- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Senatul a aprobat cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Voicu
Plenul Senatului a aprobat, miercuri, solicitarea de încuviinţare a arestării preventive a senatorului Cătălin Voicu, înregistrându-se doar un vot peste minimum necesar. Cererea a fost aprobată cu 70 de voturi "pentru", în condiţiile în care erau necesare cel puţin 69 de voturi favorabile. Votul a fost secret, cu bile.
Solicitarea de încuviinţare a arestării preventive a lui Voicu, aprobată de Senat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Conform anunţului din plen al rezultatului înregistrat de comisia de numărătoare, din totalul de 137 de senatori, şi-au exprimat votul 112, iar, dintre aceste voturi, 70 au fost "pentru", 40 împotrivă", iar două voturi au fost anulate.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a precizat că rezultatul votului plenului se va materializa într-o Hotărâre a Senatului.
Proceduri
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Hotărârea Senatului de încuviinţare a cererii transmise de Ministerul Justiţiei ca urmare a solicitării DNA de arestare preventivă a lui Cătălin Voicu va fi semnată de preşedintele Senatului. Aceasta se comunică neîntârziat Ministerului Justiţiei şi se trimite spre publicare în Monitorul Oficial, urmând să devină activă după apariţia în MO.
Conform Conform Regulamentului Senatului, cererile de reţinere, de arestare, de percheziţie se înscriu cu prioritate pe ordinea de zi, iar Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi.
Şedinţa plenului Senatului în care s-a discutat cererea de încuviinţare a arestării preventive a senatorului Cătălin Voicu s-a desfăşurat în absenţa acestuia.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a precizat, în plen, că a fost informat, însă nu oficial, că senatorul Cătălin Voicu "pe treptele Senatului a avut un moment de dificultate medicală", fiind necesar ca acesta să ajungă la spital pentru îngrijiri medicale.
El a făcut această precizare, menţionând că, potrivit procedurilor parlamentare, ar fi trebuit ca, după prezentarea raportului Comisiei juridice, senatorul Cătălin Voicu să poată lua cuvântul în plen.
Senatorul Cătălin Voicu a ajuns din nou, miercuri după-amiază, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, de unde fusese externat, în cursul dimineţii, la solicitarea sa, pentru a participa la discuţiile din plenul Senatului privind avizarea cererii de încuviinţare a arestării preventive.
Comisia juridică a Senatului, sesizată cu cererea transmisă de ministrul Justiţiei în acest caz, a dat aviz favorabil, marţi, cu opt voturi "pentru" şi trei voturi "împotrivă" la cererea de încuviinţare a arestării senatorului.
Acuzaţii
Raportul Comisiei juridice în cazul senatorului Cătălin Voicu propunea plenului Senatului acceptarea solicitării DNA de încuviinţare a arestării preventive a acestuia şi face trimitere la apariţia în presă a transcripturilor unor convorbiri ale senatorului.
În raport se spune că prin referatul DNA din 4 martie 2010, în dosarul nr. 310/P/2009 se reţine că în 2009 "inculpatul Voicu" ar fi săvârşit infracţiunile de trafic de influenţă, trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, participaţia improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii în legătură cu fapte de corupţie.
Raportul nu face referire la fapte sau nume concrete.
"Cele cinci infracţiuni ar fi fost săvârşite de inculpat în concurs real, prevăzut de art. 33, lit.a) C.p.", se arată în raport.
Raportul menţionează că, faţă de aceste infracţiuni, DNA solicită încuviinţarea arestării preventive, considerând că ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există cazul prevăzut de art.148 lit.f) C.p.p.
Infracţiunile săvârşite de senatorul PSD sunt pedepsite cu închisoare pe o perioadă de peste patru ani, existând probe că lăsarea acestuia în libertate "prezintă un pericol concret pentru ordinea publică", se mai arată în raportul Comisiei juridice, referitor la referatul DNA.
"Condiţia referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică este relevată de modul în care au fost concepute şi puse în aplicare rezoluţiile infracţionale, starea faptelor săvârşite, frecvenţa şi repetabilitatea acestora, expresii ale uneia dintre cele mai grave forme de corupţie la nivel înalt", se mai menţionează în raport, referatul DNA mai arătând că funcţiile ocupate de Voicu, de senator şi vicepreşedinte al Comisiei de apărare, "potenţează gradul de pericol social" al faptelor de corupţie imputate.
Raportul arată în continuare că Voicu a spus, la audiere, că nu se consideră vinovat şi ar trebui să fie judecat în stare de libertate. De asemenea, acesta a precizat că acuzaţiile apărute în presă "i-au prejudiciat grav imaginea şi i-au adus suferinţe în plan familial".
În raport se menţionează că preşedintele comisiei, Toni Greblă, a exprimat îngrijorarea membrilor comisiei "că acte, considerate probe, din dosarul înaintat Senatului de către ministrul Justiţiei au apărut în mass-media".
"Faţă de această situaţie, pentru a elimina orice fel de suspiciune referitoare la actele dosarului devenite publice, senatorul Toni Greblă a demonstrat tuturor participanţilor la audiere că stenogramele au fost fotocopiate impecabil, înainte de a fi prinse în dosarele primite la Senat, unde nu se pot citi primele litere de la fiecare rând", se mai arată în raportul Comisiei juridice.
Raportul arată că senatorul PNL Ioan Ghişe a precizat că în BPC al PNL s-a hotărât ca voturile exprimate de senatorii partidului să fie favorabile cererii DNA. "Faţă de acestea, senatorul a menţionat că votează în conformitate cu decizia partidului din care face parte, dar, dacă ar fi fost senator independent, ar fi susţinut că senatorul Cătălin Voicu putea fi trimis în judecată, încă din decembrie 2009, potrivit art. 72 alin. (2) din Constituţia României, considerând că demersul DNA este neprincipial din punct de vedere al prezumţiei de nevinovăţie", se mai arată în raport.
Acesta notează votul dat de membrii Comisiei juridice, opt în favoarea solicitării de încuviinţare a arestării preventive a lui Cătălin Voicu şi trei "împotrivă", menţionând că votul a fost secret.
"Faţă de aceste considerente, membrii Comisiei juridice propun plenului Senatului, în conformitate cu alin (2) al art. 72 din Constituţia României, alin (6) al art. 172 din Regulamentul Senatului şi alin (3) al art.24 din Legea nr. 96/2006, dezbaterea şi adoptarea cererii ministrului Justiţiei menţionate, însoţită de prezentul raport", se arată în finalul raportului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36