- Home
- Politic
- CLUJ-NAPOCA, (29.10.2019, 13:58)
- Vasile Magradean
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video VIDEO | Contre pe noua propunere de comisar european. Klaus Iohannis o acuză pe Viorica Dăncilă că nu are legitimitate de a propune un candidat / Premierul: Ieşirea preşedintelui, furibundă, încă o încercare de sabotare a intereselor ţării
Viorica Dăncilă confirmă că Victor Negrescu este propunerea Guvernului Dăncilă pentru funcţia de comisar european, scrisoarea către Bruxelles urmând să fie trimisă marţi. De asemenea, Klaus Iohannis a afirmat că premierul demis nu are nicio legitimitate să propună un candidat pentru funcţia de comisar european. Şeful statului o avertizează pe Viorica Dăncilă să înceteze orice demers legat de nominalizarea unui candidat pentru această poziţie. Dăncilă reacţionează şi spune că preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a recomandat să desemneze o femeie pentru funcţia de comisar european din partea României. „Eu am trimis deja nominalizarea: Victor Negrescu”, afirmă Dăncilă.
Urmărește
2761 afișări
UPDATE Întrebată la Cluj despre reacţia preşedintelui Iohannis, Viorica Dăncilă a spus că preşedintele a primit aceeaşi scrisoare pe care a primit-o şi ea şi ştie că României i s-a cerut urgent nominalizarea unei persoane pentru funcţia de comisar european.
„Domnul Iohannis din motive electorale are altă abordare. Scrisoarea pe care am primit-o eu de la Ursula von der Leyen a primit-o şi domnul preşedinte şi ştie că mi s-a cerut urgent nominalizarea unui comisar din partea României”, a spus Dăncilă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Întrebată dacă până la urmă desemnarea trebuie să vizeze o femeie sau un bărbat, Dăncilă a răspuns: „doamna comisar mi-a spus că ar fi bine să nominalizez o femeie, dar cum Franţa a schimbat, cum ceilalţi au schimbat. Eu am trimis deja nominalizarea: Victor Negrescu, fost europarlamentar”.
Întrebată, de asemenea, dacă preşedintele poate întoarce lucrurile, Dăncilă a spus că speră că nu, pentru că ar face un deserviciu României.
Ştirea iniţială
Viorica Dăncilă confirmă că Victor Negrescu este propunerea Guvernului Dăncilă pentru funcţia de comisar european, scrisoarea către Bruxelles urmând să fie trimisă marţi.
Întrebată marţi, la ieşirea din Primăria Sănduleşti, judeţul Cluj, despre informaţiile potrivit cărora Victor Negrescu ar fi propunerea Guvernului pentru funcţia de comisar european, Viorica Dăncilă a spus: „Da, este o variantă domnul Negrescu, având în vedere experienţa de care se bucură: a fost europarlamentar, a fost ministrul pentru Afaceri Europene, deci îl recomandă experienţa pe care o are pentru funcţia de comisar european”.
„Îl recomandă şi Guvernul Dăncilă printr-o scrisoare către Bruxelles?”, este întrebarea unui ziarist, iar răspunsul Vioricăi Dăncilă a fost: „Îl recomandă şi Guvernul Dăncilă printr-o scrisoare către Bruxelles”.
Dăncilă a spus că scrisoarea va fi trimisă marţi.
„Probabil închei şi acele informaţii apărute în spaţiul public că de fapt e locul păstrat pentru Viorica Dăncilă. Din start am spus că nu îmi abandonez echipa, voi fi alături de colegii mei, sunt preşedintele PSD şi candidatul la prezidenţiale”, a încheiat Dăncilă.
Ursula von der Leyen, preşedintele-ales al Comisiei Europene, se aşteaptă ca, odată ce se va forma un nou guvern la Bucureşti, România să nominalizeze cât mai repede posibil un candidat la funcţia de comisar european, a afirmat Mina Andreeva, purtătorul de cuvânt al Executivului UE.
„Este urgent şi se aşteptă ca, odată ce va exista un guvern în funcţie în România, să trimită, cât mai repede posibil, un candidat, şi este în contact cu omologii săi din România în acest sens", a afirmat Andreeva, citată de site-ul Politico Europe.
Mandatul actualei Comisii Europene, condusă de Jean-Claude Juncker, este programat să se încheie pe data de de 31 octombrie, însă este probabil ca mandatul acesteia să fie prelungit cu o lună deoarece noua Comisie Europeană este incompletă, comisarii propuşi de Franţa, Ungaria şi România fiind respinşi de Parlamentul European.
Guvernul Viorica Dăncilă l-a desemnat pe Dan Nica pentru postul de comisar european, după respingerea Rovanei Plumb de către Parlamentul UE, însă această propunere nu a fost încă acceptată în mod formal, au notat jurnaliştii de la Politico.
Iohannis acuză că Dăncilă nu are legitimitate să propună un candidat pentru funcţia de comisar UE
Klaus Iohannis a afirmat că premierul demis nu are nicio legitimitate să propună un candidat pentru funcţia de comisar european. Şeful statului o avertizează pe Viorica Dăncilă să înceteze orice demers legat de nominalizarea unui candidat pentru această poziţie.
„Premierul demis, doamna Viorica Dăncilă, refuză să înţeleagă că odată cu pierderea calităţii de prim-ministru a pierdut şi orice legitimitate de a mai face vreo propunere pentru poziţia de comisar european, care îi revine României. O avertizez din nou pe doamna Dăncilă să înceteze orice demers legat de nominalizarea unui candidat pentru această poziţie şi să nu transmită nicio propunere către preşedinta aleasă a Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen”, a afirmat Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, remis MEDIAFAX.
„Desemnarea unui comisar european din partea ţării noastre de către un guvern care nu mai are niciun fel de atribuţii constituţionale şi legale în acest sens este un gest iresponsabil, de sfidare atât a cetăţenilor români, cât şi a partenerilor europeni”, a adăugat şeful statului.
Preşedintele Iohannis a precizat că numai un nou guvern învestit de Parlament are legitimitatea să propună un candidat „credibil şi profesionist” din partea României pentru poziţia de comisar european.
„Doar un nou guvern învestit de Parlament are întreaga legitimitate, dar şi obligaţia de a transmite urgent la Bruxelles o propunere de comisar european. Este esenţial ca un nou Cabinet să obţină cât mai repede votul Legislativului pentru a rezolva toate problemele stringente generate de guvernarea dezastruoasă a PSD, inclusiv desemnarea unui candidat credibil şi profesionist din partea României în Comisia Europeană. Tergiversarea în Parlament de către PSD a procedurilor care să ducă la votarea noului Executiv nu face altceva decât să dăuneze şi mai mult credibilităţii ţării noastre, deja afectate de Guvernul Dăncilă”, a conchis Klaus Iohannis, conform sursei citate.
Dăncilă: Ieşirea preşedintelui, furibundă, încă o încercare de sabotare a intereselor ţării
Viorica Dăncilă a reacţionat, marţi, cu privire la declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la desemnarea unui comisar european din partea României, afirmând că o nominalizare i-a fost cerută ”ferm şi explicit” în scrisoarea preşedintelui ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
”Am văzut ieşirea furibundă a Preşedintelui Iohannis cu privire la desemnarea comisarului european din partea României, încă o încercare de sabotare a intereselor ţării. Îl informez pe Klaus Iohannis că decizia de a ne desemna urgent comisarul este o obligaţie a Guvernului României şi este ferm şi explicit solicitată în scrisoarea preşedintelui ales al Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen. Se poate vedea că acest document se află şi în atenţia dumnealui, dar alege să dezinformeze o ţară întreagă în scop electoral. Este ruşinos şi este riscant pentru interesul şi imaginea României”, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.
Ea a mai afirmat că Victor Negresu, fost ministru al Afacerilor Europene, este ”un profesionist desăvârşit”.
”Aşadar, fie că domnului Iohannis îi convine sau nu, acesta este procesul firesc şi corect pe care ţara noastră trebuie să îl urmeze. Domnul Victor Negrescu, chiar dacă nu se califică drept “comisarul lui Iohannis”, este fost ministru al Afacerilor Europene şi fost membru al Parlamentului European, un profesionist desăvârşit, cu o vastă experienţă de lucru în instituţiile europene, în care am deplină încredere că va putea gestiona cu succes acest mandat din partea României”, a conchis Viorica Dăncilă.
Ea a postat şi scrisoarea preşedintelui ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care îi este adresată şi şefului statului.
Orban: E încă o obrăznicie a lui Dăncilă să vină cu a treia propunere de comisar
Ludovic Orban a afirmat, luni, că decizia Vioricăi Dăncilă de a transmite Comisiei Europene a treia propunere de comisar european, în persoana lui Victor Negrescu, reprezintă o obrăznicie, deoarece nu mai are calitatea face nominalizări, după ce a fost demisă prin moţiune de cenzură.
„Asta se pare încă o obrăznicie a doamnei Dăncilă, să îţi permiţi să faci a treia propunere de comisar european, după ce prima nu a intrat în calificări, a doua nici măcar nu s-a luat în discuţie, să vii cu a treia propunere. Este o obrăznicie şi o incapacitate de a înţelege exigenţele pe care le reclamă exercitarea unei poziţii de conducere în statul român. Dacă Dăncilă a trimis o propunere, este poziţia preşedintelui CE care trebuie să ia o decizie eventual la această nouă propunere. Ca urmare a deciziilor legate de Brexit, nu există o grabă atât de mare şi dacă Guvernul este învestit pe 4 noiembrie va avea capacitatea de a face o propunere în timp util”, a spus Ludovic Orban, în Parlament.
El a adăugat că preşedintele Comisiei Europene cunoaşte situaţia României şi speră că va lua o decizie în funcţie de aceste considerente.
„Sunt convins că preşedintele CE cunoaşte situaţia din România şi va lua o decizie în funcţie de toate considerentele legate de situaţia politică din România. A ajuns aproape o telenovelă. Doamna Dăncilă nu mai are nicio calitate să vină cu o propunere de comisar european. România s-a făcut de râs că Dăncilă a venit cu două propuneri cu grave probleme de integritate”, a subliniat Orban.
Citește pe alephnews.ro: Donald Tusk, premierul Poloniei, avertizează că amenințarea unui Al Treilea Război Mondial este „serioasă și reală”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: VIDEO | Scandal în comisiile pentru buget. Florin Cîţu, singurul ministru propus de PNL care a primit AVIZ NEGATIV / Culise şi schimburi de replici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Intră România în Schengen din ianuarie? Momentul decisiv ar putea fi reprezentat de discuția de la Budapesta
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe