Tăriceanu, despre Snagov: Întrebuinţarea Parlamentului nu trebuie gândită în funcţie de bani

Călin Popescu Tăriceanu a susţinut, miercuri, cu privire la întâlnirea informală de la Snagov, pentru care a fost alocată suma de 6000 de lei, că întrebuinţarea Parlamentului nu trebuie gândită în funcţie de bani, adăugând că în această logică s-ar putea desfiinţa cu totul Legislativul.

Urmărește
567 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu, despre Snagov: Întrebuinţarea Parlamentului nu trebuie gândită în funcţie de bani

Călin Popescu Tăriceanu (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

"Suma de 6.000 de lei este bugetul maximal aprobat. Dacă judecaţi întrebuinţarea Parlamentului în funcţie de bani atunci greşiţi pentru că după această logică îngustă a venit Băsescu să propună parlament unicameral pentru că se cheltuie mai puţin” a susţinut preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, înainte de a pleca de la Senatul României spre Palatul Snagov unde are loc întâlnirea informală cu membrii Biroului permanent, liderii de grup şi preşedinţii comisiilor.

Presa nu a fost invitată la reuniune, iar reprezentanţii PNL au anunţat că nu vor participa.

Tăriceanu a mai afirmat ironic că dacă Parlamentul s-ar desfiinţa nu ar mai trebui cheltuit niciun ban.

"Vă spun ceva, nu se va cheltui nimic dacă desfiinţăm Parlamentul, sunteţi de acord cu această logică?", le-a răspuns Tăriceanu jurnaliştilor care l-au întrebat dacă nu ar fi fost mai indicat ca întâlnirea să aibă loc la Senat pentru a se evita costul impus sau dacă ar fi fost posibil ca fiecare participant să achite o parte din cost.

Preşedintele Senatului a mai spus că o astfel de abordare înseamnă să „coborâm discuţia foarte mult”, adăugând că este un lucru regretabil şi că refuză să se coboare la acest nivel, motivând că suma de 6.000 lei s-ar fi cheltuit şi dacă întâlnirea s-ar fi făcut la Senat.

Întrebat cum comentează afirmaţiile PNL potrivit cărora locul ales este nepotrivit, precum şi refuzul de a participa, Tăriceanu a spus că liberalii au avut posibilitatea de a propune o altă locaţie însă nu au făcut acest lucru.

"Nu le răspund, dacă atât au putut să spună despre acest lucru. Puteau să aibă o propunere de loc mai bună, nu au făcut-o. Important pentru ei ar fi să arate disponibilitatea la dialog, la colaborare instituţională, dacă ăsta este lucrul pe care îl invocă, îl pot aprecia ca fiind penibil", a afirmat Tăriceanu.

Tăriceanu a mai spus că scopul întâlnirii este de a-i provoca pe colegii săi la reflecţie şi de a identifica cele mai potrivite soluţii.

"În privinţa tuturor aspectelor nu am soluţii, să nu credeţi că mă pricep la toate, dar tocmai pentru asta îi provoc pe colegii mei la o reflecţie fiecare trebuie să vină să analizeze fiecare. Poate au o anumită abordare, nu neapărat individuală, la nivelul partidelor. Trebuie să stăm să analizăm. Nu cred neapărat că soluţia pe care o propun eu o să fie cea acceptată şi cea mai bună pe deasupra”, a spus Tăriceanu.

Potrivit lui Tăriceanu, aleşii se confruntă cu probleme legate de credibilitatea Parlamentului, necesitatea aducerii la zi a Regulamentului Senatului potrivit deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi nevoia de a reda Senatului funcţia esenţială de dezbatere pe care o are orice Cameră a Parlamentului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici