Ion Cristoiu: Mobilizarea parţială – o diversiune de tip rusesc (Maskirovka)?

E destul de greu în România tembelizată de presa de Război, repetare ca trasă la indigou a Presei Războiului Sfînt, cum i s-a spus Campaniei antonesciene din Est, să desluseşti semnificaţiile Discursului adresat de Vladimir Putin Naţiunii. 

Pentru a rămîne cît de cît lucizi în faţa valului de manipulări primitive se cuvine a menţiona următoarele realităţi:

1. E un Discurs către Naţiune, aşa cum a fost cel din 24 februarie 2022. Nu e un interviu, nu e o cuvîntare ţinută în faţa unei adunări. E un discurs către Naţiune, punctul culminant al comunicării dintre Conducător şi Popor. Formulările de început conferă discursului semnificaţia unui act istoric, cel puţin în viziunea lui Vladimir Putin. Conducătorul se adresează Naţiunii în chip patetic, pentru a o convinge să fie alături de el:

„Mă adresez astăzi vouă: tuturor cetăţenilor ţării noastre, oamenilor de diferite generaţii, vârste şi naţionalităţi, oamenilor din marea noastră Patrie, tuturor celor care sunt uniţi de marea Rusie istorică, soldaţilor şi ofiţerilor, voluntarilor care luptă acum pe linia frontului şi se află pe postul de luptă, fraţilor şi surorilor noastre - locuitorilor republicilor populare Doneţk şi Lugansk, ai regiunilor Herson şi Zaporojjie şi din alte zone eliberate de regimul neo-nazist.”

2. Discursul e menit să justifice nu mobilizarea parţială, cum se trăncăneşte în spaţiul românesc de către generalii români în rezervă din toate punctele de vedere, inclusiv din punctul de vedere al pregătirii intelectuale, ci trecerea Războiului din Ucraina într-o nouă etapă, infinit mai periculoasă pentru pacea lumii decît cea anterioară. Să ne reamintim că timp de opt luni Conducerea Rusiei a susţinut că în Ucraina are loc o Operaţiune specială. Termenul ales voia să spună că Rusia nu e în Război cu nimeni. Că Rusia, asemenea Americii în Vietnam, în Afganistan, în Irak, a declanşat o Operaţiune militară de rutină prin raportare la poporul rus. Altfel spus, o anume parte a Armatei, mică faţă de Armata rusă, acţionează undeva în Ucraina, în timp ce Rusia îşi vede de ale ei. Discursul din dimineaţa lui 21 septembrie 2022 anunţă trecerea de la Operaţiune specială la Război propriu-zis. Asta înseamnă pe plan intern o înăsprire a măsurilor de contracarare a criticilor faţă de Război, iar pe plan Extern o poziţie mult mai agresivă ca pînă acum faţă de implicarea Occidentului.

3. Discursul confirmă la cel mai înalt nivel decizia Moscovei de a ţine Referendumuri privind alipirea la Federaţia Rusă a teritoriilor cucerite pînă acum după 24 februarie 2022. Din acest punct de vedere pasajul cheie al Discursului nu e cel dedicat Mobilizării parţiale, ci cel dedicat Referendumurilor:

„Parlamentele republicilor populare din Donbas, precum şi administraţiile militaro-civile ale regiunilor Herson şi Zaporojie, au luat decizia desfăşurării referendumurilor privind viitorul acestor teritorii şi ni s-au adresat nouă, Rusiei, cu cererea de a sprijini un astfel de pas.

Permiteţi-mi să subliniez: vom face totul pentru a asigura condiţii sigure pentru organizarea referendumurilor, astfel încât oamenii să îşi poată exprima voinţa. Şi vom sprijini decizia privind viitorul lor, care va fi luată de majoritatea locuitorilor din republicile populare Doneţk şi Lugansk şi din regiunile Zaporojie şi Herson.”

S-a explicat mai puţin în presa noastră mobilizată pe loc ce înseamnă aceste Referendumuri. S-a vorbit la începutul invaziei că teritoriile rusofone din Sud vor fi păstrate de Rusia ca monedă de schimb în ceea ce s-a vehiculat a fi principiul Teritorii în schimbul păcii. În absenţa unor negocieri, s-a presupus că teritoriile respective vor rămîne ca republici autonome. Fie în cadrul Ucrainei federalizate, fie ca entităţi independente.

 Acum însă ele vor avea soarta Crimeii.

Vor fi alipite la Federaţia Rusă.

Discursul ne aduce două surprize:

a. Vladimir Putin nu se mulţumeşte să salute decizia luată de rusofoni, ci mai mult şi mai grav anunţă garantarea de către Rusia a bunei desfăşurări a Referendumurilor. Sub acest semn trebuie privite atît anunţul mobilizării parţiale, cît şi ameninţarea cu armele nucleare.

b. Teritoriile care se vor alipi la Rusia nu se limitează la cele administrate de republicile independente Lugansk şi Doneţk. Ele includ şi două teritorii care nu aparţin celor două republici, susţinute pînă acum de Rusia ca fiind populate de ruşi şi asuprite de ucraineni:

Regiunile Zaporojie şi Herson.

Discursul ţine să ne amintească faptul că Vladmir Putin le consideră ca aparţinînd istoriceşte Rusiei sub formula Novarossya:

„Vreau să subliniez: ştim că majoritatea oamenilor care trăiesc în teritoriile eliberate de neonazişti, iar acestea sunt, în primul rând, ţinuturile istorice ale Novorossiei, nu vor să ajungă sub jugul regimului neonazist. La Zaporojjie, în regiunea Herson, în republicile Lugansk şi Doneţk, ei au văzut şi văd atrocităţile pe care neonaziştii le fac în zonele ocupate din regiunea Harkov. Urmaşii lui Bandera şi ucigaşii nazişti omoară oameni, îi torturează, îi aruncă în închisoare, reglează conturi, reprimă, chinuiesc civili.”

Sînt împreună cu cele din Lugansk şi Doneţ, dar şi cu Odessa, teritorii cucerite de Rusia de la Imperiul Otoman, în partea a doua a secolului al XVIII-lea, numite „Novorossiya”, Noua Rusie. Novorossya cuprindea Harkov, Lugansk, Doneţk, Kherson, Nikolayev şi Odesa. La începutul Uniunii Sovietice, Novorossiya a devenit parte a Republicii Socialiste Sovietice Ucraina şi a rămas în componenţa Ucrainei după căderea 1991.

4. Discursul urmează întîlnirii de la Samarkand, Deşi presa noastră, îndrumată de sergenţi majori cu grad de generali, a prezentat reuniunea ca un eşec al lui Vladimir Putin, apelînd la mijloace primitive de manipulare, e de presupus că în culise s-au aranjat lucruri care n-au fost date publicităţii. De altfel, simplul fapt că această reuniune s-a ţinut beneficiind de prezenţa lui Vladimir Putin destăinuie o alianţă pe cale de a se închega împotriva hegemoniei americane. Repet, nu atît proRusia, cît mai ales anti America.

5. Discursul urmează contraofensivei ucrainene. Deşi învăluită în norişorii roz- bombon ai propagandei de război, contraofensiva ucraineană se dovedeşte în realitate importantă nu atît din punct de vedere militar (s-a fîsîit deja şi nu şi-a devoalat scopurile militare), cît mai ales din punct de vedere propagandistic. Ucrainenii şi sponsorul american aveau nevoie ca Zelenski să livreze ceva pentru a justifica în faţa poporului american banii luaţi de la Buget şi daţi unei ţări din Estul depărtat. Liderii occidentali aveau nevoie de acest succes al ucrainenilor pentru a pregăti popoarele în vederea sacrificiilor economice.

6. Discursul urmează unor critici din Rusia faţă de felul „cu mănuşi” în care se defăşoară Războiul, critici suspecte dacă ne gîndim că la fel ca în Ucraina în Rusia nici musca nu bîzîie fără aprobare. De remarcat – repet – că aceste critici au venit nu dinspre adepţii Păcii, ci dinspre adepţii Războiului, mai precis dinspre forţele care pledează în Rusia pentru o intervenţie mai brutală împotriva Ucrainei. Şi nu întîmplător după aceste critici, Rusia a trecut la etapa distrugerea infrastructurii energetice a Ucrainei. E de aşteptat ca după modelul anglo-american al bombardării masive a oraşelor nemţeşti în timpul celui de-al doilea Război, cu scopul declarat de a face pe nemţi să renunţe la Hitler, Rusia să-şi facă o ţină şi din populaţia civilă ucraineană.

7. Discursul urmează unei serii de atentate împotriva autorităţilor ruseşti din zonele ocupate. Deşi ele sînt revendicate de ucraineni în cadrul afganistanizării Războiului, totuşi dacă ne gîndim la impactul uriaş în Rusia al acestor atentate, prezentate de propagandă ca o dovadă că ucrainenii sînt nazişti, putem bănui şi mîna serviciilor secrete ruseşti. Pentru a se trece la mobilizare parţială se impunea ca ruşilor să li prezinte actele teroriste ale ucrainenilor.

Dintre aceste realităţi cea mai importantă rămîne decizia de organizare a unor referendumuri de alipire a teritoriilor ocupate la Federaţia Rusă, fapt de o rară gravitate, pentru că înseamnă practic, la fel ca şi în cazul Crimeii, că o putere militară, ia prin rapt teritorial o parte dintr-o ţară membră ONU.

 Discursul a anunţat şi mobilizarea parţială.

 Liderii occidentali, luaţi prin surprindere de decizia publică de susţinere a Referendumurilor de către Federaţia Rusă, s-au concentrat pe decizia privind mobilizarea parţială. Transformată în Svejk al propagandei de război, presa occidentală s-a năpustit asupra deciziei de mobilizare parţială pentru a exagera atît succesele ucrainene din ultima vreme (se invocă o continuare a contraofensivei, cînd aceasta s-a stins deja!), cît şi pentru a minimaliza pericolul rusesc. Evident, mobilizarea parţială ţine din punct de vedere militar de organizarea referendumurilor. Pentru Rusia e vital ca ele să se desfăşoare fără probleme, la adăpost de atacurile ucrainene şi apoi ca teritoriile să fie alipite la Rusia. Sub acest semn stă şi invocarea armelor nucleare. Nu-i exclus ca în zilele Referendumului Ucraina să fie ţinta unor atacuri ruseşti masive cu rachete. Concentrarea pe mobilizare lasă în afara preocupărilor Referendumurile, care trec în plan secund în spaţiul mediatic. După opinia mea decizia de protejare militară a Referendumurilor e cu adevărat faptul grav, de o gravitate rară prin semnificaţiile de politică internaţională – o ţară ia prin forţă şi le consideră ca fiind ale sale teritorii de la un stat, membru ONU. Ar fi fost de aştepta ca măcar ONU, aflată în sesiune, să ia atitudine faţă de acest fapt. Judecînd după graba cu care politicienii şi jurnaliştii occidentali s-au concentrat pe mobilizarea parţială, tare mă tem că mobilizarea parţială a fost gîndită şi ca o diversiune tipic rusească, ca o Maskirovka.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro