”Din discuţiile pe care le-am avut cu colegii în interiorul partidului, dar şi din interacţiunea pe care aceştia au avut-o în această perioadă cu electoratul a rezultat necesitatea ca partidul nostru, ALDE, să aibă un candidat desemnat pentru funcţia de prim-ministru după alegerile parlamentare din 11 decembrie. Din analizele, care nu au fost foarte profunde, pe care le-am avut în interiorul partidului, din propunerile pe care le-au înaintat colegii astăzi a rezultat faptul că candidatul nostru cu care vom merge la negocieri să fie Călin Popescu Tăriceanu”, a anunţat copreşedintele ALDE, Daniel Constantin.
El a spus că experienţa pe care o are, dar şi rezultatele pe care le-a avut Executivul condus de Tăriceanu în perioada 2004-2008, dar şi pentru faptul că românii au simţit în buzunare transferul de bunăstare, au fost motivele pentru care Călin Popescu a fost desemnat pentru această funcţie de liderii ALDE.
La rândul său, Călin Popescu Tăriceanu a spus că, în ultima perioadă, a fost întrebat de oameni ”de ce nu mai candidează” pentru funcţia de premier.
”Sigur că nu poţi candida pentru o astfel de funcţie, dar fiecare partid , cred că în mod obligatoriu, trebuie să arate cetăţenilor care sunt liderii care vor conduce, în cazul în care ne vor da votul, destinele lor. Aceasta e situaţia în care ne-am găsit şi am decis să luăm o decizie”, a declarant Călin Popescu Tăriceanu.
Întrebat cum vede faptul că PSD refuză să spună ce premier propune, el a spus că fiecare partid îşi defineşte propria strategie şi tactică de campanie.
”Asta nu înseamnă că nu putem să colaborăm”, a adăugat Tăriceanu.
Tăriceanu: Iohannis să respecte votul, să nu mai facă etichetări care sunt folosite de puşcăriaşi
Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut, duminică, să nu mai facă ”etichetări care sunt mai degrabă folosite de către puşcăriaşi” şi să respecte rezultatul votului când va desemna viitorul premier.
”Nu cred că ar fi util să-i lăsăm preşedintelui României posibilitatea să facă el jocurile şi manevrele în această situaţie. Preşedintele e obligat să respecte rezultatul votului cetăţenilor şi ordinea constituţională, adică partidele care câştigă majoritatea voturilor să poată să desemneze prim-ministrul care merge în faţa Parlamentului şi primeşte votul de încredere”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu într-o conferinţă de presă.
El a fost întrebat de un jurnalist cum vede declaraţia preşedintelui Iohannis potrivit căreia nu va desemna o persoană care are probleme penale, în condiţiile în care este urmărit penal într-un dosar.
”Având în vedere că în Constituţia României nu se precizează alte criterii de desemnare a prim-ministrului decât votul cetăţenilor, mă aştept ca preşedintele să respecte întru totul prevederile Constituţionale pentru cî în ceea ce priveşte celelalte etichetări pe care le face, etichetări care sunt mai de grabă folosite de către puşcăriaşi, nu de către oamenii care au o pregătire intelectuală. Din aceasta categorie cred că dânsul face parte cu brio. Dânsul a fost, dacă nu mă înşel, găsit vinovat. E condamnat într-un dosar pe care-l ştim cu toţii. Cred că cel mai bine ar fi să revenim la criteriile care sunt prevăzute de Constituţie şi de lege şi nu de la ceea ce şi-ar dori preşedintele. Preşedintele sigur că poate să aibă propriile dorinţe. Şi le exprimă la vot. Are un vot. Până la urmă trebuie să respecte votul cetăţenilor. (…) Criteriile de care vorbeşte domnia sa nu sunt prevăzute nicăieri”.