Ion Cristoiu: Ziaristul Haşek – disperat că nu s-a mai comis nici un omor, nici un jaf

Ce e Sezonul mort. În celebra proză Oribila stagnaţiune, din Moftul român, 1 iulie 1901, I.L. Caragiale lansează formula Sezon mort, menită a desemna perioada cea mai dezastruoasă pentru presă:

Cea în care nu se întîmplă nimic senzaţional.

Ca jurnalist al României de azi, nu trebuie să-l citesc neapărat pe Caragiale pentru a-mi da seama ce înseamnă sezonul mort. Sezonul fără crime, fără cutremure, fără uragane, fără lovituri de stat. Sezonul fără evenimente. Paginile jurnalelor arată jalnic. Trebuie umplute cu mediocrităţi, şi acelea umflate din răsputeri pentru a le da înfăţişarea de evenimente. Prin redacţie bîntuie disperarea. Reporterii scotocesc realitatea cu o minuţiozitate înrăită. Această veritabilă nenorocire pentru gazetărie e surprinsă nu numai de Caragiale, dar şi de amicul nostru Jaroslav Haşek. Zic amic, pentru că autorul lui Svejk a fost şi un bun jurnalist. Iată notaţiile sale din schiţa „Din necazurile unui reporter de ştiri locale”:

„Într-o săptămînă s-a întîmplat să nu se comită nici un omor şi nici un jaf. Mi-am exprimat, în redacţie, părerea de rău faţă de această situaţie, declarînd cu acest prilej că pentru mine viaţa nu are nici un haz dacă oamenii nu se ucid între ei. Cel puţin o mamă denaturată, care să-şi fi terorizat copilul! Dar nici măcar asta! Nimic, absolut nimic”.

Furibund pe o asemenea lenevire a realului, autorul declară, la cafenea, unui domn venit la Praga, potrivit mărturiei sale, spre a se distra:

„– Dumneavoastră aţi venit la Praga să vă distraţi?! am întrebat eu cu un aer de scepticism. Îmi pare rău că trebuie să vă dezamăgesc, stimate domn, dar la Praga nu se întîmplă absolut nimic! Toată săptămîna n-a fost săvîrşit nici un omor al cărui mobil să fie jaful, nimeni nu s-a împuşcat, nimeni n-a comis nici un viol, şi dumneavoastră veniţi să vă distraţi la Praga, unde nici măcar un furt n-a fost comis. Au fost vremuri cînd, într-adevăr, era o plăcere să trăieşti pe această lume. Unul se stropea cu gaz şi-şi dădea foc, altul se nenorocea pe el şi întreaga familie, ucigîndu-i pe toţi cu securea, iar altul îşi omora în chinuri mama sau tatăl. Aşa zic şi eu plăcere. Acum însă nu se mai întîmplă nimic la Praga. Absolut nimic. S-au dus vremurile cînd se mai descoperea cîte un înecat. Sau – am continuat eu cu înflăcărare – îmi aduc aminte de un flăcău care şi-a tăiat venele şi, după aceea, s-a zbătut un ceas pe strada Ferdinand pînă şi-a dat duhul. Asta zic şi eu frumuseţe. Azi nu te mai muşcă nici măcar un cîine turbat, şi din păcate nu te striveşte nici un cazan într-o uzină de maşini. Da, domnule, nimic ca lumea nu se întîmplă, nici nu vă puteţi da seama cît e de îngrozitor să trăieşti în asemenea condiţii. Ştim, de pildă, ce deliciu a fost atunci cînd mama aceea denaturată i-a înfipt propriului ei copil ţăruşul acela în fund, adică în rect. Asta zic şi eu eveniment! Mai mare dragul!”.