11 septembrie: La comemorarea atentatelor, Biden aminteşte unitatea americană şi promite vigilenţă

Preşedintele SUA, Joe Biden, a invocat amintirea răspunsului unit al Americii la atacurile din 11 septembrie 2001 ale Al-Qaida şi a promis să "nu renunţe niciodată" în faţa ameninţărilor teroriste, în cadrul unei comemorări solemne, duminică, la Pentagon, relatează Reuters.

Urmărește
317 afișări
Imaginea articolului 11 septembrie: La comemorarea atentatelor, Biden aminteşte unitatea americană şi promite vigilenţă

Remarcile lui Biden despre unitatea naţională la 21 de ani de la atentate au contrastat cu avertismentele sale din ultimele zile privind diviziunile periculoase din societatea americană, inclusiv faptul că unii republicani care susţin agenda fostului preşedinte Donald Trump reprezintă o ameninţare la adresa democraţiei.

Aproape 3.000 de persoane au murit în atentate, când teroriştii din Al-Qaida au intrat cu avioanele în turnurile World Trade Center din New York şi în Pentagon. Un al patrulea avion s-a prăbuşit în Pennsylvania.

Pasagerii zborului 93 al companiei United Airlines i-au învins pe piraţii aerului, iar avionul s-a prăbuşit pe un câmp, împiedicând lovirea unei alte ţinte.

Aniversarea are loc la un an după ce Biden a pus capăt războiului condus de SUA în Afganistan, lansat în urmă cu două decenii pentru a eradica gruparea Al Qaeda, care a comis atacurile de la 11 septembrie 2001 după ce le-a pus la cale din Afganistan.

Retragerea haotică a trupelor americane de către Biden anul trecut şi căderea rapidă a ţării în mâinile talibanilor a atras critici din partea membrilor ambelor partide politice.

Dar Biden a promis că lupta împotriva terorismului va continua. "Nu ne vom odihni. Nu vom uita niciodată. Nu vom renunţa niciodată", a spus el.

Luna trecută, Biden a autorizat un atac cu dronă în Kabul care l-a ucis pe liderul Al Qaeda Ayman al-Zawahiri, un chirurg egiptean care avea o recompensă de 25 de milioane de dolari pe capul său şi care a ajutat la coordonarea atacurilor din 11 septembrie 2001.

Dezvăluirea prezenţei lui Zawahiri la Kabul a ridicat întrebări cu privire la măsura în care Al Qaeda primeşte adăpost din partea talibanilor.

Oficiali militari şi din serviciile de informaţii americane avertizaseră că o retragere completă a SUA din Afganistan ar putea permite Al Qaeda, precum şi Statului Islamic, să se consolideze şi, dacă nu sunt controlate, să comploteze împotriva Statelor Unite.

"Angajamentul nostru de a preveni un nou atac asupra Statelor Unite este fără sfârşit", a asigurat Biden.

Prima doamnă, Jill Biden, a participat duminică dimineaţă la o ceremonie în Pennsylvania, în timp ce vicepreşedintele Kamala Harris şi soţul ei, Doug Emhoff, au participat la o ceremonie la New York.

La New York, momentele cheie ale evenimentelor de la 11 septembrie 2001, cum ar fi cele în care au căzut turnurile World Trade Center, au fost marcate printr momente de reculegere după ce a fost bătut un clopot.

Familiile victimelor atacurilor de la 11 septembrie au aşteptat ani de zile ca mai multe dintre persoanele acuzate de planificarea şi asistarea deturnatorilor să fie judecate şi condamnate, inclusiv creierul autoproclamat Khalid Sheikh Mohammed şi alte patru persoane încarcerate la baza militară americană din Guantanamo Bay, Cuba.

Duminică, Biden a declarat reporterilor că "da, există un plan în acest sens" - pentru a-i trage la răspundere pe cei acuzaţi de complot - dar a refuzat să facă alte comentarii.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici