Tăriceanu: Îmi duc demersul de suspendare până în ultima zi de mandat a lui Băsescu

Preşedintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă că îşi duce demersul de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu până în ultima zi de mandat a acestuia, susţinând că o a treia suspendare a şefului statului "i-ar face bine, ar fi un caz unicat în toată lumea", transmite .

Urmărește
337 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: Îmi duc demersul de suspendare până în ultima zi de mandat a lui Băsescu

Călin Popescu Tăriceanu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că solicitarea de suspendare rămâne "deschisă".

"Cererea de suspendare trebuie să strângă 191 de semnături. Avem peste 50 din partea grupului liberal-conservator. Cei de la PNL m-au dezamăgit, PDL şi PMP rămân susţinători ai lui Băsescu. Poziţia oficială a PSD ţine de oportunitate şi considerente tactice, sunt în favoarea suspendării, dar analizează momentul. (…) Cererea de suspendare este deschisă, eu îmi duc acest demers până în ultima zi de mandat a lui Băsescu. Se poate întâmpla şi în ultima zi, cum a fost în Cehia, când Vaclav Klaus a fost suspendat în ultima zi de mandat. Suspendarea are şi un element simbolic, este nevoie şi de un semnal pe care să îl dăm societăţii. O a treia suspendare i-ar face bine, ar fi un caz unicat în toată lumea", a spus Tăriceanu.

Luni, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, spunea că nu îl interesează ce pierde susţinând în continuare suspendarea şefului statului şi că lista de semnături rămâne deschisă şi în situaţia în care PSD consideră că turul II al prezidenţialelor ar fi un moment mai potrivit pentru demers.

El afirma că prelungirea mandatului şefului statului cu perioada în care acesta este suspendat nu este prevăzută în Constituţie şi că declaraţia preşedintelui Traian Băsescu despre acest subiect este o "aberaţie".

Preşedintele Băsescu declara recent, întrebat dacă a luat în calcul prelungirea mandatului, având în vedere cele două suspendări din funcţie, că, dacă va fi suspendat din nou, o va face şi "îi vor trimite mărţişoare la Cotroceni", adăugând că nu ar vrea să fie în pielea lui Victor Ponta în turul doi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici