Un simplu test de sânge poate prezice bolile de inimă la femei cu 30 de ani în avans

Un singur test de sânge ar putea prezice riscul de boli cardiovasculare la femei cu până la 30 de ani înainte de apariţia simptomelor, arată un nou studiu făcut de cercetătorii de la Harvard.

Urmărește
374 afișări
Imaginea articolului Un simplu test de sânge poate prezice bolile de inimă la femei cu 30 de ani în avans

Conform rezultatelor prezentate la Congresul 2024 al Societăţii Europene de Cardiologie de la Londra, studiul a urmărit 27.939 de femei din SUA timp de trei decenii. Participantele, cu o vârstă medie de 55 de ani la începutul studiului, au fost monitorizate între 1992 şi 2022.

În acest timp, 3.662 de femei au suferit un atac de cord, un accident vascular cerebral, o intervenţie chirurgicală pentru restabilirea circulaţiei sau un deces de cauză cardiovasculară.

Testul de sânge analizează trei markeri cheie: Proteina C reactivă (CRP) - un indicator al inflamaţiei, colesterolul lipoproteic cu densitate scăzută (LDL) şi lipoproteina(a) sau Lp(a) - o formă de colesterol LDL.

Rezultatele arată că femeile cu cele mai ridicate niveluri de CRP au avut un risc cu 70% mai mare de boli cardiovasculare. Nivelurile ridicate de LDL au crescut riscul cu 36%, iar nivelurile ridicate de Lp(a) au crescut riscul cu 33%.

Când toţi cei trei markeri erau la niveluri ridicate, riscul de accident vascular cerebral era de 1,5 ori mai mare, iar riscul de boală coronariană era de peste 3 ori mai mare comparativ cu femeile cu niveluri scăzute.

„Bolile cardiovasculare pot fi prevenite în mare măsură, dar trebuie să ştim care este problema biologică de bază pentru fiecare pacient şi trebuie să intervenim foarte devreme", a spus Dr. Paul Ridker, pentru UPI.com.

Cercetătorii recomandă ca femeile să ceară acest test de la vârsta de 40 de ani, nu la 70 de ani cum se întâmplă acum.

Ei speră că aceste rezultate vor duce la schimbarea ghidurilor de prevenţie, permiţând un screening universal mult mai devreme în viaţă.

Deşi studiul s-a concentrat pe femei, experţii cred că rezultate similare ar putea fi obţinute şi în cazul bărbaţilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici