Udrea: Soţul s-a ocupat de vânzarea terenului pentru creditul BRD. Cumpărătorul nu e persoană publică

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, joi, că soţul său, omul de afaceri Dorin Cocoş, s-a ocupat de vânzarea terenului în vederea închiderii creditului pe care îl avea la BRD, cumpărătorul nefiind persoană publică.

Urmărește
704 afișări
Imaginea articolului Udrea: Soţul s-a ocupat de vânzarea terenului pentru creditul BRD. Cumpărătorul nu e persoană publică

Udrea: Soţul s-a ocupat de vânzarea terenului pentru creditul BRD. Cumpărătorul nu e persoană publică (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Întrebată, joi, cu privire la demersurile în vederea închiderii creditului pe care îl avea la BRD, Elena Udrea a răspuns: "Soţul meu s-a ocupat".

Ea a precizat că persoana care a cumpărat terenul şi căreia i-a cedat creditul este român şi nu este persoană publică.

Udrea a scris, marţi, pe blogul său că a reuşit să-şi închidă creditul contractat în anul 2007 vânzând terenul pentru care folosise banii şi precizează că, în urma tranzacţiei, nu a încasat niciun ban, dar este mulţumită că a rezolvat problema.

Udrea aminteşte că în anul 2007, înainte de cirza economică, a contractat creditul la BRD pentru achiziţionarea unui teren. Ea menţionează că avea de gând să construiască locuinţe, din vânzarea cărora să acopere creditul şi să rămână cu un profit.

"Creditul era la fel ca oricare altul contractat de un dezvoltator imobiliar obişnuit. Din păcate, criza economică a lovit puternic în sectorul imobiliar şi investiţia nu a mai devenit deloc avantajoasă. Pur şi simplu, nu am avut bani să mai construiesc acolo, mai ales că vânzările la celălalt bloc pe care-l construisem nu au mers grozav. Văzând că lucrurile nu se îmbunătăţesc, am decis să vând terenul, cedând astfel şi creditul către cumpărător. În urma tranzacţiei nu am încasat nicio sumă de bani, dar sunt mulţumită că am rezolvat problema creditului", relatează Elena Udrea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici