- Home
- Externe
- BRUXELLES/WASHINGTON, (28.12.2022, 18:27)
- Mihai Draghici
UE şi SUA se tem de escaladarea crizei din Kosovo şi cer reducerea urgentă a tensiunilor
Uniunea Europeană şi Statele Unite au exprimat preocupări, miercuri, în privinţa crizei dintre Serbia şi Kosovo, cerând diminuarea imediată şi fără condiţii a tensiunilor interetnice din nordul teritoriului kosovar.
Urmărește
1068 afișări
"Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii sunt preocupate de situaţia tensionată permanentă din nordul Kosovo. Îndemnăm toate părţile să exercite reţinere maximă, să ia măsuri imediate şi necondiţionate pentru reducerea tensiunilor, să se abţină de la provocări, ameninţări şi acte de intimidare", anunţă purtătorul de cuvânt al Înaltului reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi cel al Departamentului de Stat de la Washington, potrivit unei declaraţii comune postate pe site-ul Serviciului European de Acţiune Externă (EEAS) şi vizualizată de agenţia MEDIAFAX.
"Colaborăm cu preşedintele Aleksandr Vucici şi cu premierul Albin Kurti pentru a găsi o soluţie politică în scopul reducerii tensiunilor şi acceptării unui drum înainte, în interesul stabilităţii, siguranţei şi bunăstării tuturor comunităţilor locale. Salutăm asigurările conducerii din Kosovo prin care confirmă că nu există liste cu nume ale cetăţenilor kosovari de etnie sârbă care să fie arestaţi sau inculpaţi pentru protestele paşnice şi pentru baricade. În acelaşi timp, legea trebuie respectată, iar orice formă de violenţă este inacceptabilă şi nu va fi tolerată", subliniază Uniunea Europeană şi Statele Unite.
"Aşteptăm ca liderii din Kosovo şi din Serbia să revină la susţinerea unui mediu care să stimuleze reconcilierea, stabilitatea regională şi cooperarea, în beneficiul propriilor cetăţeni. Toate obigaţiile asumate prin dialog trebuie implementate complet, fără întârziere", insistă UE şi Statele Unite.
Ministrul de Interne de la Priştina, Xhelal Svecla, a afirmat marţi că Serbia, sub influenţa Rusiei, încearcă să destabilizeze Kosovo prin susţinerea etnicilor sârbi din nord care blochează drumuri de câteva săptămâni. "Serbia, în mod precis, influenţată de Rusia, a intensificat starea de reacţie militară, iar acum ordonă ridicarea de noi baricade, pentru a justifica şi a proteja grupuri infracţionale care terorizează cetăţenii de etnie sârbă care locuiesc în Kosovo", a declarat Xhelal Svecla.
Administraţia de la Belgrad a negat că ar încerca destabilizarea situaţiei în Kosovo, afirmând că vrea doar protejarea minorităţii sârbe. Preşedintele Serbiei, Aleksandr Vucici, a declarat că Belgradul "va continua să lupte pentru pace şi să caute soluţii de compromis". Serbia a ordonat plasarea în stare de alertă a forţelor militare şi a efectivelor poliţiei, exprimând îngrijorare că autorităţile kosovare pregătesc o intervenţie în localităţi ale etnicilor sârbi, pentru deblocarea drumurilor.
Sute de etnici sârbi din nordul Kosovo au construit începând din 10 decembrie baraje pentru a protesta faţă de arestarea unui fost poliţist sârb acuzat că a atacat agenţi ai forţelor de ordine kosovare. Poliţia kosovară susţine că a fost vizată de trei atacuri armate. Misiunea de Poliţie a Uniunii Europene (EULEX) a fost vizată de un atac cu grenadă de manevră, dar nimeni nu a fost rănit. De asemenea, Forţa NATO de menţinere a păcii (KFOR) a fost vizată de un atac armat.
Kosovo, fostă provincie sârbă cu populaţie majoritar albaneză, şi-a proclamat independenţa în 2008, cu sprijinul Occidentului, după un conflict militar. Serbia nu recunoaşte independenţa Kosovo şi îi încurajează pe etnicii sârbi să sfideze autorităţile de la Priştina, care vor să îşi exercite suveranitatea pe întregul teritoriu.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Citește și: NYT: Statele Unite vor să oprească exporturile de drone iraniene în Rusia şi mizează pe ajutorul Israelului
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Digi RCS-RDS, anunțul începutului de februarie. Oferă acest smartphone de ultimă generație tuturor abonaților din România
CANCAN.RO
Caz RARISIM în Italia. Ce moștenire i-a lăsat o pensionară de 84 de ani, badantei care a îngrijit-o în ultimii ani din viață
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe