UNPR anunţă înscrierea în partid a deputaţilor Liliana Mincă şi Ştefan Dalca

Deputaţii Liliana Mincă şi Ştefan Dalca s-au înscris, luni, în UNPR, urmând să îşi desfăşoare activitatea în cadrul grupului parlamentar PSD din Cameră.

Urmărește
923 afișări
Imaginea articolului UNPR anunţă înscrierea în partid a deputaţilor Liliana Mincă şi Ştefan Dalca

Liliana Minca (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Anunţul a fost făcut printr-un comunicat de presă al UNPR.

Liliana Mincă a fost aleasă deputat în colegiul uninominal 3 din Botoşani, iar Ştefan Dalca în colegiul uninominal 7 din Arad, ambii candidând la alegerile din 2012 din partea PPDD.

Cei doi deputaţi au făcut parte în sesiunea parlamentară precedentă din grupul "Democrat şi Popular", grup alcătuit din deputaţi care au plecat sau au fost excluşi din PPDD. Parlamentari din acest grup au înfiinţat o nouă formaţiune politică, Partidul Naţional Democrat, PND fiind înscris oficial, în iunie, în Registrul partidelor politice, în urma unei cereri depuse de deputatul Daniel Fenechiu.

Duminică, UNPR a anunţat că PPDD a fuzionat prin absorbţie cu UNPR, în urma unei reuniuni comune a Conferinţei naţionale a UNPR şi a Congresului PPDD.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici