Lovitură de stat eşuată în Peru: fostul preşedinte Pedro Castillo, condamnat la 18 luni de închisoare

Pedro Castillo, fostul preşedinte al statului Peru, a fost arestat şi condamnat la 18 luni pentru tentativă de lovitură de stat.

Urmărește
625 afișări
Imaginea articolului Lovitură de stat eşuată în Peru: fostul preşedinte Pedro Castillo, condamnat la 18 luni de închisoare

Lovitură de stat eşuată în Peru: fostul preşedinte Pedro Castillo, condamnat la 18 luni de închisoare

Fostul preşedinte peruan Pedro Castillo va rămâne reţinut timp de 18 luni, decis de Tribunalul de Investigaţii Prealabile, care a acceptat cererea procurorului general peruan. Castillo este acuzat de rebeliune şi tentativă de lovitură de stat.

Miercuri după-amiază, în ajunul votului din Parlament care l-a demis pentru „incapacitate morală”, fostul profesor-fermier ales surprinzător în 2021 a încercat o mişcare disperată. O auto-lovitură de stat: a anunţat dizolvarea Congresului şi a decretat o stare naţională de urgenţă.

Cu toate acestea, nimeni nu i-a fost alături în această aventură riscantă. Aproape toţi miniştrii au demisionat imediat, denunţând lovitura de stat, în timp ce deputaţii au continuat să voteze pentru a scăpa de un lider rămas singur pe baricade. În cele din urmă, tensiunea s-a dizolvat în sala Congresului: cu 101 voturi pentru, 6 împotrivă şi 10 abţineri, deputaţii l-au demis pe preşedinte, „în apărarea democraţiei noastre şi a Constituţiei”.

După ce a ascultat discursurile acuzării şi ale apărării, judecătorul Juan Carlos Checkley Soria a citit timp de aproape două ore argumentele în sprijinul deciziei sale, de a accepta cererea procurorului de arestare preventivă pentru 18 luni împotriva lui Castillo. Magistratul a precizat că fostul şef al statului va trebui să rămână în închisoare până pe 6 iunie 2024, decizie împotriva căreia apărarea lui Castillo a anunţat imediat recurs.

Procurorul general şi-a formulat acuzaţia pe baza unei tentative de lovitură de stat făcută de Castillo într-un discurs adresat naţiunii pe 7 decembrie, când a anunţat dizolvarea Parlamentului, începerea unui proces de reformă a Constituţiei şi punerea în funcţiune substanţială a toate organele judiciare peruane.

Cel puţin 18manifestanţi au murit în primele 20 de ore ale stării naţionale de urgenţă proclamate în Peru, care a intrat în vigoare ieri. În cursul protestelor care au început duminica trecută, 14 persoane au murit. Protestatarii cer demisia preşedintelui Dina Boluarte, închiderea Congresului şi convocarea unei adunări constitutive. Printre morţii de ieri, şi un băiat de 16 ani.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici