Studiu: Celulele stem ar putea regenera inima după un atac de cord

  • Un nou studiu, condus de Arizona State University în colaborare cu Mayo Clinic, ar putea transforma modul în care sunt trataţi pacienţii care au suferit un atac de cord.
  • Se pare că celulele stem ar putea regenera inima după un episod de atac de cord.
Urmărește
463 afișări
Imaginea articolului Studiu: Celulele stem ar putea regenera inima după un atac de cord

Echipa a primit o finanţare de 2,7 milioane de dolari din partea National Institutes of Health pentru a explora cum ingineria celulară şi regenerarea ţesuturilor pot ajuta la recuperarea inimii după un atac de cord.

Când are loc un atac de cord, muşchiul cardiac din ventriculul stâng, responsabil de pomparea sângelui în întregul corp, este grav afectat. În timp, această deteriorare pune o presiune suplimentară pe restul inimii, ceea ce poate duce la insuficienţă cardiacă severă. Cercetătorii dezvoltă ţesuturi cardiace inginerizate (EHT) utilizând celule stem cu proprietăţi electrice similare celor ale ţesutului cardiac natural, care ar putea revitaliza ţesutul afectat şi îmbunătăţi semnificativ procesul de recuperare.

Grefarea cu succes a acestor celule duce la formarea de noi celule cardiace, având potenţialul de a înlătura deteriorare muşchiului cardiac.

„Celulele stem recoltate la naştere sunt unice prin capacitatea lor de a se diferenţia în diverse tipuri de celule, inclusiv celule cardiace. Aceste celule pot fi stocate pentru utilizare ulterioară şi oferă o soluţie promiţătoare pentru tratamentul afecţiunilor grave, cum ar fi atacurile de cord. Acest studiu demonstrează potenţialul enorm al celulelor stem de a regenera ţesuturi vitale şi de a salva vieţi”, explică dr. Bogdan Coltor, reprezentant medical al Cord Blood Center.

În prezent, celulele stem recoltate la naştere sunt deja utilizate pentru a trata o gamă largă de afecţiuni, de la leucemii, la tulburări genetice sau boli autoimune. În prezent, terapiile cu celule stem au dus la îmbunătăţiri semnificative pentru unii pacienţi, contribuind la regenerarea şi repararea ţesuturilor afectate.

În plus, România se evidenţiază ca fiind una dintre puţinele ţări din Europa care oferă părinţilor acces la recoltarea întregului ţesut placentar la naştere, reprezentând cea mai abundentă sursă de diferite tipuri de celule stem disponibile pentru terapii şi tratamente medicale.

„Cu cât cantitatea de celule stem disponibile este mai mare, cu atât şansele de succes ale unui tratament cresc. Acest studiu deschide noi perspective pentru utilizarea celulelor stem în regenerarea inimii şi subliniază importanţa recoltării lor la naştere ca o investiţie în sănătatea pe termen lung a copilului şi familiei”, adaugă dr. Coltor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici