Zgonea: Eu întotdeauna am votat cu colegii mei

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, că el a votat întotdeauna cu colegii săi de partid, chiar dacă uneori a fost îndoit în legătură cu demersul acestora.

Urmărește
93 afișări
Imaginea articolului Zgonea: Eu întotdeauna am votat cu colegii mei

Valeriu Zgonea (Imagine: Andreea Alexandru / Mediafax Foto)

Zgonea a fost întrebat cum comentează faptul că Victor Ponta spune că a votat în 2009 în primul tur al prezidenţialelor alt candidat decât cel al PSD, şi anume pe liberalul Crin Antonescu.

Vă rog să nu mă puneţi să comentez ce a zis domnul Victor Ponta, n-am făcut niciodată asta în partid. Votul este secret. Eu am votat timp de 14 ani cu colegii mei întotdeauna, chiar dacă câteodată am fost îndoit de demersul pe care-l au, dar am crezut în această echipă şi cred în Victor Ponta”, a spus Zgonea.

Valeriu Zgonea a mai spus că Victor Ponta este preşedintele său, pe care l-a votat la Congresul PSD.

Întrebat dacă nu era normal ca Victor Ponta să voteze candidaţii PSD, Zgonea a spus: „Poate şi la mine era normal ca eu să fiu senatorul colegiului, fiindcă domnul senator Geoană, şi având o relaţie bună cu el, fiind de 5 ani împreună, să fi votat cu Mircea Geoană şi am votat cu Victor Ponta. Am crezut în proiectul lui Victor Ponta. Eu cred că Victor Ponta este un proiect foarte bun pentru societatea noastră”.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, fost purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale a lui Mircea Geoană, a declarat, joi, că mulţi dintre cei cu care a votat la prezidenţiale din '90 până acum nu au câştigat, dar important este mersul la vot, el afirmând că în 2009 a votat în primul tur cu Crin Antonescu, apoi cu Mircea Geoană.

Premierul Ponta a făcut declaraţia la evenimentul în care Tineretul Social Democrat premiază câştigătorii concursului Olimpiada de Comunicare Politică.

El a spus că în 1990 a votat la prezidenţiale cu Ion Raţiu, care nu a câştigat, în 1992 cu Emil Constantinescu - nu a câştigat, în 1996 tot cu Constantinescu - câştigător, în 2000 cu Mugur Isărescu - nu a câştigat, în 2004 cu Adrian Năstase - nu a câştigat.

Ponta a spus că în 2009 a votat în primul tur cu Crin Antonescu, iar în al doilea cu Mircea Geoană, ambii pierzând.

"S-ar putea ca de data asta să iasă cel pe care îl votez eu", a spus Ponta, subliind însă că participarea la vot este cel mai important lucru.

Ponta a fost purtător de cuvânt al campaniei pentru prezidenţiale a lui Mircea Geoană în 2009.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici