Victor Ponta se află la Sofia pentru a participa la consiliul anual al Partidului Socialiştilor Europeni.
„Aceasta este a doua întrevedere într-un interval scurt şi deja am stabilit să organizăm o întâlnire la nivel înalt la Varna, în toamna acestui an”, a declarat Plamen Oreşarski după întrevederea cu Victor Ponta, conform site-ului Novinite.com.
Potrivit premierului bulgar, România şi Bulgaria s-au angajat să coopereze în continuare pentru depăşirea obstacolelor comune. „Am discutat în special despre aderarea la Schengen şi am decis coordonarea poziţiilor pentru a avea o influenţă mai mare în relaţia cu partenerii din Uniunea Europeană”, a subliniat Oreşarski, precizând că a discutat cu Victor Ponta şi despre o serie de proiecte energetice.
La rândul său, premierul Ponta a insistat că România şi Bulgaria trebuie să renunţe la competiţia dintre ele şi să înceapă o colaborare veritabilă. „Cea mai bună oportunitate a ţărilor noastre este să colaborăm, să fim uniţi, în scopul aderării la Schengen şi pentru intensificarea absorţiei fondurilor UE”, a subliniat Ponta.
„Mesajul meu pentru premierul Oreşarski a fost că trebuie să renunţăm la concurenţă şi la încercările de a demonstra că o ţară este mai bună decât cealaltă. Ambele ţări au avut de pierdut din cauza acestei abordări”, a continuat Ponta.
În cursul reuniunii de la Sofia, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a fost desemnat drept candicat al socialiştilor europeni la postul de preşedinte al Comisiei Europene.