Ion Cristoiu: Cum se pot comanda busturile lui Marx şi Stalin

Memoriile foştilor. După 1989, s-au tipărit şi memorii ale foştilor nomenclaturişti, fie sub formă de texte (Dumitru Popescu, Paul Niculescu-Mizil, Silviu Brucan), fie sub formă de interviuri (Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu). Prea mult n-aş paria pe ele. Scrise, dictate sau luate după cunoaşterea deznodămîntului, producţiunile foştilor păcătuiesc prin nesinceritate. Sînt rescrieri ale trecutului lor comunist în interesul prezentului anticomunist.

Din acest punct de vedere, mult mai convingătoare mi s-au părut confesiunile unor urmaşi de nomenclaturişti din interviurile grupate de Lavinia Betea în volumul Poveşti din cartierul Primăverii.

Gheorghiu-Dej a murit în 1964.

Greu de crezut că şi-a scris memoriile.

În forma lor clasică, fireşte, pentru că intervenţiile sale de la Plenara CC al PMR din 30 noiembrie – 5 decembrie 1961 au valoarea unor memorii. Cum ţelul sindrofiei îl reprezintă terfelirea Anei Pauker, a lui Vasile Luca, a lui Miron Constantinescu, a lui Iosif Chişinevschi, ultima şi mizeră copită dată de Dej unor duşmani morţi politic sau chiar fizic, cititorul Stenogramei află în premieră amănunte interesante, unele hazlii, altele de bîrfă, din istoria comuniştilor după 23 august 1944.

Curios lucru!

Dej şi ceilalţi lideri care au condus România după 23 august 1944 să nu fi conştientizat că mărunţişurile povestite de ei parveneau şi la urechile unor activişti tineri, invitaţi la reuniune sau ale unor activişti care n-avuseseră acces nemijlocit la Seraiul comunismului român? Şi aceşti neiniţiaţi aflau deodată că, dincolo de tablouri şi lozinci, şedeau amănunte la care nu se gîndiseră. Ca de exemplu:

Ana Pauker avea tot timpul casă şi masă deschise.

Ditamai bărbaţii politici, fără complexe în a-şi trimite duşmanii în Gulag, plîngeau ca nişte bebeluşi în faţa ştabilor atotputernici.

*

Comandă. Din Scînteia lunii august 1947 decupez acest anunţ:

„Busturile lui Karl Marx şi I.V. Stalin se pot comanda de la librăria Cartea Rusă, Calea Victoriei Nr. 45. Telefon 6.11.67 sau 3.79.76.”

Prilej de a mă întreba (sigur fiind că nu voi primi răspuns): de ce nu şi bustul lui V.I. Lenin?!

*

Reabilitarea Anei Pauker. Robert Levy, autorul unei cărţi controversate despre Ana Pauker, Ana Pauker. The Rise and Fall of a Jewis Communist, editura University of California, 2001, tradusă la noi la Polirom în 2002 sub titlul Gloria şi decăderea Anei Pauker, prin ambiţia de a face din Stalin-ul nostru în fustă o premergătoare a regimurilor româneşti postdecembriste, o găseşte în viaţă, după 1989, pe Ana Toma, Tovarăşa Anuţa, concubină şi nevastă succesivă a lui Constantin Pîrvulescu, Sorin Toma şi Pintilie Bodnarenko.

Ana Toma, căreia i se spune Tovarăşa Ancuţa, pentru a o deosebi de Tovarăşa Ana, şefa ei, la Ministerul lăsat de Ana Pauker în voia ministrului adjunct, ea, Ana Pauker fiind prinsă pînă peste cap în bătălia pentru supremaţie în paşalîcul sovietic numit RPR.

La şedinţa din 12, 13 iunie 1952, consacrată demascării tovarăşeşti a Tovarăşei Ana, Tovarăşa Anuţa e pusă la zid de tovarăşii de la Externe, care au găsit în demascarea ei şiretlicul pentru a nu o demasca pe Tovarăşa Ana.

Ca să se salveze, Tovarăşa Anuţa se duce glonţ la noul Stăpîn, Tovarăşul Gheorghiu- Dej, o dă în gît pe Tovarăşa Ana şi se salvează.

La Plenara din noiembrie – decembrie 1961, convocată de Dej pentru a o terfeli pe Ana Pauker, deşi aceasta murise de vreun an, Tovarăşei Anuţa îi sticleşte năsucul de rîvna pusă în bîrfirea Anei Pauker.

Ana Toma a supravieţuit căderii comunismului.

A murit în ianuarie 1991.

 Între timp, Robert Levy a găsit-o şi i-a cerut să-i vorbească despre Ana Pauker.

În cea mai deplină nesimţire, Tovarăşa Anuţa înalţă simfonii Anei Pauker, ajungînd pînă acolo cu falsificarea încît o prezintă ca o adversară a colectivizării agriculturii în România.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro