- Home
- Politic
- CONSTANŢA, (10.03.2013, 22:30)
- Cosmin Vaideanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Udrea a reproşat PDL Constanţa că şi-a consumat energia în dispute interne: "Mazăre trebuia suit pe pereţi"
Deputatul Elena Udrea, candidat pentru preşedinţia PDL, le-a reproşat democrat-liberalilor constănţeni că nu au ştiut să profite de investiţiile realizate de Guvernul Boc în judeţul Constanţa şi să le prezinte în campania electorală, consumându-şi energia în dispute interne.
Urmărește
146 afișări
Elena Udrea (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
Elena Udrea s-a aflat la Constanţa pentru a-şi prezenta moţiunea "Noul PDL - O nouă Românie", evenimentul având loc în sala mică a Casei de Cultură.
Înainte de sosirea Elenei Udrea, câteva zeci de persoane, aduse de primarul comunei Castelu, Nicolae Anghel, nu au fost lăsate să intre în sală. Acestora li s-a reproşat că nu au calitatea de membru PDL, în timp ce edilul susţinea că oamenii fac parte din rândul democrat-liberalilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Rezultate alegeri prezidenţiale pe judeţe. Fiefuri PNL, câştigate de Călin Georgescu. Ciolacu are 16 judeţe, Lasconi - Capitala şi 4 judeţe
-
Rezultate parţiale: Georgescu, în continuare pe primul loc. Luptă strânsă între Ciolacu şi Lasconi
-
Timiş. Rezultate finale alegeri prezidenţiale, turul I. Cu cine au votat timişenii
Situaţia s-a rezolvat după sosirea Elenei Udrea care l-a întrebat pe liderul PDL Constanţa, Gigi Chiru: "Domnule preşedinte, e partidul aşa mare? Eu zic că-i bine că-i partidul aşa mare". Apoi, persoanele respective au fost lăsate să intre în sală. Acestea aveau bannere pe care scria "Elena Udrea preşedinte" şi "La Constanţa, Udrea e speranţa".
După ce Elena Udrea şi-a prezentat moţiunea, au luat cuvântul şi cei care o însoţeau, printre aceştia aflându-se fostul ministru de Interne, Gabriel Berca, deputatul Florin Secară, Adrian Rădulescu şi Vasile Gherasim.
La un moment dat, unul dintre cei prezenţi în sală i-a reproşat Elenei Udrea că ar fi făcut înţelegeri cu liderii USL Constanţa, Radu Mazăre şi Nicușor Constantinescu. Udrea a răspuns reproşurilor la finalul luărilor de cuvânt:. "Faptul că am fost un an într-un guvern PSD-PDL sau PDL-PSD nu este un argument ca cineva să aibă tupeul să mă acuze că eu m-am înţeles vreodată ascuns, netransparent, cu Mazăre şi Constantinescu. Păi cu cine se ceartă Mazăre toată ziua, cu ceilalţi sau cu mine? Pe cine denigrează toată ziua?".
De asemenea, Udrea a reproşat reprezentanţilor PDL că nu au ştiut să profite de investiţiile realizate de Guvernul Boc în judeţul Constanţa.
"Aveţi un judeţ turistic şi aţi avut un guvern cu un ministru care a investit în judeţul ăsta cât nu a investit nimeni. Îmi pare rău să vă spun, dragi colegi, nu aţi ştiut să profitaţi de lucrul acesta. Păi, trebuia suit pe pereţi Mazăre, trebuia suit pe pereţi Constantinescu, tot ce s-a întâmplat în judeţul Constanţa a fost făcut de către Guvernul Boc, de către guvernul PDL. Pasarela pe care a inaugurat-o fără măcar să spună că am tras un an de zile de Primăria Constanţa să facă pasarela respectivă şi dintr-o dată era proiectul Primăriei. Şi drumul care duce în sudul litoralului făcut ca să aibă turiştii cum să ajungă să ocoloească Constanţa şi nu a spus nimeni că a fost un drum făcut de Ministerul Dezvoltării", a menţionat Udrea.
În acel moment o altă voce din sală i-a reproşat că nu a venit să spună acest lucru şi i-a lăsat pe cei de la USL să se laude cu acele realizări.
"Un singur om nu poate să spună, asta trebuia să spuneţi dumneavoastră zi de zi aici, un singur om nu poate să se bată şi să acopere mediatic tot asaltul care a fost din partea USL. Dacă nu avem preşedinte de Consiliul Judeţean şi nu avem primar, în schimb avem un guvern care a făcut în judeţul ăsta pentru constănţeni, pentru turişti, cât nu cred că au făcut toate guvernele la un loc, ăsta era un argument să-i batem în alegeri. Dar energia s-a consumat în interiorul organizaţiei, nu în exteriorul ei. Dacă aţi avut un guvern care s-a aplecat asupra judeţului, asta nu înseamnă că au fost înţelegeri obscure cu USL, că au fost înţelegeri cu Constantinescu, cu Mazăre", a răspuns Elena Udrea.
La un moment dat, din sală, i s-a spus că există trădători în PDL Constanţa, Udrea afirmând că trebuie găsită o cale de mijloc între taberele din partid.
"Până nu găsiţi o cale de mijloc între cei care sunt de o parte şi cei care sunt de alta , va fi greu să vă bateţi cu USL aici. De la Bucureşti te baţi cu Mazăre cu Constantinescu, dar nu e acelaşi lucru, că la Bucureşti bătălia e mare, te baţi cu toata ţara. Aici trebuie să fie opoziţie în fiecare zi. Asta nu e unitate, partidul aşa nu poate merge mai departe, Constanţa şi alte 23 de organizaţii arată ca dumneavoastră", a afirmat Udrea.
Ea a menţionat că ceea ce se întâmplă la Constanţa trebuie să fie o lecţie pentru liderii partidului de la centru.
"E o lecţia pentru liderii partidului ce este la Constanţa şi sper ca Vasile Blaga când va veni să vadă exact ce am văzut eu astăzi. Pentru că e uşor de la Bucureşti să spui să fie acela sau celălalt, dar dacă nu recunoaşteţi dumneavostră soluţia aici în organizaţie nu merge, ne batem între noi. Cum să vă luptaţi cu USL când nu aţi terminat lupta în interior? Mai degrabă eu vă urez dumneavoastră succes decât să aştept să-mi uraţi dumneavoastră mie succes", a încheiat Udrea.
Liderul PDL Constanţa, Gigi Chiru, a spus jurnaliştilor, la finalul manifestării, că formaţiunea pe care o conduce nu are nicio problemă şi că cei câţiva protestatari nu înseamnă întreaga organizaţie.
"Rezultatele înregistrate la alegeri au fost în media naţională. Organizaţiei Constanţa nu ai ce să-i reproşezi ca atitudine, ca mesaj. Iar cei doi, trei, cinci protestatari răzleţi nu înseamnă organizaţia", a menţionat Chiru.
Citește pe alephnews.ro: REZULTATE PARȚIALE. Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Călin Georgescu intră în turul 2
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Udrea vrea ca PDL să revină la portocaliu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
De nerecunoscut! Cum a ajuns să arate Maria Sharapova, la 5 ani de la retragerea din tenis GALERIE FOTO
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe