Prima pagină » Politic » Sorin Grindeanu: Nu am fost invitat la depunerea jurământului Oanei Gheorghiu

Sorin Grindeanu: Nu am fost invitat la depunerea jurământului Oanei Gheorghiu

Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, spune că nu a fost invitat la ceremonia de depunere a jurământului de vicepremier a Oanei Gheorghiu. Acesta a criticat public nominalizarea, cerând retragerea propunerii „pentru a evita un dezastru diplomatic” în relația cu Statele Unite.

„Nu. Sunt aici (la Târgu jiu – n.r.), dar nici invitat nu am fost”, spune Sorin Grindeanu, întrebat dacă a fost invitat la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcția de vicepremier de Oana Gheorghiu.

El a participat la Conferința Extraordinară Județeană a PSD Gorj și urmează să participe și la Conferința Extraordinară Județeană a PSD Mehedinți.

Președintele interimar al PSD nu a participat la ceremonia de depunere a jurământului în funcția de vicepremier de Oana Gheorghiu. La ceremonie au participat premierul Ilie Bolojan și mai mulți consilieri prezidențiale, inclusiv Ludovic Orban.

Premierul Ilie Bolojan a propus-o marți pe Oana Gheorghiu, cofondatoarea Asociației „Dăruiește Viață”, pentru funcția de viceprim-ministru al Guvernului. Gheorghiu este recunoscută pentru implicarea sa în construirea primului spital pentru copii cu cancer din România.

„Pentru a evita să compromitem relația cu SUA şi să nu ne îndreptăm spre un dezastru ireparabil diplomatic în raport cu partenerul nostru strategic, Ilie Bolojan trebuie să-și retragă imediat propunerea prin care o nominalizează pe doamna Oana Gheorghiu ca vicepremier”, a spus, marți seara, Sorin Grindeanu, președinte interimar PSD.