„CCR a confirmat astăzi (luni – n.r.) ce am spus mereu: blatul PNL – PSD din Parlament pentru blocarea moţiunii de cenzură depuse de USR a reprezentat un grav atac la adresa Constituţiei şi statului de drept. În motivarea deciziei CCR privind moţiunea de cenzură, Curtea spune:
Curtea Constituţională a spus, negru pe alb, că Marcel Ciolacu, Florin Cîţu şi reprezentanţii PNL şi PSD au atentat la statul de drept”, scrie pe Facebook Ionuţ Moşteanu.
El afirmă că CCR constată că nu a existat nicio suspiciune în privinţa semnăturilor.
„Cât despre aşa zisele semnături false, tot CCR a spus că nu a existat nicio suspiciune. Concret, PNL şi PSD au minţit. O aşa zisă
Curtea Constituţională a motivat luni decizia prin care a stabilit că există un conflict juridic între Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură depuse de USR şi AUR. În opinia judecătorilor constituţioalişti, blocarea de către Parlament a dezbaterii şi votării moţiunii reprezintă o încălcare a Constituţiei.
CCR a stabilit că semnăturile de pe pot fi depuse şi în copie, nu este obligatoriu să fie în original, iar preşedintele Camerei Deputaţilor trebuia să informeze Guvernul în ziua depunerii moţiunii, Birourile Permanente Reunite trebuiau să se întrunească şi să stabilească un calendar pentru parcursul parlamentar al moţiunii, iar moţiunea de cenzură trebuia dezbătută şi votată cu celeritate în Parlament.