„Parlamentul trebuie să adopte măsuri legislative care să elimine neregulile şi abuzurile unor magistraţi şi interferenţa neavenită în actul de Justiţie a unor instituţii din afara autorităţii judecătoreşti”, a spus Tăriceanu, preşedintele Senatului lansând o invitaţie către toate partidele parlamentare la negocieri pentru adoptarea unui program legislativ de urgenţă privind justtiţia.
„Doresc să fie limpede: lupta anticorupţie trebuie continuată, dar nu e admisibil ca stabilitatea în funcţii înalte şi reputaţia politicienilor să atârne de declaraţiile vreunui denunţător aflat, eventual, în penitenciar şi care ar spune orice ca să mai scape din pedeapsă”, a spus Tăriceanu, potrivit unui comunicat de presă emis de Senat.
Referitor la cazul primarului general Sorin Oprescu, preşedintele Senatului a spus că ar putea găsi tot felul nepotriviri în derularea acţiunilor DNA care au dus la arestarea preventivă a lui Sorin Oprescu.
„Aş putea să mă transform în detectiv amator şi să găsesc tot felul nepotriviri în derularea acţiunilor DNA care au dus la arestarea preventivă a primarului Oprescu: flagrantul nu a fost flagrant, aparatul de bruiere a telefoanelor nu a fost găsit, dacă DNA a întocmit de 2 ani dosare penale pe numele lui Oprescu, pentru ce a aşteptat atât, dacă Oprescu a luat mită 1 milion de euro în mai multe tranşe, aşa cum declară un denunţător aflat în cercetare penală. Din nou, de ce a aşteptat DNA atâta vreme? Cum de fostul preşedinte şi camarila sa nu prea sunt deranjaţi de DNA şi îşi fac planuri să revină la putere?”, a mai spus Tăricenau.