- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (12.12.2013, 19:04)
- Laura Mitran
Transparency: Modificarea Codului Penal sfidează valorile democraţiei şi regulile statului de drept
Organizaţia Transparency International (TI) consideră că deputaţii au votat, marţi, pentru a avea drepturi "mai egale" decât restul cetăţenilor, într-un demers fără precedent în România postdecembristă, care sfidează norme elementare de bun simţ, valorile democraţiei şi regulile statului de drept.
Urmărește
444 afișări
Transparency: Modificarea Codului Penal sfidează valorile democraţiei şi regulile statului de drept
Potrivit unui comunicat al TI România, neadoptarea Legii minelor de către Camera Deputaţilor, "dincolo de motivul meschin al neadoptării: lipsa cvorumului la momentul supunerii la vot, a ascuns în umbra sa adevărata miză a votului din ziua de 10 decembrie", întrucât "în aceeaşi zi Camera Deputaţilor a adoptat două modificări ale Codului Penal - atât cel în vigoare, cât şi cel nou, prin care toţi demnitarii aleşi sau numiţi în funcţie nu mai răspund penal pentru corupţie".
Niciunul dintre cele două acte normative nu se afla pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, iar "pentru dezinformarea publicului legea care modifică substanţial cele două coduri penale figurează pe pagina Camerei sub titulatura de «Proiect de Lege pentru abrogarea art.74 indice 1 din Codul penal» - articol declarat neconstituţional încă de la jumătatea anului 2011", se mai spune în comunicat.
Însă articolul 74 indice 1 este de fapt reintrodus atât în Codul Penal în vigoare, cât şi în cel nou şi reprezintă una dintre mizele acestui act normativ, arată organizaţia. Potrivit acestuia, în cazul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, abuz şi neglijenţă în serviciu ori a unor infracţiuni economice, câtă vreme valoarea prejudiciului nu depăşeşte pragul de 500.000 de euro, urmează ca făptuitorul să acopere integral prejudiciul şi să i se aplice sancţiunea amenzii penale, iar dacă prejudiciul este sub 100.000 de euro, se aplică o sancţiune administrativă, spune TI.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gigi Becali: Oamenii lui Călin Georgescu mi-au cerut 350.000 de dolari ca să aducă echipa lui Trump în România
-
Războiul din Ucraina, ziua 1077. Declaraţia care îl va înfuria pe Putin. Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să primească arme nucleare / Şeful Comandamentului Operaţional de Sud al Ucrainei demisionează / Scholz critică planul de ajutor al lui Trump / Rusia propune relaxarea regulilor de recrutare / Ucraina asigură întoarcerea în siguranţă a 12 copii din teritoriile ocupate de Rusia
-
Simona Halep şi-a anunţat retragerea din tenis, după ce a pierdut în primul tur la Transylvania Open: „Corpul meu nu mai duce. Nu vreau să plâng, am fost numărul unu mondial”
"Cu alte cuvinte, marii corupţi îşi vor putea cumpăra libertatea pe bani, în timp ce cetăţenii de rând plătesc 30 de ani pentru un credit de 57.000 de euro aferent programului Prima Casă. În acest condiţii, care este de fapt efectul educativ şi descurajant al sancţiunilor penale", mai spune TI România.
Adevărata miză a întregului act normativ, potrivit TI, este însă reprezentată de alineatul 3 al articolului 147, care "vine să dezincrimineze complet orice fapte de corupţie săvârşite de demnitarii aleşi ai ţării: preşedintele, deputaţii şi senatorii", precum şi de membrii profesiilor liberale, scoşi de sub categoria funcţinarilor publici.
Totodată, prin modificarea articolului 253, indice 1, este dezincriminat conflictul de interese pentru demnitarii aleşi sau numiţi, astfel că "niciun ministru, deputat, senator, membru al consiliului local sau judeţean sau primar nu va răspunde penal dacă a obţinut beneficii pentru sine sau pentru o rudă ca urmare a existenţei unei situaţii de conflict de interese", mai spune TI.
"Transparency International România protestează public faţă de lipsa de responsabilitate a membrilor Parlamentului şi de calitatea profesională şi morală îndoielnică a celor care au propus şi votat asemenea proiecte de lege, în condiţii de opacitate totală şi de manipulare grosieră a informării publice cu privire la conţinutul deciziilor din data de 10 decembrie 2013" şi "solicită Camerei Deputaţilor să facă public modul în care fiecare dintre membrii Camerei au votat cu privire la cele două acte normative menţionate".
Totodată TI România solicită "grupurilor parlamentare ale PSD, PNL, PDL şi UDMR sau unui număr suficient de deputaţi să îşi asume un demers public de atacare a legilor la Curtea Constituţională, care prin Decizia nr. 573/2011 a declarat art. 74 indice 1 din Codul Penal neconstituţional".
Organizaţia solicită şi preşedintelui României, "chiar dacă i-ar putea fi favorabile, să nu promulge cele două acte normative".
"În cazul în care aceste erori de tehnică legislativă sau de voinţă politică nu vor fi corectate cu privire la ambele acte normative votate pe data de 10 decembrie 2013, Transparency International România va sesiza forurile internaţionale în mod constant până la soluţionarea prezentei crize, care reprezintă o afacere transpartinică de familie, cu desconsiderarea societăţii româneşti şi a statului de drept", se mai spune în comunicatul organizaţiei.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că va retrimite Parlamentului legea prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici, el menţionând că "nu putem confunda Preşedinţia şi Parlamentul cu un butic din Gara de Nord".
Şeful statului a mai spus că modificările la Codul penal adoptate de Camera Deputaţilor sunt "dramatice" şi "dărâmă zece ani de muncă şi activitate a instituţiilor anticorupţie" precum DNA sau ANI.
PDL a depus, joi, la Curtea Constituţională, două sesizări în legătură cu modificările adoptate marţi de Camera Deputaţilor la Codul Penal, una vizând definirea funcţionarului public şi cealaltă referindu-se la conflictul de interese.
Şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a sesizat, joi, Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Codului penal care au fost aprobate marţi de Camera Deputaţilor.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a arătat că, în urma modificărilor aduse Codului Penal, parlamentarii trimişi în judecată pentru fapte de corupţie sau asimilate acestei infracţiuni ar putea să fie achitaţi, iar cei aflaţi în detenţie, prin condamnări definitive, ar putea fi puşi în libertate.
Consiliul Superior al Magistraturii a criticat, la rândul său, modificările aduse Codului Penal, subliniind că nu le-a primit spre avizare, aşa cum prevede legea. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a precizat, joi, într-un comunicat, că nu avea obligaţia să ceară avizul CSM.
Ambasadele Statelor Unite, Olandei, Germaniei şi ambasadorul britanic, Martin Harris, au criticat, miercuri, amendamentele aduse la Codul Penal de către deputaţi.
Citește pe www.zf.ro: Germania, Franţa, Polonia: 2024 a fost doar începutul unui val de distrugeri de locuri de muncă şi restructurări de personal care se va extinde în 2025
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: ICCJ sesizează CC cu privire la modificările aduse Codului penal: Schimbările pot fi considerate incompatibile cu funcţionarea statului de drept
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe