Zgonea: Ţinta USL e ca anul aceasta sau cât mai repede putem să scăpăm de MCV

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, referitor la demersul europarlamentarilor PSD de a cere în PE încetarea MCV, că orice român trebuie să susţină ridicarea MCV pentru România şi ţinta USL este ca anul acesta ţara noastră "să scape" de acest MCV.

Urmărește
141 afișări
Imaginea articolului Zgonea: Ţinta USL e ca anul aceasta sau cât mai repede putem să scăpăm de MCV

Valeriu Zgonea (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Zgonea a arătat că ar trebui să bucure faptul că europarlamentarii din grupul social-democrat au făcut acest lucru, ceea ce nu au făcut, în ultimii trei ani, celelalte grupuri politice, iar acesta este un avantaj.

"Orice român trebuie să susţină ridicarea MCV pentru România, noi cred că ne-am îndeplinit foarte multe obligaţii din capitolul 24 Justiţie şi afaceri interne, MCV este un mecanism sancţionatoriu, dar, dacă aţi observat, în ultima perioadă începem o cooperare constantă cu CE şi PE tocmai că mecanismul este de cooperare şi verificare. Ţinta noastră este ca anul aceasta sau cât mai repede putem, o ţintă a USL, să scăpăm de acest MCV", a precizat Valeriu Zgonea.

El a adăugat că "este oportun" să nu mai existe acest control.

"Ar trebui să vă bucure că parlamentarii noştri, ai grupului social-democrat au făcut această chestiune şi nu au făcut, în ultimii 3 ani, celelalte grupuri politice, este un avantaj, înseamnă că au înţeles foarte bine care sunt mecanismele de la UE", a mai spus Zgonea.

Eurodeputaţii liberali Ramona Mănescu şi Cristian Buşoi, precum şi Corina Creţu de la PSD, au cerut luni seară, în sesiunea plenară a PE de la Strasbourg, încetarea MCV pentru România, cei trei criticând ultimul raport publicat săptămâna trecută de Comisia Europeană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici