Nicușor Dan nu a participat sâmbătă, 15 august, la festivitățile organizate la Constanța de Ziua Marinei, fiind prezent în schimb la Mănăstirea Dejani, în județul Brașov, la poalele Munților Făgăraș.
Întrebat de ce președintele a ales, pentru al doilea an consecutiv, să nu meargă la Constanța, Eugen Tomac a răspuns inițial că șeful statului „poartă un respect profund pentru Forțele Navale Române”.
Tomac a amintit vizita făcută de Nicușor Dan în iunie la Istanbul, unde, alături de Recep Tayyip Erdoğan, a participat la ceremonia dedicată corvetei „Contraamiral August Roman”, intrată în serviciul Forțelor Navale Române.
Jurnalista a revenit însă asupra întrebării și i-a cerut lui Tomac să explice concret de ce președintele nu a fost prezent la Constanța, mai ales în contextul tensiunilor de securitate din regiunea Mării Negre.
Consilierul nu a oferit nici de această dată un motiv precis.
„Subliniez din nou, Marea Neagră este locul în care începe responsabilitatea noastră în ceea ce privește asigurarea securității europene și vom continua să acționăm în această direcție, pentru că ne știm rolul”, a spus Eugen Tomac.
El a adăugat că Marea Neagră înseamnă pentru România, pe lângă securitate, „comerț, energie și conectivitate”, iar prioritățile în regiune sunt „fundamentale” pentru președinte.
Întrebat apoi dacă prezența personală a șefului statului la Constanța nu ar fi transmis un mesaj mai puternic, Tomac a invocat participarea celorlalți oficiali.
„A participat șeful Guvernului, a fost ministrul Apărării, a fost consilierul prezidențial pentru securitate”, a răspuns acesta.
Administrația Prezidențială a fost reprezentată la ceremoniile din 15 august de consilierul prezidențial Marius Lazurca, care a prezentat mesajul șefului statului.
Este al doilea an consecutiv în care Nicușor Dan nu participă la principalul ceremonial de Ziua Marinei de la Constanța.
În 2025, șeful statului a mers tot în zona Făgărașului, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Ulterior, Nicușor Dan a explicat că a dorit să rupă tradiția prezenței obligatorii a președintelui la ceremoniile de la Constanța și că decizia nu reprezintă o lipsă de respect față de Armată.
Anul acesta, Nicușor Dan a transmis de la distanță un mesaj în care a descris Marea Neagră drept o zonă „crucială pentru securitatea Europei” și a pledat pentru continuarea modernizării Forțelor Navale.
Sursa video: Digi 24