Ion Cristoiu: Ce făcea alesul poporului, Petru Groza, cînd Poporul muncea

Sub titlul Cartea Albă a Securităţii (23 august 1944-30 august 1948), Serviciul Român de Informaţii a publicat, în 1997, un volum de documente secrete din anii imediat postbelici. În această senzaţională culegere întîlnim şi textul de mai jos, despre supravegherea informativă a primului ministru, dr. Petru Groza:

„Raport nr. 2 / 28 mai 1945 Relativ la P.G. în ziua de 27 mai 1945, domnul doctor s-a sculat de dimineaţă, de la ora 6, a venit frizerul şi pedicuristul, apoi a lucrat în cabinet pană la ora 11. La ora 11 a ieşit afară să se plimbe, unde îl aşteptau nişte domni de la Frontul Plugarilor, în frunte cu domnul Bela. La ora 12.45, a plecat însoţit de un domn Tamaş pe B-dul Lascăr Catargiu nr. 14, unde stă domnul Suşner, fost coleg de închisoare, şi care de două luni se află bolnav, ceea ce l-a determinat să-i facă o vizită. La ora 13.40, a plecat de la adresa sus-numită ca să ia masa la domnul Meteş, pe strada Domniţa Anastasia nr. 8, etaj 11, unde a stat pană la ora 15.15, de unde a venit acasă şi a dormit pană la ora 17. La ora 17 s-a sculat şi a lucrat pană la ora 18.45, cînd a plecat la cluburile Metropol şi Jockey Club, care se află pe lacul Herăstrău, unde s-a întîlnit cu prinţul şi prinţesa Racoviţă şi cu domnul şi doamna Vasilopol de la Preşedinţie, unde au vizitat cluburile sus-numitei şi au băut cîte două sticle de bere. La ora 21 au venit acasă, însoţindu-l pană la poartă. La ora 21.15, a trimis maşina să aducă o doamnă al cărei nume îl voi da ulterior şi care a rămas cu domnul doctor. Eu am plecat la ora aceea deoarece îmi venise schimbul şi domnul doctor a spus că nu mai pleacă nicăieri. Urmează raport ulterior. Cu respect, Agentul Salcîm”.

Agentul Salcîm se mulţumeşte să transcrie ce-a văzut filîndu-l pe Groza.

I.Z. Susaikov, reprezentantul ruşilor în Comisia Aliată de Control, merge mai departe. În Nota informativă, trimisă lui V.M. Molotov, omul numărul 2 al Kremlinului, din 4 decembrie 1945, despre situaţia politică din România, el trage cîteva concluzii alarmiste privind viaţa personală a lui Groza:

„Nici aspectele vieţii cotidiene a lui Groza nu pot fi ocolite, întrucît aceasta dezvăluie de multe ori cauzele care au provocat schimbările din ultima vreme în atitudinea lui. Groza trăieşte la Bucureşti fără familie şi nu are nici o menajeră sau alţi oameni de serviciu care ar putea avea grijă de el. Groza refuză categoric toate propunerile de a fi ajutat în organizarea vieţii sale cotidiene. Părerile că el nu doreşte să aibă martori care să fie la curent cu aventurile sale amoroase par să fie justificate. În plus, Groza este extrem de zgîrcit, de aceea, de regulă, el nu mănîncă acasă, ci la cîte unul din foarte numeroşii săi cunoscuţi”.

Tovarăşul Susaikov e un brav bolşevic. Drept urmare, el avertizează Moscova asupra posibilelor implicaţii grave din punct de vedere politic ale stilului burghez de viaţă dus de premierul român:

„În viaţa sa dezorganizată se ascunde ceea ce, în mod inevitabil, a făcut ca el să se înconjoare de oameni din lagărul advers, care îl influenţează. Totuşi, nu sunt de părere că aceste aspecte sunt esenţiale şi consider că aceste momente intensifică starea de spirit creată în ultimul timp sub influenţa dificultăţilor prin care trece guvernul, amplificate de criza politică prelungită, cînd situaţia economică şi financiară a ţării se înrăutăţeşte în mod evident”.

Petru Groza era omul comuniştilor. Aceştia însă ţineau în mîini Serviciul Special de Informaţii. Trec peste faptul că suspiciunea tovarăşilor era atît de mare încît însuşi premierul numit de ei era supravegheat îndeaproape. Mă voi opri la o singură realitate surprinsă de relatarea agentului Salcîm.

27 mai 1945 cade într-o duminică. Zi lăsată de Dumnezeu muritorilor să-şi odihnească braţul şi mintea. Muritorilor de rînd, fireşte, mişeilor, cum i-ar alinta Sadoveanu pe cei ce-şi rezumă viaţa la îndestularea pîntecelui.

Muritorii mai deosebiţi, cei ce răspund nu numai de propria lor persoană, dar şi de viaţa a sute de mii, milioane de oameni, refuză acest dar al lui Dumnezeu. Pentru braţul şi mintea lor nu există răgaz. Asemenea unor maşinării condamnate să huruie la infinit, conducătorii de popoare nu cunosc odihna. Că-i duminică sau miercuri, că-i zi de post, sau, dimpotrivă, de dezlegare la peşte, ei trudesc pentru binele obştesc. Obligatoriu, în aceste condiţii, să ni-l imaginăm pe dr. Petru Groza, primul ministru de la vremea respectivă, dîndu-se de ceasul morţii să rezolve gravele probleme ale României. Imaginea omului petrecîndu-şi duminica de 27 mai 1945 la birou, cu mînecile suflecate sau bătînd în lung şi-n lat sărăcia lucie a ţării, e cerută şi de ipostaza cu care-l răsfăţa presa comunistă pe ilustrul doctor.

Conducătorul de fapt al României, sovieticul Andrei Ianuarievici Vîşinski, îl impusese ca prim-ministru, bătînd Regelui cu pumnul în masă, sub motiv că şeful părelnicei formaţiuni, Frontul Plugarilor, ar întruchipa aspiraţiile şi interesele clasei muncitoare. Sub acest semn, ne-am fi aşteptat la altceva de la Petru Groza decît la primirea de dimineaţă a frizerului şi pedicuristului, la tragerea unui pui de somn după-amiaza, la tulirea într-o raită prin cluburile Metropol şi Jockey Club, la trimiterea maşinii oficiale după o doamnă de ale cărei delicii se va bucura o noapte întreagă, cum lasă să se înţeleagă Raportul.

Pentru a ne schiţa o imagine de ce putea face şeful guvernului „de largă concentrare democratică”, duminică, 27 mai 1945, să parcurgem împreună „Scînteia” din această zi. O întreagă pagină e pusă sub genericul „Frontul Muncii”. Din editorialul „Cinstirea Muncii, imbold la munca de reconstrucţie”, aflăm că „instalarea la cîrma ţării a guvernului Petru Groza” „a prilejuit şi un angajament solemn al muncitorimii de a susţine cu toată forţa acest guvern al poporului. Şi angajamentul luat nu a rămas ca o simplă şi stearpă manifestare, ci, dimpotrivă, s-a concretizat într-o serie de fapte izvorîte din conştiinţa clară a nevoilor care apasă ţara şi anume: acelea de a mări producţia, a sprijini pe ţărani în campania de însămînţări şi a reface întreaga economie”.

Un reportaj publicat alături, sub titlul „Printre muncitorii «Tăbăcăriei Naţionale» - singura grijă: mărirea producţiei”, se străduieşte să ilustreze afirmaţiile generale din editorial. Dincolo de ticul comunist al cîntării neţărmurite a muncii, materialul lasă să se întrezărească truda grea a salariaţilor dintr-o întreprindere precum Tăbăcăria Naţională. Secvenţa surprinsă de reporter la secţia de prelucrare a pieilor brute e semnificativă:

„În mijlocul zgomotului ce ne înconjoară, pătrundem într-o sală mare, unde pieile brute suferă prima operaţie, îndelungată şi grea. Ele se pun mai întîi în var şi apoi sunt spălate, după care sunt din nou băgate în var, unde sunt ţinute 8-10 zile. Scoase de-aici, se face curăţirea lor.

Operaţia aceasta este grea şi periculoasă. Muncitorii sunt înarmaţi cu nişte cuţitoaie mari, ei îşi feresc îndemînatic mîinile, spre a nu fi atacate de varul depus pe piei. Cizmele sunt obligatorii în sala aceasta plină de umezeală”.

Potrivit textului, „Muncitorii de la «Tăbăcăria Naţională» au o singură grijă: mărirea producţiei, şi o singură dorinţă: sprijinirea din toate puterile a guvernului de largă concentrare democratică Petru Groza. Pentru aceasta ei nu precupeţesc orele lor libere şi muncesc de zor”.

Sărmanii muncitori din reportajul „Scînteii”! Ei „nu precupeţesc orele lor libere şi muncesc de zor” pentru a sprijini guvernul Petru Groza. Şeful acestui guvern pentru care, potrivit „Scînteii”, muncitorii sunt gata să-şi dea viaţa, nu-şi precupeţeşte nici el orele libere.

Am văzut cum din Raportul Agentului Salcîm!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro