Teodor Meleşcanu: Trebuie să mă consult cu Dăncilă în legătură cu rechemarea lui Maior

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat marţi că trebuie să se consulte cu premierul Viorica Dăncilă în legătură cu rechemarea ambasadorului României în SUA, George Maior. Ministrul de externe consideră că Maior avea ”obligaţia de reţinere şi neimplicare în dezbateri politice”.

Urmărește
229 afișări
Imaginea articolului Teodor Meleşcanu: Trebuie să mă consult cu Dăncilă în legătură cu rechemarea lui Maior

Teodor Meleşcanu: Trebuie să mă consult cu Dăncilă în legătură cu rechemarea lui Maior

„M-am uitat pe scrisoare, însă, ca de obicei, atunci când e o problemă foarte neplăcută în care sunt de fapt lucruri dificile.. Scrisoarea de la Comisia de la politica externă îi cere Ministerului să facă o analiză. Eu cel puţin sunt într-o poziţie foarte delicată. Pe deoparte din punct de vedere administrativ, domnul ambasador este membru al Corpului diplomatic şi se subordonează şi Ministerului din toate aspectele funcţionării şi în acelaşi timp există o anumită neîncredere care a fost exprimată de Comisia de politică externă în legătură cu activitatea dânsului. Din acest punct de vedere va trebui să mă consult şi la nivelul Guvernului cu doamna prim-ministru, pentru că aşa cum ştiţi Ministerul de Externe nu numeşte şi nu recheamă diplomaţi, poate să facă propuneri”, a declarat ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, la Romexpo.

TITLURILE ZILEI

Acesta a susţinut că George Maior avea ”obligaţia de reţinere şi neimplicare în dezbateri politice”.

„În momentul în care i se retrage încrederea unui ambasador de către majoritatea din Parlament şi de către Guvern, suntem într-o situaţie în care trebuie găsită o soluţie şi la această soluţie ar trebui să participe şi domnul Maior. Nu mi-a reproşat nimeni nimic până acum. Atunci când eşti un membru al Corpului diplomatic există o obligaţie foarte serioasă de reţinere şi de neimplicare în dezbateri politice, fie interne, în ţara unde ai plecat, fie în ţara unde îţi desfăşori activitatea. Din punctul meu de vedere domnul Maior a făcut o greşeală. Este vorba despre faptul că un ambasador când spune ceva se consideră că el reprezintă poziţia României, ceea ce nu este normal”, a adăugat Meleşcanu.

Comisia de politică externă a Senatului a stabilit, luni, trimiterea unei scrisori ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, pentru a analiza oportunitatea rechemării lui George Maior din funcţia de ambasador al României în SUA, a anunţat preşedintele forului, Cristian-Sorin Dumitrescu.

”După întâlnirea cu George Maior, ambasadorul României în Statele Unite, care a fost prezent săptămâna trecută la invitaţia Comisiei pentru a prezenta anumite puncte de vedere în legătură cu activitatea domniei sale şi mai ales în legătură cu activitatea din ultima perioadă, am formulat o scrisoare. Această scrisoare am adresat-o ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu. Scrisoare este, sigur nu o s-o dăm publicităţii, ea trebuie citită de domnul ministru. Dacă dumnealui va dori să o facă publică, atunci poate să o facă publică. În această scrisoare am făcut o argumentaţie. Ea a fost realizată pe baza unui raport făcut de un raportor, domnul Călin Popescu Tăriceanu, şi a fost adoptată de comisie cu şase voturi pentru şi patru abţineri", a declarat senatorul PSD, Cristian-Sorin Dumitrescu, la finalul şedinţei Comisiei de politică externă a Senatului.

Ambasadorul României în SUA, George Maior, a declarat, pe 12 septembrie, după audierea în Comisia de politică externă din Senat, că rechemarea sa în ţară ar fi ”o greşeală politică în ceea ce priveşte relaţia româno-americană”.

”Dacă există un interes politic pentru rechemarea mea, acel interes trebuie să fie explicat. Eu nu mi-l explic. Din punct de vedere profesional nu am ce să-mi reproşez. Ar fi, după părerea mea, o greşeală politică în ceea ce priveşte relaţia româno-americană, dar asta e la latitudinea factorului politic. Eu sunt un singur om care încerc să-mi fac datoria, eui sunt o coaliţie. Sunt un ambasadorm, sunt singur”, a declarat George Maior după audierea în Comisia de politică externă din Senat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici