Tăriceanu lui Iohannis: Care este nivelul implicării serviciilor secrete în Justiţie?

Preşedintrele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, i-a trimis şefului statului, Klaus Iohannis, o scrisoare deschisă prin intermediul căreia îl întreabă dacă CSAT a acordat puteri sporite serviciilor secrete din Justiţie ce au dus la limitarea sau încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Urmărește
633 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu lui Iohannis: Care este nivelul implicării serviciilor secrete în Justiţie?

Tăriceanu lui Iohannis: Care este nivelul implicării serviciilor secrete în Justiţie?

''Am urmărit cu deosebită îngrijorare recentele evenimente care au dus la solicitarea de trecere în rezervă a prim-adjunctului SRI, Florian Coldea. Acestea dezvăluiau un comportament în afara democraţiei şi a statului de drept. Din păcate, se adună nu doar <suspiciuni rezonabile>, pentru a folosi un termen des invocat în ultima perioadă, ci şi dovezi fără tăgadă a modului în care democraţia şi statul de drept sunt încălcate în România. Cea mai recentă dovadă vă implică direct pe Dumneavoastră şi este şi motivul pentru care vă adresez această solicitare oficială din poziţia conferită Preşedintelui Senatului'', se arată în debutul scrisorii semnată de Călin Popescu Tăriceanu.

El precizează că se referă la publicarea de către Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR), a unui document CSAT referitor la relaţia dintre serviciile de informaţii şi Justiţie.

''Conform UNJR, în documentul publicat se arată că <CSAT a trasat SRI-ului sarcini informativ-operative ce nu se regăsesc în cadrul legal cunoscut>. CSAT a recunoscut că în privinţa relaţiei dintre parchete şi serviciile de informaţii, aceasta s-a materializat în constisuirea de echipe mixte, cu reprezentanţi ai organelor de urmărire penală, în scopul contracarării riscurilor derivate din derularea unor activităţi cu caracter infracţional. Pe scurt, aţi închis ochii la folosirea discreţionară a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru a reglementa în secret implicarea serviciilor secrete în actul de justiţie. În orice democraţie, tăcerea şi inacţiunea Dumneavoastră echivalează cu încălcarea principiilor statului de drept şi a separării puterilor în stat'', mai susţine Tăriceanu.

Potrivit preşedintelui Senatului, şeful statului a ''moştenit'' un sistem al instituţiilor de forţă ''readus la viaţă după model comunist de fostul preşedinte Traian Băsescu şi folosit ca instrument de represiune împotriva adversarilor politici şi a elitelor acestei ţări - elite intelectuale, artistice şi economice''.

''Din păcate, în loc să stopaţi acest sistem, Dumneavoastră i-aţi conferit puteri sporite. Aţi promovat oameni din sistem despre care s-a spus cu dovezi că au comis abuzuri şi că au încălcat drepturile şi libertăţile cetăţenilor'', a adăugat Tăriceanu.

Potrivit acestuia, promovarea Liviei Stanciu ca judecător la Curtea Constituţională a fost ''un semnal nedorit'' dat românilor că preşedintele României răsplăteşte, în loc să sancţioneze, abuzul de putere.

''Documentul dat publicităţii de UNJR arată însă că implicarea Dumneavoastră nu s-a limitat la unele cazuri particulare, ci a fost una sistemică; pentru că în loc să stopaţi sistemul pus la punct de Traian Băsescu, l-aţi girat. În iunie 2015, afirmaţi că <nu am nici un fel de date care să îmi arate că SRI s-ar fi implicat peste sau în afara limitelor date de lege în procesul de Justiţie>; o afirmaţie falsă din moment ce deja existau deciziile CSAT pe care UNJR le face acum publice. Domnule Preşedinte, nu puteţi susţine că nu ştiaţi de aceste lucruri. Ca Preşedinte al Senatului v-am atras atenţia în nenumărate rânduri, inclusiv printr-o scrisoare deschisă din mai 2015, cu privire la modul în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt încălcate. În plus, aţi primit nenumărate semnale din partea organizaţiilor magistraţilor că statul de drept şi democraţia din România sunt subminate prin decizii care dau puteri sporite instituţiilor de forţă şi folosirea abuzivă a acestor puteri. În replică, aţi răspuns public că <îmi menţin încrederea în instituţii ca ÎCCJ, DNA. În general, trebuie să recunosc că am multă încredere în sistemul de justiţie din România>. Pentru a folosi o sintagmă cunoscută, aţi ales să puneţi batista pe ţambal'', a adăugat preşedintele Senatului.

El susţine că definiţia statului de drept, pe care Klaus Iohannis o invocă periodic, este alta decât ceea ce reiese din acţiunile sale.

''Domnule Preşedinte, în mijlocul acestui scandal imens, datoraţi românilor răspunsuri la câteva întrebări simple legate de modul de operare al instituţiilor de forţă. Aceste întrebări nu sunt doar ale mele, ci şi ale sutelor de români care mi s-au adresat mie şi Parlamentului în speranţa că aici vor găsi dreptate. Vi le adresez eu, ca preşedinte al Senatului: Există alte decizii secrete ale CSAT prin care s-au conferit puteri sporite instituţiilor de forţă în Justiţie, care au dus la limitarea sau încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor? Dacă da, aveţi datoria să le faceţi publice. Care este nivelul implicării serviciilor secrete în Justiţie, dincolo de descrierea generală 'Justiţia este câmp tactic'? În lumina documentului prezentat de UNJR, aveţi datoria de a preciza care sunt puterile sporite pe care le-aţi acordat serviciilor şi unde se opreşte influenţa acestora asupra magistraţilor. Există ofiţeri acoperiţi în Justiţie şi, dacă da, care este numărul lor şi la ce nivel ierarhic în interiorul puterii judecătoreşti? Domnule Preşedinte, ştiu că în trecut aţi ales fie să tăceţi, fie să daţi răspunsuri evazive la întrebări incomode. De data aceasta tăcerea nu este de aur, ci vă încriminează în ochii românilor care speră că vor trăi într-o ţară în care statul de drept este o realitate, nu o iluzie, iar drepturile şi libertăţile lor sunt respectate. Ca preşedinte al Senatului, eu voi continua să lupt pentru aceste deziderate'', concluzionează Călin Popescu Tăriceanu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici