- Home
- Politic
- BRAŞOV, (05.09.2014, 17:39)
- Andi Manciu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ungureanu, despre comisarul european: O situaţie penibilă. Aveam toate motivele să cerem Justiţia
Fostul ministru de Externe Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, vineri, la Braşov că situaţia în care s-a ajuns legată de portofoliul alocat României în CE este ”cel puţin penibilă” din cauza disputei dintre preşedinte şi premier, el susţinând că România putea solicita portofoliul Justiţiei.
Urmărește
569 afișări
Mihai Răzvan Ungureanu (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)
”Ar trebui dezbătut felul în care am ajuns să avem un comisar european pe un portofoliu lipsit de încărcătură. Ceva nu a funcţionat aici şi pun sub semnul întrebării pe de o parte modul în care a fost negociată poziţia, mă refer la portofoliu, nu mă refer la persoană. Sunt convins că disputa continuă dintre preşedinte şi premier ne face un cumplit rău, inclusiv pe chestiunea aceasta, pentru că au fost două forţe politice reprezentative care au tras în direcţii opuse şi am ajuns într-o situaţie cel puţin penibilă. România putea să aspire la mai mult”, a afirmat Ungureanu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moldova își crește bugetul pentru apărare. Parlamentul a aprobat o nouă strategie pe 10 ani
-
„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021
-
Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni: temperaturi de „gerul Bobotezei” la început de an
-
Au apărut imagini care par să arate noi modele de avioane militare chineze
El a precizat că, dacă nu avea şanse pentru un portofoliu de care să fie legate fondurile europene, atunci avea şansa unui domeniu ”cu încărcătură politică semnificativă”.
”Unul dintre portofoliile puternice la care puteam aspira este portofoliul pe justiţie şi cred că aveam toate motivele să cerem portofoliul pe Justiţie. Avem succese remarcabile în ceea ce priveşte activitatea DNA, activitatea DIICOT, reforma în curs a sistemului de justiţie din România. Portofoliul pe Justiţie mai ales asumat de noi ar fi fost proba suplimentară a faptului că România păşeşte bine, ca să nu vă mai spun ce însemna să ai portofoliul pe Justiţie şi în acelaşi timp să faci paşi înainte în chestiunea desfiinţării MCV asupra noastră”, a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu.
Citește pe alephnews.ro: FOTO. Un soldat rănit din Coreea de Nord a fost capturat de forțele ucrainene, afirmă Coreea de Sud
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Ancheta preliminară confirmă că o rachetă rusească a provocat prăbușirea Azerbaijan Airlines în Kazahstan
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Măsurile disperate pe care le iau chinezii ca să încurajeze natalitatea. Îi învaţă pe tineri chiar şi cum să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe