Uniunea Europeană va condiţiona alocarea fondurilor UE de situaţia statului de drept şi combaterea corupţiei

  • Oficial UE: Respectarea normelor statului de drept şi combaterea corupţiei vor fi condiţii pentru accesarea fondurilor europene
  • Vera Jourova: "Statul de drept trebuie să fie o condiţie pentru distribuirea fondurilor UE"
  • Reuters: Este vorba de un avertisment adresat în primul rând Ungariei, Poloniei, României şi Ungariei
Urmărește
4247 afișări
Imaginea articolului Uniunea Europeană va condiţiona alocarea fondurilor UE de situaţia statului de drept şi combaterea corupţiei

Uniunea Europeană va condiţiona alocarea fondurilor UE de situaţia statului de drept şi combaterea corupţiei FOTO Arhivă

Respectarea normelor statului de drept şi combaterea corupţiei vor fi condiţii pentru alocarea fondurilor europene, inclusiv a celor pentru relansare, afirmă Věra Jourová, vicepreşedinte al Comisiei Europene, agenţia Reuters notând că avertismentul este adresat mai multor ţări UE, inclusiv României.

Liderii ţărilor şi instituţiilor Uniunii Europene depun eforturi pentru aprobarea noului buget comunitar destinat perioadei 2021-2027 şi a fondului de relansare economică post-pandemie, fondurile apropiindu-se de nivelul de 2.000 de miliarde de euro. Condiţiile acordării acestor fonduri, referitoare la reformele economice şi respectarea standardelor democratice, reprezintă principalele elemente de disensiuni înaintea aprobării.

"Statul de drept trebuie să fie o condiţie pentru distribuirea fondurilor UE", afirmă Věra Jourová, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar UE pentru Valori şi Transparenţă.

Printre condiţii, oficialul UE a menţionat, potrivit agenţiei de presă Reuters, exigenţe precum un "sistem judiciar funcţional" şi mecanisme puternice de combatere a corupţiei.

"Nu aş vrea să văd blocarea alocării fondurilor, dar trebuie să avem în sistemul nostru juridic unele garanţii că, în cazul în care lucrurile într-adevăr nu merg bine într-un stat membru, atunci banii contribuabililor nu pot fi plătiţi", a atras atenţia Věra Jourová.

Agenţia de presă Reuters notează că declaraţia reprezintă un avertisment adresat în principal unor ţări precum Polonia, Ungaria, România şi Bulgaria. "Este un avertisment adresat Poloniei şi Ungariei, care au avut dispute cu Uniunea Europeană privind gradul de control guvernamental asupra instanţelor judiciare şi judecătorilor, dar şi României şi Bulgariei, care rămân afectate de corupţie şi de sărăcie la mulţi ani după aderarea la Blocul comunitar", observă agenţia Reuters.

Bugetul Uniunii Europene în perioada 2021-2027 urmează să ajungă la nivelul de 1.100 de miliarde de euro. Liderii statelor europene şi ai instituţiilor UE încearcă să aprobe noul proiect bugetar multianual şi planul de asistenţă financiară în scopul redresării economice propus de Comisia Europeană, în valoare de 750 de miliarde de euro.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici