- Home
- Politic
- BUCUREŞTI , (20.03.2019, 08:51)
- Departamentul Social - Mediafax
Tudorel Toader, despre votul pe moţiunea la adresa sa: Mi-am explicat punctul de vedere. Parlamentul decide / Despre candidaţii pentru şefia Parchetului: Ieri, la finalul programului, nu a venit nimeni
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat, miercuri dimineaţă, referitor la moţiunea simplă care-l vizează şi care se votează miercuri, că el şi-a explicat în alocuţiunea de 50 de minute din Parlament punctul de vedere şi că rămâne acum ca Parlamentul să decidă.

Toader, despre votul pe moţiunea la adresa sa: Mi-am explicat punctul de vedere. Parlamentul decide
„Eu am fost în plenul Parlamentului când a fost citită şi dezbătută moţiunea, am vorbit aproape 50 de minute, mi-am explicat punctul de vedere cu privire la criticile formulate şi Parlamentul va decide", a declarat Tudorel Toader.
Întrebat dacă vrea să rămână la Ministerul Justiţiei, ministrul a completat: „Eu mi-am îndeplinit atribuţiunile pe care le-am avut de exercitat. Ceea ce va fi va fi în condiţiile legii şi voi proceda ca atare".
Camera Deputaţilor votează, miercuri, moţiunea simplă la adresa ministrului Justiţiei Tudorel Toader. Moţiunea a fost dezbătută pe 5 martie, în aceeaşi zi în care Guvernul a adoptat proiectul pentru modificarea OUG 7 pe legile justiţiei, în ciuda avizului consultativ negativ al CSM.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Moţiunea trebuia să fie votată de către deputaţii pe 7 martie, însă PSD nu a asigurat cvorum, iar plenul a fost suspendat.
Social-democraţii i-au reproşat ministrului Tudorel Toader faptul că nu a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă în privinţa Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, aşa cum a fost stabilit în CEx al PSD. Pe de altă parte, pe 6 martie, Kelemen Hunor a anunţat că UDMR îl va sancţiona pe ministrul Justiţiei la vot din cauza OUG pe legile Justiţiei, despre care a spus că „nu e una raţională”.
„Viitorul nu a trecut”
Ministrul Justiţiei a anunţat că până marţi seară nu se înscrisese nimeni pentru selecţia funcţiei de procuror general, precizând că Augustin Lazăr a vorbit la viitor când a zis că-şi va depune candidatura şi că „viitorul nu a trecut".
„Ieri, la finalul programului, nu a venit nimeni", a declarat Tudorel Toader, la Ministerul Justiţiei.
Întrebat dacă Augustin Lazăr şi-a depus candidatura, ministrul a răspuns: „A vorbit la viitor, va veni. Viitorul nu a trecut, dânsul are experienţă, viitorul, era o vorbă veche, e în faţă".
Solicitat să comenteze un zvon potrivit căruia Marius Iacob, procurorul care şi-a dat demisia marţi din funcţia de adjunct al şefului DNA, ar dori să candideze pentru conducerea Parchetului General, Toader a replicat că sunt mulţi doritori.
„Eu apreciez voinţa dânşilor de a coordona justiţia mai departe, respect aprecierea de sine a fiecăruia, părerea bună crezând că pot manageria sistemul, contribui, împărtăşi experienţa şi aşa mai departe, dar sigur nu-mi cereţi să spun astăzi ceea ce voi face la momentul selecţiei", a conchis ministrul.
Augustin Lazăr anunţă că îşi va depune candidatura pentru un nou mandat de procuror general al României, în contextul organizării, de către Ministerul Justiţiei, a concursului pentru numirea în această funcţie, chiar dacă Tudorel Toader a cerut revocarea lui.
Ministerul Justiţiei a anunţat, săptămâna trecută, că a declanşat procedura de selecţie pentru numirea unui nou procuror general al PÎCCJ, funcţie care va deveni vacantă în data de 28 aprilie, când se va încheia mandatul lui Augustin Lazăr. Procedura se desfăşoară între 13 martie şi 5 aprilie.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe