Zgonea, mulţumit de colaborarea instituţională cu Băsescu, i-a trimis un buchet frumos de trandafiri

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, se declară mulţumit de colaborarea instituţională cu preşedintelui Traian Băsescu, îi urează sănătate acestuia, de ziua de naştere, şi i-a trimis "un buchet frumos de trandafiri".

Urmărește
103 afișări
Imaginea articolului Zgonea, mulţumit de colaborarea instituţională cu Băsescu, i-a trimis un buchet frumos de trandafiri

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

"Sănătate! Ca om, îi urez toate cele bune! În rest, eu sunt mulţumit de cooperarea instituţională cu domnul preşedinte, nu am ce să-i reproşez, în ultima perioadă nu a atacat Camera Deputaţilor, am cooperat foarte bine pe dosarele internaţionale", a spus Zgonea.

El a spus că ar avea alte chestiuni să le discute, dar că întotdeauna de ziua de naştere a unui înalt reprezentant al statului român "urările sunt numai de bine".

"Să fie sănătos, să se bucure de nepoţi!", i-a mai urat Zgonea lui Băsescu.

Preşedintele Camerei a adăugat că i-a trimis preşedintelui "un buchet fumos de trandafiri", aşa cum i-a trimis şi acesta de ziua sa de naştere.

"I-am trimis, aşa cum trimite şi domnia sa, un buchet frumos de trandafiri, ca respect şi ca apreciere pentru preşedintele statului român. (...) În rest, declaraţiile politice le facem atunci când există bătălii politice", a mai spus Zgonea.

Preşedintele Traian Băsescu împlineşte, luni, vârsta de 62 de ani, până la acest moment nefiind anunţat un program public al şefului statului pentru ziua de 4 noiembrie.

Anii trecuţi, Traian Băsescu şi-a serbat ziua de naştere alături de familie, s-a întâlnit şi cu apropiaţi din mediul politic, uneori cu o zi în avans sau a avut program public.

Şeful statului s-a născut în 4 noiembrie 1951, la Basarabi, actualul oraş Murfatlar, din judeţul Constanţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici