„Guy Verhofstadt, liderul fracţiunii liberale din Parlamentul European,a declarat că ALDE România ar trebui să plece din ALDE. Până la urmă n-am înţeles, cine pleacă din ALDE, noi sau Verhofstadt?”, a scris Varujan Vosganian, duminică pe Facebook.
Reacţie vicepreşedintelui ALDE vine după ce liderului grupului ALDE în PE Guy Verhofstadt a declarat că Grupul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa va fi dizolvat după scrutinul europarlamentar, urmând să fie înlocuit de altă alianţă politică, potrivit site-ului Politico.eu. Din noul grup europarlamentar ar urma să facă parte politicieni din grupul „Renaşterea europeană” propus de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.
De asemenea, Verhofstadt, a transmis, pe 25 aprilie, într-un mesaj pe Twitter, că se aşteaptă ca ALDE european să excludă oficial ALDE România, motivând că situaţia ţării noastre continuă să regreseze.
Totodată, la începutul lunii aprilie, purtătorul de cuvânt al ALDE european, Didrik de Schaetzen, a declarat, pentru MEDIAFAX, că este foarte probabil ca problema excluderii ALDE România din ALDE Europa să se regăsească pe agenda întâlnirii statutare a formaţiunii europene, din 28 iunie, în Elveţia.