Tomac: Votul va decide dacă R. Moldova face un salt uriaş înainte sau un pas la fel de mare înapoi

Votul de duminică va decide dacă R. Moldova face un salt uriaş înainte sau un pas la fel de mare înapoi, dând oportunitatea Rusiei să îşi întărească influenţa şi să o menţină dependentă de o sferă de interese obscure, spune liderul PMP, europarlamentarul Eugen Tomac.

Urmărește
185 afișări
Imaginea articolului Tomac: Votul va decide dacă R. Moldova face un salt uriaş înainte sau un pas la fel de mare înapoi

„Zi decisivă peste Prut! Votul de mâine (duminică - n.r.) va decide dacă R. Moldova face un salt uriaş înainte sau un pas la fel de mare înapoi, dând oportunitatea Rusiei să îşi întărească influenţa şi să o menţină dependentă de o sferă de interese obscure. Eu sunt convins că votul de mâine (duminică - n.r.) va confirma faptul că Republica Moldova îşi asumă cu adevărat calea către un viitor european, bazat pe democraţie, prosperitate şi respectarea drepturilor fiecărui cetăţean”, scrie pe Facebook Eugen Tomac.

Liderul PMP apreciază că „este un moment de răscruce, în care fiecare vot contează mai mult ca niciodată”.

„Mâine (duminică - n.r.), vă îndemn şi vă încurajez să votaţi pentru un preşedinte şi un viitor european! Locul R. Moldova este alături de România în Uniunea Europeană”, încheie Tomac.

Peste 2,7 milioane de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova sunt aşteptaţi, duminică, la urne, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Actualul lider de la Chişinău, Maia Sandu, a obţinut în primul tur 42,49% din voturi, în timp ce socialistul Stoianoglo a fost votat de 25,95% dintre alegători.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici