Reprezentanţii celui mai mare partid de opoziţie, Partidul Popular conservator (PP), susţin că democraţia în Spania este în pericol. Pentru liderul PP, Alberto Núñez Feijóo, protestele vor continua până când vor fi convocate noi alegeri.
Organizatorii estimează numărul participanţilor la demonstraţiile doar de la Madrid la 500.000, în timp ce guvernul a vorbit despre 80.000. Proteste au loc în întreaga ţară.
Spania a mers la vot în iulie anul trecut. Presiunea este în creştere asupra lui Sánchez, Partidul Socialist (PSOE), care trebuie să formeze un nou guvern până pe 27 noiembrie: dacă nu reuşeşte să facă acest lucru, ar trebui să aibă loc alegeri anticipate pe 14 ianuarie.
Conservatorii din Spania sunt sceptici în privinţa concesiilor făcute separatiştilor, în timp ce partidul populist de dreapta Vox vrea să interzică complet aceste partide. Unii alegători PSOE sunt iritaţi, şi pentru că în campania electorală Sánchez a exclus nu doar un referendum privind secesiunea Cataloniei de Spania, ca în 2017, ci şi o amnistie pentru separatişti.
Dar când, după alegerile din 23 iulie, a devenit clar că nu poate guverna decât cu ajutorul partidelor separatiste, a deschis uşa unei amnistii. Sánchez spune că scopul său este dezamorsarea conflictului din Catalonia prin dialog şi compromis. Partidul Popular convocase manifestaţii pentru duminică în capitalele tuturor provinciilor ţării. S-au alăturat şi Vox şi micul partid centrist, de înclinaţie liberală Ciudadanos (Cetăţeni).