Un regizor român este în juriul Festivalului internaţional de Film de la Berlin

  • Cele mai importante premii de la Berlinală sunt Ursul de Aur şi Ursul de Argint.
  • Aceste premii sunt acordate de către un juriu internaţional.
  • Un regizor român este membru al juriului la ediţia din 2023.
Urmărește
651 afișări
Imaginea articolului Un regizor român este în juriul Festivalului internaţional de Film de la Berlin

Festivalul Internaţional de Film de la Berlin are loc în perioada 16-26 februarie. 

Preşedinta juriului internaţional este actriţa, scenarista şi regizoarea americană Kristen Stewart, considerată unul dintre tinerele talente majore de la Hollywood.

Ceilalţi membri ai juriului sunt: Golshifteh Farahani (Iran / Franţa), Valeska Grisebach(Germania), Radu Jude (România), Francine Maisler (SUA), Carla Simón (Spania), Johnnie To (Hong Kong, China).

Cine este Radu Jude

Bucureşteanul Radu Jude, născut în 1977, a fost deja un invitat popular la Berlinală înainte de a primi Ursul de Aur în 2021 pentru comedia Babardeală cu bucluc sau porno balamuc.Primul său film de ficţiune, Cea mai fericită fată din lume, a avut premiera mondială în 2009 la Forum, unde au mai fost proiectate Toată lumea din familia noastră (2012) şi Tipografic Majuscul (2020), precum şi documentarul Ieşirea trenurilor din gară (2020) - pe care l-a regizat împreună cu Adrian Cioflâncă. Primul său film din Competiţie, Aferim! (2015) a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor. Un an mai târziu, Radu Jude a primit Premiul Juriului la Locarno pentru Inimi cicatrizate, iar în 2018, Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari a câştigat Globul de Cristal pentru Cel mai bun film la Karlovy Vary. Cel mai recent, scurtmetrajul său Potemkinistii a fost proiectat în 2022 la Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici