- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (19.02.2018, 11:49)
- Gabriel Pecheanu
Video Dăncilă: Nu am primit încă o invitaţie de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Nu ştiu dacă voi merge, dar aş vrea să merg / CNCD: Atâta timp cât premierul a depus o explicaţie scrisă înseamnă că a primit o invitaţie
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că nu a primit nicio invitaţie de la CNCD pentru a fi audiată pentru declaraţiile din timpul unei emisiuni TV, când i-a numit ”autişti” pe europarlamentarii români care dezinformează.
”Nu am primit încă o invitaţie de la CNCD. Nu ştiu dacă voi merge, dar aş vrea să merg. După cum ştiţi, mi-am cerut scuze public. Nu am vrut să fac nicio referire la acest aspect. Mai mult, vineri voi avea o întâlnire cu asociaţiile de părinţi, cu ONG-urile din domeniu, pentru a căuta soluţii pentru aceşti copii şi nu numai pentru cei care au această problemă, dar şi pentru alte domenii - copii cu sindrom Down, pentru copii cu boli rare. Vom încerca să ajutăm, ţinând cont că eu chiar, şi atunci când am fost europarlamentar, am căutat să ajut copii sau oameni care au probleme. Declaraţia pe care am avut-o în Parlamentul European, pe care am susţinut-o şi care a trecut era una pentru ajutorul copiilor cu sindrom Down. Deci nu a vrut să fie nicio referire, nu îmi stă în caracter să fac astfel de lucruri. Dar, pentru că acest lucru s-a întâmplat, chiar vreau să am o întâlnire, să văd probleme, dincolo de ceea ce va hotărî CNCD”, a declarat Viorica Dăncilă.
Premierul are programată, marţi şi miercuri, o vizită la Bruxelles, unde se va întâlni cu liderii europeni.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis să se autosesizeze cu privire la declaraţia doamnei Prim-ministru Dăncilă Viorica Vasilica, din cadrul interviului acordat la televiziunea Antena 3, în seara zilei de 15 februarie 2018, care a avut următorul conţinut: “Aceşti oameni cred că sunt autişti şi nu văd şi nu aud ceea ce este vizibil pentru toţi cei de bună credinţa”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
”Consiliul urmează să organizeze audierea doamnei Prim-ministru în data de 20 februarie. În speţă, va fi citat la audieri şi moderatorul emisiunii respective, domnul Mihai Gâdea. În urma îndeplinirii procedurii legale, C.N.C.D. va analiza declaraţia în speţă şi comportamentul moderatorului, din perspectiva săvârşirii unei posibile fapte de discriminare, prin încălcarea dreptului la demnitate umană a persoanelor cu autism”, a transmis CNCD.
UPDATE - CNCD: Atâta timp cât premierul a depus o explicaţie scrisă înseamnă că a primit o invitaţie
Preşedintele Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a declarat, pentru MEDIAFAX, că premierul României a depus o explicaţie în scris în legătură cu afirmaţii în care i-a numit ”autişti” pe unii europarlamentari români, ceea ce înseamnă că a primit o invitaţie.
"Atâta timp cât doamna premier Viorica Dăncilă a depus o explicaţie în scris cu privire la acele afirmaţii înseamnă că aceasta a primit invitaţia noastră de a fi audiată pe data de 20 februarie, la ora 09.30", a menţionat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Asztalos Csaba.
Preşedintele CNCD a explicat că Viorica Dăncilă nu este nevoită să se prezinte la audieri, în condiţiile în care a depus această explicaţie scrisă.
Explicaţiile Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării vin după ce premierul României a declarat că nu a primit nicio invitaţie de la CNCD în acest sens.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe