în Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor la alegerile parţiale parlamentare din 25 mai.

"Puteam să avem decizia de a merge separat, fiecare partid, însă am decis şi mă bucur foarte tare că vom avea un candidat comun, domnul Ovidiu Silaghi, care va fi susţinut de către toate partidele care au format USL. I-am rugat pe colegii mei de la PSD să înţeleagă că acest sacrificiu pe care îl cer, de a avea candidat comun, care să nu fie de la PSD, se referă la ceva mai important decât un colegiu de deputat, se referă la un mesaj pe care îl dăm întregii ţări, acela că putem fi uniţi, aşa cum am fost în USL tot timpul, mai ales la faptul că în 2016 aici la Satu Mare vom fi din nou uniţi ca să câştigăm", a declarat Victor Ponta.

El a explicat că, altfel, prin sistemul de vot cu un singur tur, întotdeuna primarul municipiului şi preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare ar reveni UDMR, în măsura în care celelalte partide au candidaţi separat.

"Din acest punct de vedere, ca preşedinte al PSD, împreună cu domnul Constantin şi domnul Oprea, am semnat pentru candidatura domnului Silaghi, căruia îi urez succes şi cu care am lucrat foarte bine atât timp cât a fost ministru", a mai spus liderul PSD.

Conducerea PNL a validat, în 8 aprilie, candidaţii pentru alegerile parlamentare parţiale care au loc în 25 mai, odată cu cele europarlamentare, între aceştia numărându-se fostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi, care doreşte să obţină din nou mandatul de deputat în Colegiul 2 Satu Mare, la care a renunţat pentru un post de europarlamentar.

Silaghi a renunţat la postul de deputat în 3 septembrie 2013, în schimbul continuării mandatului de europarlamentar preluat de la Cristian Buşoi.

DNA solicitase Camerei Deputaţilor încuviinţarea urmăririi penale împotriva lui Silaghi pentru trafic de influenţă, infracţiune pe care ar fi săvârşit-o, potrivit procurorilor, în timpul mandatului de ministru al Transporturilor.

Preluarea mandatului de europarlamentar a determinat DNA să solicite Parlamentului European ridicarea imunităţii lui Silaghi pentru a putea fi cercetat.

Direcţia Naţională Anticorupţie anunţa, în 12 septembrie 2013, că a început urmărirea penală în cazul lui Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă, faptele de care este acuzat fiind din perioada mai - decembrie 2012, când a fost ministru al Transporturilor.

Procurorii DNA îl acuză pe Silaghi că, în cursul anului 2012, i-ar fi cerut lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de acesta a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa. Silaghi s-ar fi angajat, în schimbul servicului cerut lui Iordache, să intervină la funcţionari din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Silaghi s-ar fi angajat, în schimbul servicului cerut lui Iordache, să intervină la funcţionari din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, pentru ca instituţia să efectueze în termen plăţile aferente contractelor încheiate cu societatea Romstrade, dar şi pentru continuarea derulării contractelor, deşi termenele lucrărilor erau întârziate.

Procurorii susţin că, în 22 noiembrie 2012, Ovidiu Silaghi a primit de la Iordache 200.000 de euro "pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu funcţii de decizie din cadrul CNADNR SA în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract, pentru a nu opri decontarea certificatelor intermediare de plată aferente contractelor aflate în procedură de aprobare şi pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte".

Ovidiu Silaghi a fost ministru al Transporturilor din mai până în decembrie 2012 şi fusese nominalizat şi în iulie 2013 pentru acelaşi portofoliu, rămas vacant după demisia lui Relu Fenechiu, în urma condamnării sale, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul", pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici