Deznodământul scrutinului legislativ din SUA, amânat până în decembrie. Cum s-a ajuns în această situaţie

Dacă în cazul Camerei Reprezentanţilor lucrurile sunt mai clare, Republicanii fiind pe cale să deţină majoritate, în cazul Senatului componenţa finală va fi aflată abia în luna decembrie.

Urmărește
2016 afișări
Imaginea articolului Deznodământul scrutinului legislativ din SUA, amânat până în decembrie. Cum s-a ajuns în această situaţie

Controlul Senatului american ar putea să se reducă din nou la statul Georgia, unde o cursă strânsă a forţat organizarea unui al doilea tur de scrutin.

Nici democratul în exerciţiu, Raphael Warnock, nici contracandidatul său republican, Herschel Walker, nu au obţinut marţi o majoritate absolută de voturi, notează BBC.

În Georgia, acest lucru le impune candidaţilor să treacă în turul doi pentru a decide învingătorul.

Turul doi va avea loc pe 6 decembrie.

Secretarul de stat din Georgia, Brad Raffensperger, a confirmat miercuri după-amiază şi a declarat că biroul său se pregăteşte să organizeze alegerile suplimentare.

La momentul anunţului, Warnock obţinuse 49,4% din voturi, faţă de 48,5% pentru Walker. Aproximativ 35.000 de voturi îi despărţeau pe cei doi bărbaţi.

Un al treilea candidat al unui partid, Chase Oliver, obţinuse 2,1% din voturi, şi nu va participa la alegerile suplimentare.

Rezultatele alegerilor

Partidul Republican din Statele Unite menţine avansul în cursa pentru a obţine majoritatea în Camera Reprezentanţilor, potrivit datelor electorale actualizate, în timp ce cursa pentru controlul asupra Senatului rămâne foarte strânsă.

Potrivit proiecţiilor făcute de AP, Republicanii au în acest moment 207 locuri în Camera Reprezentanţilor, iar Democraţii 184. Pentru majoritate este nevoie de 218 locuri.

În cazul Senatului, Republicanii au în prezent 49 de locuri, iar Democraţii 48.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici