- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (08.09.2014, 12:29)
- Valentina Postelnicu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Tăriceanu a început demersurile pentru suspendarea lui Băsescu: 23 septembrie - votul Parlamentului, urmat de referendum pe 2 noiembrie. Calendarul poate fi flexibil. REACŢIILE politicienilor - VIDEO
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, luni, că a început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atât din Senat, cât şi din Cameră, iniţiativa legată de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
Urmărește
3278 afișări
Astfel, luni, de la ora 12.00, Tăriceanu are o întâlnire cu liderii grupurilor parlamentare de la Senat, principalul subiect fiind negocierea ponderii în Biroul permanent şi în comisii, prilej cu care va prezenta şi cererea de suspendare.
El a menţionat că cererea de suspendare trebuie să aibă minimum o treime din semnăturile deputaţilor şi senatorilor, urmând a fi înaintată Curţii Constituţionale, pentru obţinerea avizului consultativ.
CEREREA DE SUSPENDARE A PREŞEDINTELUI
ULTIMELE ȘTIRI
-
LIVE UPDATE. Alegeri în SUA. Americanii își votează astăzi noul Președinte. Kamala Harris și Donald Trump duc o luptă strânsă pentru Casa Albă și Congres
-
Rusia a distrus viitorul Ucrainei. Câţi micuţi a ucis războiul început pe 24 februarie 2022
-
PNL s-a retras de la audierea Roxanei Mînzatu în Parlament
-
Acest lucru l-ar putea îngenunchea cu adevărat pe Putin. Veniturile guvernului din petrol s-au prăbuşit: scădere cu 29%
”După acest aviz, cererea va fi supusă votului Parlamentului şi va intra în vigoare. Calendarul pe care doresc să îl fac public este 23 septembrie, votul Parlamentului în plenul reunit, pe baza cererii de suspendare, urmat de referendum, pe 2 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale”, a anunţat Tăriceanu.
El a mai spus că nu va solicita, după eventuala demitere a lui Traian Băsescu, funcţia de preşedinte interimar, care ar urma să fie exercitată de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
Tăriceanu a mai anunţat că tot astăzi va iniţia discuţii şi cu liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor.
Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că a finalizat şi documentul prin care cere suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.
Cererea de suspendare a preşedintelui României cuprinde trei elemente pentru care se doreşte demiterea lui Traian Băsescu, şi anume faptul că preşedintele s-a implicat în campania PMP, intervenţia directă la preşedintele Comisiei Europene, în cazul comisarului european şi raporturi instituţionale în forme necivilizate.
Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Antena 3, că iniţiativa lui Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea şefului statului va fi discutată în PSD, menţionând că este vorba despre un demers serios şi precizând că orice zi fără Traian Băsescu reprezintă un rău mai puţin pentru ţară.
Preşedintele Traian Băsescu declara, vineri, răspunzând unei întrebări legate de un eventual demers pentru o nouă suspendare a sa din funcţie, că intră în campanie "şi nu o să le fie bine", el adăugând că în campanie are "capacitate uriaşă de revitalizare".
Traian Băsescu a fost întrebat, în conferinţa de presă susţinută la Newport, după summit-ul NATO, dacă îi este teamă de o nouă suspendare din funcţie. "Intru în campanie şi nu o să le fie bine, să ştiţi că în campanie am capacitate uriaşă de revitalizare", spunea şeful statului.
Citeşte şi:
Ilie Sârbu, întrebat ce câştigă cetăţenii din suspendarea lui Băsescu: Nimic. Aici nu e vorba de cetăţeni - VIDEO
Tăriceanu, despre calendarul suspendării: Există posibilitatea unei anumite flexibilităţi
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, despre neconcordanţele privind calendarul anunţat pentru suspendarea preşedintelui şi prevederile Constituţiei, că există posibilitatea unei anumite flexibilităţi şi că va fi probabil şi o negociere, dacă vor apărea şi alte propuneri
Întrebat despre faptul că legea fundamentală prevede faptul că, din momentul suspendării preşedintelui, referendumul de demitere să aibă loc în maximum 30 de zile, iar calendarul anunţat de el nu respectă aceste termene, Călin Popescu Tăriceanu a precizat că a ”reţinut” acest lucru.
”E o propunere pe care am avansat-o, sigur că această propunere va face obiectul unor discuţii. Fără îndoială, şi în cazul calendarul, şi în privinţa supunerii votului Parlamentului, există posibilitatea unei anumite flexibilităţi”, a precizat Tăriceanu.
El a mai menţionat că propunerea privind suspendarea preşedintelui îi aparţine şi, în mod evident, va exista o discuţie şi probabil şi o negociere, dacă vor exista şi ”alte contrapropuneri cu privire la calendar”.
”O să vedem dacă există nevoie să amânăm suspendarea în Parlament (..) Avem toate opţiunile la îndemână”, a arătat Tăriceanu.
Preşedintele Senatului a menţionat că Parlamentul se poate reuni în şedinţă extraordinară, pentru suspendarea preşedintelui, chiar dacă în perioada următoare parlamentarii se vor afla în teritoriu, pentru campania electorală.
”Pentru aşa ceva, fiţi convinşi că se reuneşte Parlamentul în sesiune extraordinară, dacă va fi nevoie”, a comentat el.
Preşedintele Senatului a mai anunţat că a primit sprijinul grupului PC-PLR pentru susţinerea demersului de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, cu unanimitate de voturi.
Constituţia prevede că propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
De asemenea, dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
Aşadar, pentru a se desfăşura concomitent cu primul tur al prezidenţialelor, din 2 noiembrie, suspendarea nu poate avea loc în Parlament pe 23 septembrie. Perioada dintre 23 septembrie şi primul tur al prezidenţialelor este mai mare de o lună. Dacă se doreşte organizarea referendumului pentru demiterea preşedintelui simultan cu turul I al prezidenţialelor, suspendarea trebuie votată de plenul reunit la începutul lunii octombrie.
Citeşte şi:
Blaga: ACL nu se află alături de cei care iniţiază suspendarea preşedintelui Băsescu. Argumentele sunt ”copilării”
Citește pe alephnews.ro: Ce ar însemna o președinție Trump pentru războaiele globale și securitatea europeană? Ucraina și Israel sunt principalele subiecte
Citește pe www.zf.ro: Dezastru în industria auto: Producătorul german de piese auto Schaeffler a anunţat că dă afară 4.700 de persoane. În septembrie, gigantul german a trimis înştiinţări de şomaj tehnic angajaţilor de la fabrica din Braşov
Citește pe www.zf.ro: Firma din România care face bani din ce aruncă românii la coş a deschis cea mai modernă fabrică din UE
Citește și: Blaga: ACL nu se află alături de cei care iniţiază suspendarea preşedintelui Băsescu. Argumentele sunt ”copilării”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe