PMP merge la Cotroceni cu variantă de premier: Traian Băsescu

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, este propunerea cu care liderii formaţiunii se vor prezenta la consultările de la Cotroceni pentru desemnarea noului premier, au declarat pentru MEDIAFAX surse din interiorul partidului.

Urmărește
4304 afișări
Imaginea articolului PMP merge la Cotroceni cu variantă de premier: Traian Băsescu

”Aceasta (Traian Băsescu - n.r.) este propunerea cu care va merge delegaţia noastră la Cotroceni”, au declarat surse din interiorul PMP pentru MEDIAFAX.

Potrivit surselor, liderii PMP mizează pe faptul că preşedintele Klaus Iohannis va respinge nominalizarea lui Mihai Tudose, propus PSD şi ALDE, iar Traian Băsescu va rămâne singurul candidat în cursă.

”Nu este singura propunere a noastră”, au ţinut să mai precizeze sursele.

Numele celor doi preşedinţi executivi, Eugen Tomac şi Valeriu Steriu, au mai fost vehiculate în interiorul partidului pentru a fi desemnaţi de PMP pentru funcţia de premier.

Consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu delegaţia PMP, pentru desemnarea unui nou premier după demiterea în Parlament a lui Sorin Grindeanu, vor avea loc în cursul zilei de luni, începând cu ora 17.30.

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, duminică seara, că, dacă liberalii nu vor nominaliza un candidat de premier la consultările de la Palatul Cotroceni, o va face PMP, deoarece preşedintele Klaus Iohannis trebuie să aibă şansa de a analiza mai multe opţiuni, nu doar pe cea a PSD-ALDE.

”Sper că şi PNL va face o nominalizare. (…) Dacă PNL va avea laşitatea de a nu propune un premier, o va face PMP propunere de candidat pentru funcţia de prim-ministru. (…) Dacă Opoziţia nu propune un candidat, ceea ce nu se va întâmpla, o vom face noi. O vom face noi, chiar dacă va părea lipsită de substanţă, dar o vom face măcar pentru respectarea principiului”, a declarant preşedintele PMP, Traian Băsescu, la România TV.

El a spus că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să aibă şansa de a analiza şi o altă opţiune.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici