- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (02.11.2014, 21:55)
- Valentina Postelnicu
Tăriceanu: După consultarea structurilor de conducere ale PLR, vom hotărî cum votăm în turul II
Candidatul independent Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică, după închiderea procesului electoral, că voturile pe care le-a primit în primul tur înseamnă o anumită obligaţie, astfel că, după o consultare a structurilor de conducere PLR, se va lua o hotărâre privind votul pentru turul II.

Tăriceanu: După consultarea structurilor de conducere ale PLR, vom hotărî cum votăm în turul II (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)
Tăriceanu a arătat că această campanie electorală a fost pentru el un moment în care a încercat să comunice cu cetăţenii şi să le explice cum vede evoluţia României în viitor.
Despre rezultatul alegerilor, Călin Popescu Tăriceanu a precizat că, deocamdată, acesta este numai la nivelul exit-poll-urilor şi că aşteaptă cu multă înfrigurare rezultatele după numărarea voturilor, care vor fi prezentate cel mai probabil mâine dimineaţă.
”Până atunci, doresc să spun că voturile pe care le-am primit înseamnă din partea mea şi a colegilor o anumită obligaţie. Va trebui, după o consultare pe care o voi face la nivelul structurilor de conducere ale partidului, să luăm o hotărâre cum să votăm în turul II şi cum să îndemnăm pe votanţii şi pe simpatizanţii noştri să voteze”, a anunţat Tăriceanu.
El a mai spus că nu va abandona proiectul său prezidenţial ”România, a şaptea putere a Europei” şi se va lupta până la capăt, pentru că România are nevoie pentru progres.
Tăriceanu a mulţumit celor care au votat în primul tur al alegerilor, ”pentru gestul democratic pe care l-au făcut, venind la vot, apreciind ”meritul fiecăruia care a înţeles această îndatorire civică”.
Tăriceanu a fost prezent, în cursul serii, în sediul Institutului pentru Studii Liberale (ISL), alături de conducerea Partidului Liberal Reformator, pentru a aştepta primele rezultate neoficiale ale scrutinului electoral.
Alături de Tăriceanu au fost prezenţi Daniel Chiţoiu, Daniel Gerea, Radu Stroe.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe