TU ŞTII CE MAI FAC BANII TĂI? Cum vor parlamentarii să legalizeze împrumuturile confidenţiale luate de partide

Votată în 2006, chiar înainte de intrarea României în UE, legea finanţării partidelor obligă politicienii la transparenţă mininală, dar permite, în continuare, păstrarea unor informaţii la secret: contractele de campanie, sursa împrumuturilor raportate, oficial, ca datorii, relaţiile cu fundaţiile care susţin ca terţi diverse cheltuieli, chiar numărul de materiale de propagandă tipărite, anunţat doar la AEP, nu şi public. În România se pot face încă donaţii confidenţiale dacă valoarea lor nu depăşeşte 8500 de lei, iar lista sponsorilor mari se publică abia în luna martie a anului care survine alegerilor. Ca unică autoritate de control, AEP se rezumă la a verifica doar lista cheltuielilor şi a donaţiilor făcute după începerea oficială a campaniei electorale, în acest an după 3 octombrie, în timp ce banii rulaţi înainte de partid cu acelaşi scop pot fi, eventual, controlaţi prin sondaj.

Promovată în 2006, sub presiunea statelor europene, Legea finanţării partidelor politice şi campaniilor electorale a lăsat nenumărate hibe care permit partidelor să cheltuiască bani în mod netransparent. Deşi instituţii care să urmărească orice circuit al banilor există în România, legea finanţării partidelor nu le implică, lăsând această sarcină în seama Autorităţii Electoale Permanente, o instituţie subdimensionată şi care poate verifica strict rapoartele contabile ale partidelor ori candidaţilor independenţi.

Cât poate cheltui, în 2014, oficial, un candidat

Teoretic, în campania pentru alegerile prezidenţiale din acest an fiecare candidat ar avea dreptul să facă cheltuieli de 21.292.500 de lei, adică 4,8 milioane de euro. Suma reprezintă 25.050 de salarii minime brute şi este pragul prevăzut în lege ca o limită maximă cheltuielilor. În fapt, aceşti bani se referă doar la perioada campaniei electorale oficiale, de 30 de zile, adică începând cu data de 3 octombrie până în 2 noiembrie. 

În realitate, cea mai mare parte a cheltuielilor se realizează înaintea începerii efective a perioadei de campanie electorale, tocmai pentru pregătirea acestui moment. Facturile nu sunt însă incluse în rapoartele de venituri şi cheltuieli de la finalul campaniei.

Grafic: Dragoş Cîmpeanu

Conform legii finanţării partidelor, în anii electorali formaţiunile politice pot primi donaţii totale de maximum 0,050% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv. Asta înseamnă, pentru 2014, 50,4 milioane de lei, la care se adaugă sumele din cotizaţiile membrilor de partid care nu sunt plafonate de lege, subvenţiile de la bugetul de stat sau venituri din alte surse pervăzute de lege.

Astfel, în ciuda faptului că partidele ar avea cadrul legal care să le permită să-şi acopere cheltuielile necesare pentru campaniile electorale, de cele mai multe ori rămân fie cu datorii, fie apelează la modalităţi netransparente de finanţare a campaniilor.

Explicaţia este aceea că finanţatorii nu doresc să se asocieze în mod oficial partidului pe care îl sponsorizează, preferând un sprijin financiar obscur permis de lipsa de reglementare.

Transparenţa sponsorilor, după data votului

Campania electorală, adică cele 30 de zile dinaintea primului tur, începe prin declararea la Autoritatea Electorală Permanentă a mandatarului financiar care ţine evidenţa modului în care este finanţată campania pentru un candidat. Bugetul se compune din sumele obţinute prin transfer din conturile partidului sau prin donaţiile primite în cursul celor 30 de zile de campanie. Donaţiile primite pe perioada campaniei, conform legii, se declară de către partide la AEP şi pot fi utilizate doar după ce Autoritatea a fost anunţată. Cu toate acestea, în practică alegătorii nu pot să afle cine a realizat donaţiile respective în campania electorală şi care a fost cuantumul individual al acestora deoarece AEP dă publicităţii doar cuantumul total pentru fiecare partid sau candidat în parte.

De asemenea, partidele nu sunt obligate să declare la începutul campaniei electorale care este suma alocată din bugetul formaţiunii, prin transfer, pentru campania electorală. Acest lucru a făcut ca la fiecare rând de alegeri partidele să cheltuiască mai mult decât ar fi avut în contul de campanie, rămânând cu datorii pe care le-au rostogolit de-a lungul anilor.

Grafic: Dragoş Cîmpeanu

Conform legii actuale, alegătorii pot afla identitatea finanţatorilor campaniei pentru alegerile prezidenţiale din acest an abia în luna aprilie 2015.

Campanie pe datorie. Practica pe care PSD încearcă să impună prin lege

O practică devenită uzuală în campaniile electorale este aceea ca partidele să încheie contracte pe sume care depăşesc cu mult fondurile disponibile pentru acoperirea cheltuielilor de campanie. Asta face ca la finalul fiecărei campanii electorale partidele să rămână cu datorii semnificative, declarate în mod oficial. În anumite cazuri datoriile istorice au fost rostogolite de-a lungul anilor, ajungându-se la sume de ordinul milioanelor de euro.

Această practică, tolerată de Autoritatea Electorală Permanentă, încalcă de fapt prevederile legii finanţării partidelor politice. În lege se prevede clar care sunt sursele de finanţare posibile pentru o formaţiune politică: cotizaţii, donaţii, venituri provenite din activităţi proprii şi subvenţii de la bugetul de stat. Legea nu ar permite în mod normal finanţarea activităţii unui partid politic pe datorie, iar acest lucru a fost întărit de AEP în 2012, când a emis o decizie în interpretarea legii conform căreia ”finanţarea activităţii partidelor politice din împrumuturi este interzisă”. Această interpretare avea la bază o serie de recomandări ale Grupului Statelor împotriva Corupţiei (GRECO).

Datoriile partidelor politice oferă, de asemenea, prilejul unor înţelegeri netransparente între politicieni şi firmele care au realizat o serie de servicii în campaniile electorale.

Astfel, nimic din actualul cadru legal nu împiedică o societate să renunţe la pretenţiile sale asupra serviciilor prestate în campanie după ce partidul în cauză a ajuns la guvernare sau candidatul respectiv într-un post de decizie din care să atribuie contracte respectivei societăţi.

Acest tip de mecanism financiar alterează competiţia politică dintre candidaţi, favorizându-l pe cel cu disponibilităţi şi pârghii de putere mai mari.

De altfel, finanţarea partidelor şi a campaniilor ”pe credit” face obiectul unei iniţiative legislative aflată pe masa Parlamentului, iniţiată de deputatul Mircea Drăghici, trezorier al PSD. Legea aşteaptă votul Comisiei juridice şi votul final al Camerei Deputaţilor, fiind respinsă însă în Senat.

În document se menţionează că partidele pot încheia împrumuturi numai prin acte notariale, iar în cazul în care valoarea acestora depăşeşte 400 de salarii minime brute ar urma să fie declarate de partide în Monitorul Oficial.

Iniţiativa legislativă nu impune niciun fel de restricţii asupra acestor împrumuturi, astfel încât un partid ar putea împrumuta o sumă indiferent de mare, pentru o perioadă indiferent de mare, doar în condiţiile agreate de părţi. De asemenea, nu este prevăzută o interdicţie în cazul împrumutantului de a renunţa la pretenţiile asupra împrumutului, lucru care oferă de asemenea oportunităţile unei reţete de corupţie.

Sponsorii invizibili. Cheltuieli oficiale, dublate cele paralele

Actualul cadrul legislativ prevăzut de legea finanţării partidelor permite ”terţilor”, persoane fizice sau juridice, fundaţii, societăţi comerciale, să realizeze cheltuieli electorale pentru a sprijini un anumit candidat. Astfel, o persoană fizică sau o firmă poate suportate cheltuieli privind anumite servicii (ex: publicitate, marketing, consultanţă, etc ), care în mod normal privesc un anumit candidat în alegeri, dar nu sunt cuprinse în evidenţele partidelor. Acest lucru pentru că între candidatul partidului şi persoana fizică sau firma în cauză nu există o relaţie contractuală.

De asemenea, legea permite unui partid politic care nu participă la alegeri şi nu are candidat propriu să realizeze cheltuieli pentru sprijinirea candidatului altui partid, fără formaţiunea politică să fie obligată să declare respectivele cheltuieli.

Acest gen de situaţie a fost analizată de Autoritatea Electorală Permanentă, în 2012, care a propus un proiect de completare a legii finanţării partidelor politice şi reglementarea finanţării din partea terţilor, care însă a fost blocat de decizia politică. Proiectul s-a aflat în dezbatere publică pe site-ul AEP şi a fost apoi înaintat Guvernului, fără însă să se ia o decizie pentru a fi transmis Parlamentului pentru dezbatere şi vot.

Control precar, sancţiuni minime

Actuala lege a finanţării partidelor politice pedepseşte cu închisoarea, de la unu la trei ani, o persoană care reclamă încălcarea prevederilor legale, fără să aibă suficiente dovezi. În schimb, încălcarea legii finanţării partidelor nu este este sancţionată în regimul penal, ci doar în regimul contravenţiei, fiind aplicate amenzi între 5.000 de lei şi 25.000 de lei.

Pentru încălcarea legislaţiei privind finanţarea partidelor răspunde mandatarul financiar, în solidar cu partidul, dar nu şi candidatul aflat în cursa electorală. Soluţia mandatarului financiar, care să preia de la candidat răspunderea asupra eventualelor ilegalităţi a survenit după momentul campaniei electorale din 2004, când fostului premier Adrian Năstase i-a fost deschis un dosar penal pentru un astfel de caz.

Mai mult, validarea mandatului celui ales se realizează în funcţie de o declaraţie depusă de mandatarul financiar şi nu de corectitudinea cheltuielilor realizate. Astfel, legea prevede că în termen de 15 zile de la data desfăşurării alegerilor ”mandatarul financiar este obligat să depună la Autoritatea Electorală Permanentă un raport detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale”.

”Candidaţilor declaraţi aleşi nu li se pot valida mandatele dacă raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic sau candidat independent nu a fost depus în condiţiile legii”, se arată în actul normativ.

”Condiţiile legii” însă nu privesc altceva decât depunerea efectivă a declaraţiilor de venituri şi cheltuieli pe perioada campaniei, dar veridicitatea acestora poate fi verificată ulterior.

În situaţia în care mandatarul candidatului ales în funcţie a transmis AEP date neconforme, fiind depăşit plafonul maxim de cheltuieli sau cel pentru donaţii, atunci sumele care depăşesc acest plafon sunt reţinute şi devin venit la bugetul de stat.

Candidatul ales obţine mandatul indiferent de corectitudinea sau incorectitudinea finanţării campaniei sale.

Ulterior, controlul inspectorilor AEP este unul sumar. Ceea ce s-a dovedit de-a lungul anilor a fost că AEP verifică doar situaţia veniturilor unui partid politic, însă nu există obligaţia verificării cheltuielilor.

De altfel, partidele sunt obligate să declare în Monitorul Oficial, până la finalul lunii martie, doar situaţia veniturilor realizate pe anul anterior. Şi nici aici nu este vorba de declararea tuturor veniturilor, ci a anumitor sume. Mai exact, partidele trebuie să declare valoarea totală a cotizaţiilor primite, iar în cazul donaţiilor doar pe acelea care depăşesc 10 salarii minime brute. În cazul donaţiilor confidenţiale, partidele sunt obligate să declate totalul acestora, precum şi totalul veniturilor din alte surse şi activităţi.

În multe cazuri, chiar dacă partidele sunt obligate să declare veniturile pe anul anterior până la 31 martie, optează pentru rectificări succesive în Monitorul Oficial în momentul controalelor AEP fără să fie sancţionate conform legislaţiei.

Astfel, controlul real al finanţării partidelor politice nu se poate realiza câtă vreme pot fi controlate doar veniturile, dar nu şi cheltuielile, pentru a pune cele două situaţii financiare în oglindă.