Zgonea: Procedura parlamentară privind candidaţii la CEDO, îndeplinită. Plenul nu se pronunţă

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat, miercuri, că procedura parlamentară privind candidaţii la funcţia de judecător CEDO a fost îndeplinită la nivelul comisiilor parlamentare Juridice şi pentru Drepturile omului, el arătând că plenul nu se pronunţă pe acest subiect.

Urmărește
93 afișări
Imaginea articolului Zgonea: Procedura parlamentară privind candidaţii la CEDO, îndeplinită. Plenul nu se pronunţă

Zgonea: Procedura parlamentară privind candidaţii la CEDO, îndeplinită; plenul nu se pronunţă (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Preocedura legală e următoarea: propunerile se trimit către cele patru comisii - Juridice şi pentru Drepturile omului - din Senat şi Camera Deputaţilor, se face audierea candidaţilor, se dă votul, votul se trimite Birourilor permanente, care ia act şi îl trimit Guvernului. Sunt 3 avize pozitive şi unul negativ", a spus Zgonea.

Comisiile juridice şi pentru drepturile omului reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au avizat negativ, miercuri, candidatura pentru funcţia de judecător CEDO a Iuliei Motoc.

Ceilalţi candidaţi, respectiv Bianca Guţan şi Florin Streteanu, ca şi canidatul de rezervă, Tudor Panţâru, au primit aviz pozitiv.

Votul a fost secret, cu buletine. Candidaturile au fost individuale.

Candidaţii au obţinut următoarele voturi: Iulia Motoc - 12 voturi "pentru", Bianca Guţan - 24 voturi "pentru", Florin Streteanu - 25 voturi "pentru' şi Tudor Panţâru - 23 voturi "pentru".

Au existat 30 de voturi exprimate, din acare 28 valabil expirmate şi 2 nule.

Preşedintele Comisiei Juridice din Senat, Tudor Chiuariu, cel care a condus şedinţa comisiilor reunite, a anunţat că, având în vedere votul aşa cum a fost expirmat, comisiile reunite au acordat aviz pozitiv Biancăi Guţan, lui Florin Streteanu şi lui Tudor Panţâru şi au dat aviz negativ Iuliei Motoc.

Judecătorul român la CEDO va fi ales de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, dintre cei trei candidaţi propuşi de Guvernul României.

La 16 decembrie 2013 va înceta mandatul actualului judecător al României la CEDO, Corneliu Bîrsan.

Iulia Antoanella Motoc este judecător la Curtea Constituţională din 2010, ea fiind desemnată de Senat, la propunerea PDL şi a grupului independenţilor. Motoc a absolvit în 1989 Facultatea de Drept din Bucureşti, iar, pentru puţin timp, a activat ca procuror la Giurgiu, apoi timp de cinci ani a fost judecător la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti. Este doctor în etică (Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie), doctor în drept internaţional public (Universitatea "Paul Cezanne" Aix-Marseille), fiind profesor la Universitatea din Bucureşti, din 2002.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici