Ion Cristoiu: De ce nu demisionează Volodîmîr Zelenski, deşi sub conducerea sa Ucraina a pierdut o treime din teritoriu

Nu pentru a mă fuduli, ci pentru a semnala un fapt straniu, am arătat în comentariile dedicate Referendumurilor din teritoriile ocupate de Armata Rusă că sînt singurul publicist din România, şi poate nu doar din România, care-şi exprimă stupoarea că în anul de graţie 2022, şi nu în 1601, nu în 1700, o putere militară răpeşte unei ţări independente, membre ONU, 15 la sută din teritoriu. Adăugat celui anexat în 2014, acest teritoriu ridică la procentajul de 20% din Ucraina mărimea teritoriului ucrainean care devine rusesc.

Rusesc pur şi simplu.

O dată transpuse în practică rezultatele Referendumurilor – scriam în comentariile anterioare de pe cristoiublog.ro – harta Europei şi a lumii se schimbă. Federaţia Rusă sporeşte cu 20% din teritoriul ucrainean, în timp ce Ucraina se reduce cu 20%. Teritoriul care va face parte din Federaţia Rusă e un teritoriu vital pentru supravieţuirea Ucrainei. Realizează 60 % din PIB-ul Ucrainei, cuprinde ieşirea la mare a Ucrainei şi, mai ales, porturile prin care Kievul respira economic.

Pentru a fi mai exact, eu n-am vorbit de anexarea teritoriilor. Am vorbit de modificarea prin forţă a hărţii stabilite de Dreptul internaţional, dar mai ales de crearea unei realităţi care, după cîteva luni, dacă Ucraina, ajutată de Occident, nu-i va arunca pe ruşi în Mare, eliberînd teritoriile din Sud mai ceva decît Armata Roşie în 1944 teritoriile ruseşti din Vest, va deveni greu de desfiinţat chiar dacă Rusia ar vrea. Cîtă vreme teritoriile respective erau doar cucerite militar sau chiar şi cîtă vreme erau sub forma unor republici independente, un Tratat de pace, sub semnul lui Teritorii contra păcii (renunţarea de către Rusia la Donbas în schimbul Crimeii) se mai putea ajunge la o înţelegere. O dată intrate în componenţa Federaţiei Ruse teritoriile respective vor deveni o realitate rusească, asemănătoare celei din Basarabia de după 1812. În cazul teritoriilor ucrainene din 2022, intrarea în componenţa Rusiei înseamnă infinit mai mult decît cucerirea militară. Pe teritoriul respectiv se vor aplica toate legile din Federaţia Rusă. De la administraţia locală pînă la şcoli, instituţii cultural artistice şi limbă de stat, totul va deveni rusesc. Mult mai important, bogăţiile teritoriului vor deveni bogăţii ale Rusiei. Deja liderii din Donbas au confiscat toate bunurile oligarhilor ucraineni din zonă, inclusiv ale celebrului proprietar al echipei Şahtior Doneţ. Oameni de afaceri din Rusia, dar şi oameni de afaceri ucraineni colaboratori ai ruşilor vor pune mîna pe contracte bănoase. Vladimir Putin a anunţat că în aceste teritorii se va trece la reconstrucţie masivă. Fireşte, asta va costa Rusia, dar reconstrucţia sau chiar construcţia, nu numai că va modifica realitatea de pînă acum din temelii, dar, mai mult, va obliga Rusia să apere cu orice preţ aceste teritorii. În scurt timp se va crea o realitate social-economică şi politică rusească (la asta Rusia ţaristă a fost măiastră) încît dacă la Kremlin ar veni un Navalnîi, să-i spunem, acestuia i-ar fi imposibil să restituie de bună voie teritoriile deja rusificate. Noua realitate va face sute de mii de oameni interesaţi vital în păstrarea Sudului în componenţa Rusiei. Ca să nu mai spunem că nimeni din Rusia n-ar fi de acord cu asta. Putem presupune că dacă Ucraina nu-şi recapătă teritoriile în cîteva luni, împotriva unei ofensive a Kievului se va ridica întreaga populaţie din aceste teritorii.

În editorialul din 27 septembrie 2022, scris imediat după încheierea Referendumurilor, notam că rezultatele nu înseamnă automat intrarea teritoriilor în componenţa Rusiei:

„Deocamdată nu ştim dacă decizia privind alipirea nu se va amîna. E o şansă infimă să se întîmple asta (Vladimir Putin a anunţat din 21 decembrie alipirea) dar ea trebuie luată în calcul.

Dacă ea va avea loc vom descoperi că acest fapt împlinit ar fi fost imposibil dacă Referendumurile nu s-ar fi desfăşurat. Altfel spus dacă ele ar fi fost amînate sau suspendate pe motivul real că nu se pot desfăşura în condiţii de minimă securitate.”

Ziua de 30 septembrie 2022 ne-a dovedit că sansa infimă n-a avut loc. Practic, teritoriile cucerite după 24 februarie 2022 au devenit ale Rusiei. Chiar şi regiunile Herson şi Zaporojie, declarate doar independente, nu din alte motive, dar ele mai trebuie mărite înainte de a fi anexate, au devenit ale Rusiei.

 Scriam aşadar că Referendumurile s-au desfăşurat netulburate.

Dacă ele ar fi fost amînate sau suspendate sine die pe motiv că atacurile partizanilor ucraineni pun în pericol securitatea desfăşurării, atunci momentul 30 septembrie n-ar fi avut loc. Spre surprinderea mea atît de mult invocaţii patrioţi ucraineni, gata să-şi dea viaţa pentru pămîntul sfînt al Ucrainei, n-au mişcat un deget. Tot spre stupoarea mea, presa mondială, pe deplin mincinoasă în Războiul Ucrainei, n-a încercat nici măcar să născocească un caz de acţiune individuală împotriva desfăşurării Referendumurilor.

 Celor scrise în septembrie trebuie să le adaug următoarele.

30 septembrie n-ar fi avut loc dacă ruşii ar fi fost şi acum, după şapte luni de război, doar la cîţiva kilometri cuceriţi în Sud. Volodîmîr Zelenski şi Occidentul ne-au pisat zi de zi cu eroismul ucrainenilor în apărararea patriei. Pentru fiecare metru din pămîntul sfînt al patriei ucrainenii sînt gata să-şi dea viaţa. Şi nu e vorba doar de militari, ci şi de civili.

Cuba a fost timp de decenii insula duşman a Americii sau a Imperiului, cum zicea Fidel Castro. Şi cu toate acestea, excepţie făcînd dezastruoasa debarcare din Golful Porcilor, America n-a încercat niciodată o intervenţie militară în Cuba. Şi asta s-a petrecut şi după ce Uniunea Sovietică s-a destrămat.

De ce ?

Americanii ştiau bine că o intervenţie militară în genul celei întreprinse acum de Rusia în Ucraina i-ar fi costat enorm. Cuba era pregătită să se apere după principiul ridicării la luptă a întregului popor. Din toate punctele de vedere, Ucraina lui Zelenski a fost din 24 februarie, în raport cu Federaţia Rusă precum Cuba lui Castro faţă de SUA. Dacă ar fi să dăm crezare talk-show-urilor zilnice ale lui Volodîmîr Zelenski, poporul ucrainean s-a ridicat ca un singur om împotriva agresorului. În această luptă, spre deosebire de Cuba lui Castro, Ucraina lui Zelenski n-a fost singură. A avut de partea sa America, Occidentul, Serviciile secrete occidentale şi mai ales întreaga presă occidentală.

Spre Ucraina au curs arme, bani ( miliarde de dolari), informaţii obţinute de Serviciile secrete occidentale, specialişti în armament sofisticat, mercenari.

De dragul Ucrainei presa occidentală s-a transformat într-o Pravda bolşevică.

 Slăbiciunile regimului Zelenski, inclusiv plecarea peste graniţă a oligarhilor din camarila preşedintelui, cu bani cu tot, fără a contribui cu o grivnă la apărarea ţării, au fost trecute sub tăcere.

Corespondenţii străini din Ucraiana s-au încolonat cuminţi sub comanda lui Zelenski.

 Şi cu toate acestea nu după cinci ani, nu după un an, ci doar după cîteva luni, Armata Rusă a cucerit 15% din teritoriul ucrainean fără să întîmpine o rezistenţă înverşunată.

Acum, după ceremoniile Anexări, i ne dăm seama că acesta a fost de la început obiectivul lui Putin. Pe parcursul Războiului am fost asiguraţi că serviciile secrete occidentale ştiu tot ce gîndeşte Putin, că pot prevedea şi cînd merge Putin la pisoar. Punînd la cale Maskirovka aşa zisei cuceriri a Kievului, ruşii s-au concentrat în Sud. Cum de nu s-au aflat că adevăratul obiectiv al lui Putin era Anexarea din aceste zile? Pînă să se prindă ucrainenii că obiectivul adevărat al ruşilor era cucerirea Sudului, un mare teritoriu ucrainean era în mîna agresorului. Dar chiar şi în aceste condiţii, fiind vorba de apărarea pămîntului sfînt al patriei, te-ai fi aşteptat ca împotriva cotropitorului să se ridice întregul popor.

În Primul Război Mondial, în timp ce bărbaţii erau pe front, franţuzoaicele lucrau în locul bărbaţilor în uzine. Femeile şi copii din Rusia lui Stalin au trudit zi şi noapte în frigul Siberiei pentru a pune pe picioare industria militară în Războiul cu nemţii.

Unde e întregul popor ucrainean care se ridică la luptă? În timp ce militarii se băteau în Sud Kievul, Lvovul îşi vedeau de treburile zilnice. Ce fel de apărare de către întregul popor putem vorbi cînd din Ucraina au plecat în Europa milioane de refugiaţi? Dacă ar fi fost atacată Cuba, Castro ar fi plecat din ţară femeile şi copii? De ce nu s-ar lupta cu agresorul şi femeile, ba chiar şi copii? E o întrebare pe care ne-o punem luînd în serios propaganda ucraineană şi cea occidentală care au insistat pe eroismul poporului ucrainean în lupta cu Imperiul.

 Momentul 30 septembrie 2022 a creat o nouă realitate.

 Volodîmîr Zelenski jură că va porni o ofensivă de proporţii şi în cîteva luni îi va arunca pe ruşi în mare. Şi că pentru aceasta, poporul ucrainean va face un efort uriaş. Lăsînd la o parte că în ofensivă e mai greu decît în defensivă, avem dreptul să ne întrebăm:

De ce nu s-a făcut acest efort în apărarea teritoriului ucrainean?

Dacă s-a fi făcut acest efort, nu s-ar fi ajuns la Referendumuri şi la Anexare.

Altfel spus, la o fază a Războiului mult mai periculoasă pentru pacea lumii decît cea din prima fază.

 Nu excludem ipoteza unei geniale viclenii strategice.

Şi anume că Ruşii au fost lăsaţi să cucerească şi chiar să alipească 20% din Ucraina, pentru ca ucrainenii, cu un potenţial uman şi militar păstrat în rezervă, ascuns ruşilor, să declanşeze o ofensivă pe întregul front de o mie de kilometri, şi, ca un tăvălug de neoprit, într-o lună să elibereze cei 25 000 de kilometri pătraţi, să-i spînuzre în trecere pe colaboraţionişti şi să-i ia prizonieri pe toţi ruşii din teritoriile eliberate. Sau măcar să creeze pentru ruşi un nou Dunkeque din al doilea Război mondial.

Trebuie să luăm în calcul şi această ipoteză.

Ea ar explica multe ciudăţenii.

Şi faptul că ucrainenii s-au retras pînă la graniţa Donbasului fără să opună o rezistenţă eroică.

Şi faptul că presa lumii nu dă amănunte despre Armata Ucraineană.

Şi faptul că Referendumurile s-au desfăşurat netulburat.

Şi faptul că la provocarea rusească a Anexării Occidentul a răspuns pînă acum slab.

Mai mult ca sigur Volodîmîr Zelenski are un asemenea plan şi l-a împărtăşit aliaţilor occidentali.

Dacă n-ar fi aşa Volodîmîr Zelenski ar trebui să-şi dea demisia de onoare.

Nu de alta, dar sub conducerea sa Ucraina a pierdut o treime din teritoriu!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro