- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
UNPR i-a solicitat lui Ungureanu ca Diaconescu şi Oprea să rămână în noul Guvern pe aceleaşi posturi
Conducerea UNPR i-a solicitat premierului desemnat Mihai Răzvan Ungureanu ca liderii Cristian Diaconescu şi Gabriel Oprea să rămână în viitorul Guvern cu aceleaşi portofolii ministeriale pe care le-au deţinut şi în Cabinetul Boc, spunând că nu acceptă nicio modificare, au declarat surse politice.
UNPR i-a solicitat lui Ungureanu ca Diaconescu şi Oprea să rămână în noul Guvern pe aceleaşi posturi (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
"UNPR a solicitat ca liderii Cristian Diaconescu şi Gabriel Oprea să rămână pe aceleaşi posturi, la Ministerul de Externe şi, respectiv, Ministerul Apărării, spunând că nu este luată în considerare nicio altă variantă", au declarat agenţiei MEDIAFAX sursele citate.
Solicitarea a fost ridicată în şedinţa de marţi dimineaţa a liderilor coaliţiei cu premierul desemnat.
Premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu a venit la Palatul Victoria, pentru consultări cu liderii coaliţei pentru formarea noului Guvern.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
-
Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: România şi Europa onorează sacrificiul românilor
Surse oficiale au declarat, luni seara, agenţiei MEDIAFAX, că liderii coaliţiei au convenit să înceapă încă de marţi dimineaţa consultările pentru formarea viitorului guvern, astfel încât audierile în Parlament ale noilor miniştri să fie încheiate cel târziu miercuri. După finalizarea audierilor va urma votul în Parlament pentru noul Cabinet, toate procedurile de învestire a noului Cabinet fiind preconizate să se încheie cel târziu joi.
"După discuţiile de marţi dimineaţa din coaliţie, premierul desemnat intenţionează să aibă şi întrevederi cu grupurile parlamentare ale puterii pentru discuţii privind votul care va fi acordat noului guvern. În principiu, va rămâne acelaşi număr de portofolii ministeriale, urmând ca partidele să propună nominalizări pentru posturi de ministru", au arătat sursele.
Grupurile din actualul arc guvernamental deţin cu aproximativ 30 de parlamentari mai mult decât opoziţia. Puterea are la Senat 68 de reprezentanţi, iar opoziţia are 66 de senatori.
La Cameră, puterea se poate baza pe 176 de voturi, în timp ce PSD şi PNL au, împreună, 147 de parlamentari.
Surse politice au declarat, luni, pentru MEDIAFAX că Daniel Funeriu, Cătălin Predoiu, Laszlo Borbely, Kelemen Hunor, Anca Boagiu, Sulfina Barbu, Elena Udrea, Leonard Orban, Cristian Diaconescu şi Gabriel Oprea sunt printre miniştrii care rămân şi în viitorul guvern, în discuţie fiind mandatele de la Interne, Agricultură, Economie, Finanţe, Comunicaţii.
Principalele schimbări l-ar viza astfel pe Traian Igaş, de la Interne, numele înlocuitorului urmând să fie stabilit. De asemenea, Gheorghe Ialomiţianu, de la Finanţe, ar putea fi înlocuit de Bogdan Drăgoi.
Există voci sonore din PDL, cum ar fi cea a lui Sorin Frunzăverde, care se opun cooptării Elenei Udrea în viitorul Cabinet Ungureanu. Cu toate acestea, prezenţa Elenei Udrea în noul Guvern este foarte posibilă.
Potrivit surselor MEDIAFAX, se vehiculează de asemenea, ideea înlocuirii miniştrilor Valeriu Tabără, Valerian Vreme şi Ion Ariton.
Grupurile din actualul arc guvernamental deţin cu aproximativ 30 de parlamentari mai mult decât opoziţia. Puterea are la Senat 68 de reprezentanţi, iar opoziţia are 66 de senatori.
La Cameră, puterea se poate baza pe 176 de voturi, în timp ce PSD şi PNL au, împreună, 147 de parlamentari.
În afară de aceştia, mai sunt cinci deputaţi şi un senator independenţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO