Daniel Constantin, negocieri cu Sorin Grindeanu. Cei doi s-au întâlnit la Palatul Victoria

Premierul Sorin Grindeanu a ajuns, duminică, în jurul orei 11.15, la Palatul Victoria, unde se află majoritatea consilierilor săi. Daniel Constantin, negocieri cu Sorin Grindeanu.

Urmărește
3958 afișări
Imaginea articolului Daniel Constantin, negocieri cu Sorin Grindeanu. Cei doi s-au întâlnit la Palatul Victoria

Sorin Grindeanu a ajuns la Palatul Victoria / Premierul nu va participa la citirea moţiunii invocând nerespectarea procedurii

UPDATE 12:37 Fostul copreşedinte ALDE Daniel Constantin a fost, duminică, la Palatul Victoria, unde s-a întâlnit cu premierul Sorin Grindeanu, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale, în contextul în care parlamentarii PSD-ALDE vor să citească în cursul zilei textul moţiunii de cenzură.

Daniel Constantin a ajuns la Guvern în jurul orei 12.00, la circa 45 de minute după premierul Sorin Grindeanu. El a plecat din sediul Guvernului după aproximativ 30 de minute.

La sfârşitul lunii mai, Daniel Constantin a lansat un proiect politic ”#altfel” - ProRomânia, un partid de centru, dar şi cu accente patriotice, după ce a fost exclus din ALDE în urma conflictului cu celălat copreşedinte ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

În martie, Daniel Constantin a fost revocat din calitatea de ministru al Mediului şi vicepremier, după ce partidul din care făcea parte, ALDE, i-a retras susţinerea politică.

ŞTIRE INIŢIALĂ

Premierul Sorin Grindeanu nu va merge, conform unor surse guvernamentale, la şedinţa Parlamentului de duminică, unde urmează să se citească moţiunea de cenzură.

Grindeanu invocă, potrivit surselor citate, nerespectarea procedurilor parlamentare. În opinia oamenilor din jurul premierului, moţiunea de cenzură nu poate fi citită duminică în plenul Parlamentului, deoarece documentul trebuie trimis înainte la Guvern, iar registratura Executivului nu lucrează duminica.

Potrivit Regulamentului activităţilor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici