Sorina Pintea, după aproape 11 ore de negocieri cu sindicatele din sănătate: S-a decis MODIFICAREA legii salarizării/ Olguţa Vasilescu: NU se mai diminuează sporurile

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, după aproape 11 ore de negocieri cu sindicaliştii, că s-a decis modificarea legii salarizării.

Urmărește
22684 afișări
Imaginea articolului Sorina Pintea, după aproape 11 ore de negocieri cu sindicatele din sănătate: S-a decis MODIFICAREA legii salarizării/ Olguţa Vasilescu: NU se mai diminuează sporurile

Sorina Pintea, după aproape 11 ore de negocieri: S-a decis MODIFICAREA legii salarizării/ Olguţa Vasilescu: NU se mai diminuează sporurile

"În urma discuţiilor cu managerii de spitale şi liderii de sindicate s-a ajuns la concluzia că legea salarizării şi regulamentul de sporuri au fost aplicate uneori în mod subiectiv. (..) S-a decis modificarea legii salarizării", a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

"Aceste modificări vor viza strict modul de acordare a sporurilor (..) Una dintre măsurile importante este scoaterea gărzilor de medici şi asistente în afara plafonlui de 30%. Nu vor mai fi motive pentru diminuare a sporurilor la medici, această categorie va avea certitudinea că toate gărzile efectuate vor fi plătite. Guvernul a luat decizia ca pentru spitalele de monospecialitate, spitalele de psihiatrie, tuberculoză , dar şi anumite servicii judeţene de ambulanţă, cum ar fi Ambulanţa Bucueşti, să se permite în condiţiii bine justificate o suplimentare a sporurilor determinate de specificul acestor specialităţi, aprobare care se va face prin hotărâre de Guvern. (...) Sunt deja mai multe revendicări care au fost rezolvate. S-a solicitat ca moaşele să fie asimilate activităţii de asistente, pentru a benficia de o creştere a salariilor până în anul 2022", a completat Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii.

Ministrul spune că în urma discuţiilor cu managerii de spitale a constatat că aproximativ 7.000 de persoane au avut scăderi de venituri, printre care mai mult de jumătate erau doar în două spitale, la Arad şi Focşani.

"În ceea ce priveşte negocierea contractului e muncă, acestă revendicare a fost rezolvată de ieri, când au avut loc la Ministerul Sănătăţii prima negociere în acest sens. Aş vrea să lansez câteva avertismente, în sensul că şi autorităţile locale, şi managerii de spitale trebuie să respecte atât legea cât şi regulamentul de sporuri, care trebuie respectate în primul rând de managerii de spitale şi autorităţile locale. Managerii trebuie să respecte justa distribuire a sporurilor şi sunt obligaţi să consulte sindicatele privind modul în care se acordă sporurile. Din păcate, această regulă nu se respectă. O altă modificare importantă este că se acordă sume compensatorii pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete faţă de luna februarie 2018, suma compensatorie urmează să se acorde integral. În unele cazuri, s-a încălcat legea foarte grav în ceea ce priveşte regulamentul de sporuri. Nu a fost intenţia legiuitorului ca veniturile din sănătate să scadă", a mai spus Vasilescu.

Decizia a fost luată la capătul a aproape 11 ore de negocieri cu sindicaliştii din sănătate.

"Am făcut calcule peste calcule. (..) Am încheiat un acord cu 7 puncte. (..)Am fost de acord să renunţăm la greva de pe 11 mai. Suntem mulţumiţi de discuţiile purtate azi", a declarat Leonard Bărăscu, reprezentant SANITAS.

Acordul prevede:

1) Acordarea unei sume compensatorii pentru toţii angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete faţă de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va acoperi integral diferenţa.

2) Păstrarea actualelor limite prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim.

3) Crearea posibilităţii depăşirii procentului de 30% prevăzut în art. 25, alin. 1 şi 2, din Legea 153/2017, pentru spitalele mono-specialitate, servicii judeţene de ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti-Ilfov, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor şi stabilirea, prin hotărâre de guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate.

4) Excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%, prevăzut în art. 25, alin. 1 şi 2, din Legea 153/2017.

5) Reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă.

6) Reformularea modalităţii de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma iniţială a Legii 153/2017.

7) Echivalarea funcţiilor de moaşe şi surori medicale cu funcţia de asistent medical.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici